La ora la care scriu aceste rânduri, o grămadă de părinți, elevi și profesori încearcă să priceapă ce vrea ministrul educației Sorin Câmpeanu. Eu recunosc că am renunțat, din simplul motiv că nici ministrul nu prea știe. Ba toți elevii au vacanță, a doua zi doar unii elevi au vacanță. Unii profesori predau online, unii nu predau deloc, alții predau la școală. Apoi nu mai predau la școală, ci online. Zilele de examen se schimbă de la o zi la alta, încheierea cursurilor școlare la fel, timp în care ministrul învățământului urmărește la televizor ce a declarat în ziua anterioară doar pentru a declara senin că el nu a spus așa ceva.
Înțeleg că sunt o mulțime de interese divergente. Părinții vor copiii la școală, ca să învețe, au obosit de pandemie, elevii vor și ei nu știu ce exact, dar vor. Profesorii vor să nu stea cumva până în iulie la catedră, nu știu de ce, probabil sunt epuizați după așa un an greu de școală online.
Poate că este treaba ministrului să pună de acord actorii sociali, deși teoretic guvernul ar trebui să aibă mult mai multe date privind pandemia. Dar asta se face înainte de a da declarații contradictorii la televizor. Adică întâi se discută, se negociază, apoi se iese cu un anunț final care rămâne bătut în cuie.
O guvernare coerentă e determinată de predictibilitate. Ceea ce nu există în România și nu a existat niciodată, la nici un guvern. Tot ceea ce face guvernul se schimbă de la o zi la alta, nu există nimic bătut în cuie. Rezultatul este că nu poți face planuri pe termen lung, nici ca firmă, nici ca persoană fizică. Pe lângă lipsa drumurilor și a unei birocrații neprietenoase, această incertitudine este un factor major pentru care nu avem investitori străini, nu altceva. Nu ai cum să faci planuri de afaceri când nu știi ce se întâmplă mâine.
Nici ca persoană fizică nu e ușor. Imaginați-vă câți oameni își schimbă acum planurile de concediu, câți se roagă pe la agenții să primească banii înapoi. Plus o multitudine de alte situații în care ce și-au propus este dat complet peste cap, pentru că ministrul educației a hotărât că unii elevi fac școală online, iar alții stau în vacanță online. De ce nu învață toți online în continuare e ceva ce mă depășește, dar poate nu înțeleg eu pe deplin misterele educației.
De fapt e vorba de un populism de doi bani, care nu își are locul în pandemie, pentru că înseamnă mai mulți bolnavi și mai multe decese. Nu e posibil să încerci să mulțumești pe toată lumea, în dauna măsurilor sanitare care e limpede că trebuiesc luate. Și nu doar în domeniul educației se întâmplă așa ceva. Vedem orașe cu aceeași rată de infectare, unele intră în carantină, altele nu. Sau măsuri care se bat cap în cap și devin total ineficiente.
Chiar și prin prisma unui politician hârșit dacă privim, lucrurile ar trebui să fie privite așa: Alegeri sunt peste patru ani. Dacă anul acesta luăm măsuri mai dure, care ne scot din pandemie într-un an, la alegeri, peste alți trei ani, când vom trăi din nou normal, nu va mai ține nimeni minte cine e Diana Șoșoacă sau alții asemenea care tot bârâie cu dictatura medicală și botnița. Că românii au memorie scurtă și la un an după ce șeful PSD a intrat în pușcărie, pesediștii au câștigat alegerile.
Guvernanții însă nu gândesc așa și se comportă de parcă alegerile ar fi mâine, iar ei umblă ca pe gheață subțire. Și vin cu decizii de un populism incredibil cum sunt alea doar pentru București, cu neintrarea în carantină, deși majoritatea cazurilor de acolo sunt. Iar acele decizii se aplică inutil în toată țara, doar datorită faptului că pentru majoritate politicienilor noștri, România se termină în bariera Vergului, la ieșirea din capitală.
Deciziile unui politician pot fi corecte sau acceptabile. Rareori deciziile acceptabile pentru populație sunt cele corecte, de aici populismul. Care nu are limită, nici măcar în pandemie.
Cât despre învățământ, era la pământ cu mult înainte de a începe pandemia, asta a fost doar cireașa de pe tort. În ultimii 30 de ani, miniștrii învățământului au fost incredibil de slabi, cu două scurte excepții: Mircea Miclea și Daniel Funeriu. Care nu pot însă conta ca Ecaterina Andronescu, de exemplu, care a fost ministru de la PSD sau USL, iar când nu a fost, era în parlament în comisia de învățământ, de unde putea influența legislația plus alte decizii din domeniu timp de 20 de ani.
Așa că, de fapt, activitatea ministrului Câmpeanu este absolut normală, dacă era limpede și coerent ar fi fost ceva neobișnuit. Deci stați liniștiți, deocamdată nu se schimbă nimic, continuăm cu aceeași orbecăială din ultimele decenii.
