E deja un vechi obicei să se confecționeze păcăleli cât mai ingenioase, mai incredibile de 1 aprilie. Așa s-a petrecut și în acest an, după cum ați citit în ziar și ați aflat despre o ingenioasă, dar și foarte utilă păcăleală, despre o legătură facilitată între vaccin și o altă oportunitate. Desigur că a fost crezută de unii, în timp ce alții doar s-au amuzat de ingeniozitate. Dar au mai fost păcăleli, nu inventate în acest an buclucaș în care numita sărbătoare hazlie a venit la nu mare distanță după celebrele ”defilări” (ce mie mi-au amintit de asemenea manifestări din vremea ailantă, doar că acum steagurile fiind înlocuite de măști drastic pedepsite. Ei bine, nu pot băga mâna în foc pentru legătura dintre acest eveniment emoționant și cel pe care l-am aflat, dar merită conexarea pentru efectul său scenic. Așadar, în acea zonă temporală s-a petrecut cel mai mare asalt dat asupra cămăruței temporare a sectorului UPU (știe tot omul ce e acela!) de când există el și cică și spitalul. Intrau și nu se mai opreau oameni bandajați, cocârjați de durere sau chiar amplasați dramatic pe tărgi și nu se puteau distribui mai departe în spital din …lipsă de paturi libere, drept care rămâneau în „camera de alături” (a, nu-i titlul piesei jucată odinioară pe scena teatrului local), ci a unei situații dramatice, dar foarte reale al cărei efect era, până una-alta, o gălăgie în care cine încerca să dea un telefon acasă să spună că încă stă în așteptare, nu putea fi auzit decât sub formă de enigmatic mormăit. Apoi, întrucât până în neagra noapte tot nu se eliberau paturi, iar doctorii se tot frământau ce să facă – și am putut vedea apoi și pe pagina ziarului secvențe ale frământărilor! – pe la miezul nopții, cei care se puteau deplasa au fost rugați să se întoarcă la cășile lor și să revină dis-de-diminecioară a doua zi. Ceea ce s-a și petrecut, iar oamenii ce dormiră doar vreo două ceasuri întorși acasă, au sosit la termenul ordonat, unde au mai rămas în așteptare până…la vremea prânzului. Apoi s-au mai rezolvat toatele și s-au găsit cumva locuri pentru toți cei ce nu putea fi rezolvați ambulatoriu. Doar că încă niște zile au trebuit să aștepte oamenii în stadiu de Purgatoriu (vezi opera lui Dante, că doar ne aflăm la Botoșani, orașul unde se presupune că toată lumea e cultă sau, mă rog, s-ar cuveni să fie!) în așteptarea tulburătorului verdict ce-i dirija vectorial înspre direcțiile Covid sau non-Covid, ceea ce se limpezea și asta după serioase teste (dintre care unul poartă numele unui „îndrăgit” partid de odinioară, PCR, dar care se pronunță azi cu accentele englezești moderne de cuviință (PiSiAr), în așa fel încât cei mai mulți să nu facă vreo confuzie.
Ei, dar epopeea spitalicească s-a strămutat mult mai drastic în capitală, lăsând-o pe cea locală în banalitate, căci imaginea tărgilor cu bolnavi operați și însângerați, scoși în toiul nopții în aer liber la spitalul Foișor din București, pare a fi o mișcare teatral regizorală înspre șocarea (nu „șoșocarea”, atenție!) spectatorilor, căci în planul realului concret nu pare deloc posibilă. Și totuși, după toate cele aflate, a fost din cale-afară de reală, chiar dacă incredibilă, în vreme de pace, poate dar în vreo noapte seismică (Doamne ferește!) sau izvorâtă din vreo criză psihotică a vreunui decident atins de turbare. E pur si muove, spus-a oarecine de-a lungul realității și culturii, adică, „și totuși se mișcă”. Doar cei răspunzători de toate acestea nu se mai mișcă deloc, drept care au luat foc, (metaforic, că altminteri nu mai dorim!) circuitele Facebook-ului, eliberând din belșug fierea acuzațiilor și indignărilor, se pare că meritate, cu antagonismele politice deja pietrificate în duelul dintre cele două mari responsabilități politice clasicizate: a pesedeului și a ăilorlalți care cică vor să privatizeze spitalele și de aceea nu-l mișcă deloc pe Arafat și nici „altcineva” nu mișcă un pai.
Estimp, arena mare se tot lărgește cu noi supoziții și învinuiri absolut cică justificate, precum că toate astea sunt puse la cale demult și sunt cauzate de intenția de-a diminua populația globului, de exterminarea – pașnică, desigur! – a bătrânilor care trăiesc prea mult și nu produc nimic. Ba și de exemplul suprapopulatei India pe care conducătorii ei au salvat-o total de Covid doar cu niște pastile date gratis și fără vaccinuri dubioase, concepute doar spre foarte îmbogățirea unor buzunare particulare și așa foarte bogate.
Dacă n-ar apărea mereu anunțuri cât se poate de reale, informând despre dispariția unor persoane chiar foarte cunoscute și regretate cu indignată uimire, toate astea ar putea să rămână doar simple subiecte de conversație întru petrecerea timpului liber.
Dar, din păcate, nu sunt.
