În ultima vreme am tot scris despre educație. Și asta voi face și în rândurile care urmează. Pentru că, din nefericire, educația este un subiect inepuizabil. Și nu în sens pozitiv, ba dimpotrivă…
Educația a fost declarată prioritate națională doar pe hârtie. Nu surprinde; în România lucrurile merg bine pe hârtie. Cu realitatea de zi cu zi e mai greu, dar încă nu s-au născut politicienii dispuși să se încurce în astfel de amănunte capabile să le distrugă prestigiul de care se bucură în ochii electoratului. Însă avem politicieni dispuși să-și facă imagine pe seama învățământului. Avem chiar mai mulți decât ne trebuie.
Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, a venit cu o propunere oarecum șocantă dacă ținem cont de meleagurile pe care a fost spusă. În opinia lui, anul școlar ar trebui prelungit. Cică așa se întâmplă în Germania, că odraslele lui acolo studiază. Și dacă se întâmplă în Germania, hai să facem și noi la fel. Așa, pentru că e nemțește, fără să mai ținem cont de ceea ce se întâmplă pe meleagurile noastre, de nevoile adevărate ale elevilor sau ale școlii. Cică „un copil german care termină 12 clase a petrecut în școală cu doi ani și jumătate mai mult decât un copil român”.
Cu alte cuvinte, toate problemele învățământului românesc s-ar rezolva de la sine dacă s-ar prelungi perioada petrecută de copii la școală. Nu contează disciplinele de studiu perimate, programele școlare stufoase și nerealiste, lipsite de atractivitate, care se raportează la acel elev ideal dispus să-și sacrifice tot timpul pentru a studia o singură disciplină, deși se așteaptă de la el să depună același efort pentru toate materiile de studiu. Nu contează calitatea uneori îndoielnică a resursei umane din învățământ sau lipsa manualelor – în treacăt fie spus, există o generație care niciodată nu a avut la început de an școlar manuale pe bănci. Funeriu vrea un an școlar mai lung. Cică ar rezolva problemele apărute în pandemie.
Numai un naiv poate crede că problemele educației sunt cauzate doar de pandemie. Problemele sunt vechi, dar cât timp au fost ignorate au continuat să se acumuleze cu consecințele de rigoare.
Nedorind să se lase mai prejos, actualul deținător al portofoliului Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, personal, nu dorește extinderea anului școlar, dar dacă părinții, elevii și profesorii doresc așa ceva, ministerul o să le facă pe plac. Zici că e punerea în scenă a operei „Cum vă place”, a inegalabilului Shakespeare. Luați de la dom’ ministru două săptămâni în plus. Și încă două la toamnă… A adăugat că stă în puterea lui să modifice structura anului școlar următor. „Dorim însă să punem în discuție și să propunem extinderea perioadei de școală începând din septembrie 2022. Asta, da!” Îl credem în stare, mai ales având în vedere ultima modificare făcută pe repede înainte după ce a declarat că școlile nu se închid decât în carantină. Așa, să fie acolo…
Evident, totul pare să se rezume la lungimea anului școlar și nu la o reformă adevărată a sistemului de învățământ. Cu ceva ani în urmă, învățătorii erau formați de liceele pedagogice. Nu era de ici, de colo, să iei un copil – practic, despre asta vorbim, despre copii de 14-15 ani – și, timp de cinci ani, să-l înveți cum să-i învețe pe alții. Au mai existat și acele institute pedagogice care se ocupau cu formarea resursei umane pentru învățământul preuniversitar, însă au dispărut. La modă sunt facultățile cu sediul în scara blocului, care produc licențiați pe bandă rulantă. Paradoxal (doar trăim în România) în perioada facultății cele mai prețioase cunoștințe și abilități profesionale le-am deprins în afara universității, în timpul practicii pedagogice. Câți dintre cei care trec astăzi prin facultate ca rața prin baltă știu ce înseamnă practică pedagogică?
Aștept o reacție și din partea primului profesor al țării, însă s-ar putea să aștept degeaba. Președintele face ce știe mai bine. Tace. Probabil e supărat că, din cauza restricțiilor, nu mai poate să se plimbe așa cum a făcut-o în primul mandat și trebuie să se mulțumească cu ceva schiat în țară. Sau se gândește ca, după ce îi expiră contractul de chirie pe bani publici la Palatul Cotroceni, să se reapuce de meditații și debandada din sistemul de educație e cât se poate de profitabilă pentru cine știe să-i mediteze pe elevi în particular. Cine nu reușește să strângă bani de casă, are ghinion.
Sunt probleme în educație. Și nu de azi, de ieri, și nu doar din cauza pandemiei. Însă rezolvarea nu stă în lungirea timpului petrecut de copii la școală, ci în calitatea acestuia. Școala are nevoie de reforme, nu să se transforme într-un veritabil depozit de copii.
E nevoie de calitate, însă pentru moment guvernanții sunt în stare să livreze doar cantitate. Pe care se străduiesc să o prezinte în prețiosul ambalaj al calității.
