În ultima perioadă am tot pomenit de România paradoxală, acea Românie în care firescul lucrurilor tinde să devină tocmai nefirescul acestora, o țară în care Forrest Gump nu doar există, dar a ajuns să fie reprezentativ pentru clasa politică. Din păcate, România mai e și țara coincidențelor suspecte. Pentru că aici unele dintre lucruri se întâmplă exact când e nevoie de ele. Bolnavii arși în incendiul de la „Matei Balș” au murit, de fapt, de Covid. Baștanii arestați sunt repede puși în libertate pentru că, subit, li se descoperă o boală care nu poate fi tratată în pușcărie. Și lista poate continua la nesfârșit.
La România coincidențelor nenorocite m-am gândit când am aflat că a murit și cel de-al doilea bărbat torturat și umilit de polițiștii de la Secția 16 din Capitală. Primul a murit acum trei săptămâni și decesul a fost atribuit unor cauze naturale. Bănuiesc că e mai mult decât firesc să mori din cauze naturale la câteva luni după ce ai fost snopit în bătaie de huligani îmbrăcați în uniforma statului. Și coincidență, nenorocirea „din cauze naturale” s-a întâmplat la doar câteva zile după ce, pe 5 martie, trei polițiști au fost arestați în cazul tinerilor torturați ca în filmele cu mafioți pentru că au îndrăznit să le atragă atenția oamenilor legii că ar fi cazul să poarte mască, nu doar să-i amendeze pe alții pentru lipsa acesteia. În cel de-al doilea caz se admite că ar fi vorba de o moarte suspectă, dar e posibil ca realitatea să fie deformată de pixul legistului.
Surse din Parchet s-au grăbit să precizeze că moartea victimelor nu periclitează ancheta, deoarece acuzații au recunoscut ce e de recunoscut. Știm că trăim într-o țară în care abureala autorităților depășește orice imaginație, însă chiar așa? Ancheta a debutat în forță, însă moartea victimelor în mai puțin de o lună de la primele măsuri serioase în scandalul cu polițiștii torționari e în măsură să ridice mari semne de întrebare. Ministrul Bode s-a grăbit să precizeze că nu e cazul să punem egal între derapajele nemernicilor de la Secția 16 și toată Poliția Română. Fix la asta m-am gândit atunci când am văzut cum, în trafic, o mașină de poliție șicana un șofer pentru că nu s-a mișcat corespunzător. Claxoane, accelerat și debreiat în mod agresiv, comportament de polițist aflat în timpul programului. Nu mai vreau să pomenesc despre derbedeii ajunși polițiști; știu câteva cazuri concrete. În liceu erau analfabeți în adevăratul sens al cuvântului, specialiști în bullying contra elevilor mai mici, astăzi sunt polițiști cu averi pe care nu le-ar putea justifica nici cu salarii de zece ori mai mari, dar aici vorbim de mâna destinului, nu de coincidențe.
Coincidențe se întâmplă atunci când ucigașii de polițiști se sinucid în arestul poliției. Sau în cazul criminalului eliberat condiționat care a incendiat o fată la câteva luni după ce a ieșit din spatele gratiilor. Ori atunci când victimele greșelilor procurorilor și judecătorilor se sting din viață înainte să li se facă dreptate, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Marcel Țundrea, care a stat doisprezece ani după gratii pentru că procurorul Ion Diaconescu n-a vrut să admită că a greșit. Da, i-ar fi dăunat la carieră, prestigiu… Chestii de-astea importante, mult mai importante ca viața unui om. În momentul de față Diaconescu își halește liniștit pensia specială, sensibil mai mare decât cele cinci mii de euro pe care statul le-a oferit pe post de despăgubiri pentru suferința lui Țundrea. La fel de „pedepsit” a fost și procurorul Constantin Plăcintă, care a preferat să bage după gratii o femeie nevinovată în loc să admită o greșeală care l-ar fi încurcat în carieră. Nu de alta, dar după ce a mânărit dovezile pentru a demonstra cât de eficient este, a fost uns membru CSM. Împotriva lui nu s-au luat niciun fel de măsuri nici după ce potlogăria judiciară a fost dată în vileag.
Cu alte cuvinte, indulgență criminală pentru fapte grave, astfel că n-ar trebui să avem parte de coicidențe mortale, însă acestea se întâmplă sub ochii noștri, iar reacțiile de la nivel înalt sunt egale cu zero. Acum ceva zile, Lucian Bode, mare ministru de interne, declara că dacă doar și o parte din acuzații se dovedesc a fi adevărate, „acești indivizi nu fac cinste uniformei de polițist”. De parcă mai crede cineva că derbedeii îmbracă uniforma pentru a-i face cinste…
Coincidențe există, dar nici chiar așa. Scandalul polițiștilor torționari avea potențial de fitil pentru un scandal mult mai mare, și anume modul în care indivizi certați cu legea ajung să infiltreze clanurile de polițiști. Până nu demult polițiștii sub acoperire se infiltrau în clanuri. Acum interlopii infiltrează poliția. O anchetă serioasă ar fi vizat nu doar abuzurile ca atare, ci și dedesubturile angajării unora care au dovedit apucături pentru care i-ar invidia și mafioții sadea. Însă, de vreme ce victimele au dispărut din peisaj – printr-o coincidență, desigur; cine vorbește despre altceva? – e de la sine înțeles că ancheta serioasă nu se justifică. Foarte probabil, se va concluziona că cei doi s-au bătut între ei și apoi au încercat să scoată bani de la cinstiții oameni ai legii. Și au murit numai să le facă în ciudă.
Ce coincidențe mai urmează? Eliminarea politicienilor și jurnaliștilor incomozi? A celor care se bagă în afacerile necurate ale oamenilor legii? A celor care se uită urât la mașina de poliție? Cu alte cuvinte, vorbim de abuzuri incredibile, însă cât timp vor fi tratate ca simple coincidențe parcă sunt de crezut cei care duc dorul lui Ceaușescu.
Nici la capitolul coincidențe nu stăm rău – Ciprian MITOCEANU, scriitor
