Dragnea a fost pus la zid acum câțiva ani, pentru a fi încercat să-și subordoneze justiția, anume acea parte a ei care îl viza chiar pe el: procurorii și judecătorii, grupați generic sub titulatura de magistrați. Pentru această categorie profesională, răsfățată de toate guvernele, indiferent de culoarea lor politică, existau deja două pârghii de control: Inspecția Judiciară, organism al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru cauze non-penale, și o secție a Direcției Naționale Anticorupție, pentru cauzele penale care-i priveau pe magistrați.
Numai că grupul infracțional organizat, condus de fostul șef al PSD și al Camerei Deputaților, nu a reușit să-și subordoneze aceste două organisme de control și, pe cale de consecință, nici pe magistrați. Și atunci a înființat un fel de supra-parchet, Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție, menit să ancheteze abuzurile magistraților. Teoretic – pe toate, în realitate secția urma să pună presiune pe cei care îi anchetau pe membrii grupului.
După prăbușirea regimului mafiot, noua putere – care își făcuse un stindard în campania electorală din desființarea SIIJ – a tergiversat cât a putut clarificarea statutului magistraților, din aceleași motive pentru care au tremurat nădragii pe toate guvernele anterioare: nu te joci cu magistrații, că una-două te și bagă la închisoare. Iar motive sunt gârlă, plagiatele, numirile arbitrare, contractele preferențiale, adică traficul de influență și corupția, nu au dispărut. Și atunci, alianța majoritară a lăsat pensiile speciale și sporurile magistraților neatinse, a desființat totuși SIIJ, dar a pasat cartoful fierbinte al responsabilității către CSM.
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a trimis CSM și cele trei legi ale justiţiei, respectiv Legea CSM, Legea de organizare judiciară și Legea privind statutul magistraților. Potrivit modificărilor propuse, va fi nevoie de avizul favorabil al CSM pentru numirea șefilor de parchete mari, DNA și DIICOT. În acest moment, numirea se face de președinte, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul doar consultativ al CSM. În plus, legea de desființare a SIIJ stabilește că magistrații nu pot fi trimiși în judecată fără acordul CSM. Ceea ce face ca sistemul actual de control reciproc al puterilor să fie practic desființat. Cel care adună cam de trei ori mai multe voturi decât orice partid, devenind vocea poporului, respectiv președintele (indiferent cine este sau va fi), devine simplu spectator.
Cunoscând cutumele politice dâmbovițene, mă tem că noile prevederi au doar menirea juridică şi politică de a introduce un filtru care să îngreuneze adoptarea de măsuri procesual-penale împotriva magistraților în dosare care privesc corupţia şi infracţiunile legate de exercitarea atribuţiilor lor. În fapt, CSM, prin secţiile sale, preia de la SIIJ principala ei misiune, de protector al privilegiilor. Practic, CSM devine instanţă de judecată și poate cenzura instanţele şi pe procurori.
Adică Parlamentul, deși a eliminat instituția mult hulită, a găsit o cale de a da satisfacție unei categorii profesionale de care se teme. Pe această cale, ceea ce politicienii actuali au sacrificat prin votul lor este însăşi egalitatea în faţa legii. Cetăţenia și principiile statului de drept sunt reduse, prin toate aceste mecanisme de excepţie, la simple vorbe goale, bune de perorat în campaniile electorale. Între ele, între campanii, realitatea – ceea ce vedem și simțim în fiecare zi – este că, oricum ar fluctua majorităţile parlamentare, nucleul dur al privilegiilor este tot acolo, intangibil și indestructibil.
