spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeEditorialPatru ani de ping-pong politic - Dumitru MONACU, scriitor

Patru ani de ping-pong politic – Dumitru MONACU, scriitor

Săptămâna trecută a fost marcată de un eveniment care ne-a făcut, din nou, cunoscuți în întreaga țară. Din păcate, nu de bine! Știrea difuzată la ore de maximă audiență de către postul de televiziune Pro Tv s-a desăvârșit ca urmare a protestului unor botoșăneni vizavi de drumul plin de gropi care îi leagă de lume. Amăgiți și duși cu vorba de o bună bucată de vreme, cetățenii care sunt nevoiți să se deplaseze pe DJ 297 Blândești – Sulița – Todireni au ajuns la capătul răbdării și au organizat un marș până la Botoșani, ținta finală fiind Consiliul Județean, entitatea în sarcina căreia stau reparațiile și reabilitările drumurilor județene. Din păcate, aici au dat piept cu birocrația și limbajul de lemn care dăinuie și prosperă prin instituțiile statului, oricare ar fi ele. Licitații, contestații, caiete de sarcini, proiecte pe hârtie și alte asemenea gogorițe nu au fost înghițite de către cei câțiva reprezentanți ai obștii, primiți la discuții de către conducerea Consiliului Județean, pentru că aceste noțiuni pur teoretice nu acoperă nicio groapă și niciun crater din amintitul drum. De altfel, nici blocarea promisă de către protestatari nu va rezolva problema. Ca să dezamorseze cât de cât conflictul, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, postează pe Facebook, la o zi după eveniment, o situație din care reiese că Guvernul are de plătit constructorilor de drumuri din județ vreo 2,5 milioane de euro, fapt care blochează, sau mai bine zis gripează de tot acest sector de activitate. Până la un punct, e posibil ca Doina Federovici să aibă dreptate. Adică să existe aceste datorii. Numai că firmele de construcții care au fost angrenate în aceste activități nu erau sub nicio formă apropiate de PNL, ci cu siguranță de PSD, că așa e la noi. Nu contează profesionalism, portofoliu de lucrări, corectitudine, eligibilitate și alte asemenea fleacuri, ci numai apartenența pe sub masă la o mișcare politică sau alta a administratorului firmei. Bineînțeles că este detestabilă atitudinea guvernanților de a împărți discreționar banii, în funcție de culoarea politică a județului, dar acest nărav prost n-a fost inventat și pus în practică de liberali, ci mai degrabă de către social-democrați, care de-a lungul celor treizeci de ani de harababură administrativă au fost la putere mai mult timp decât alte mișcări politice. Una peste alta, așa au făcut și fac toți cei aflați vremelnic la guvernare. Îi doare fix în cot de necesitățile reale ale oamenilor! Interesul de partid primează și, drept urmare, bănuții distribuiți în teritoriu capătă culoare politică. Faptul că în Botoșani puterea locală nu este de aceeași culoare cu puterea centrală constituie pentru politruci mană cerească, iar pentru cetățeni catastrofă totală. Astfel, timp de patru ani, se va derula o partidă oarbă și nesfârșită de ping-pong politic cu nervii și răbdarea oamenilor. Diriguitorii, mulțumiți peste poate că nu rămân niciodată cu mingea în terenul lor au subiecte și justificări berechet, pe care ni le vor servi ori de câte ori au ocazia. Prin comunicate, rapoarte de activitate, declarații politice și alte asemenea porcării, ei vor continua să ne prezinte imaginea mereu retușată și „fotoshopată” a sinistrei realități. Nu, dragilor, oamenii nu vă mai cred balivernele, iar procentul uriaș obținut de către AUR la cele mai recente alegeri generale este edificator în acest sens. Așadar, pe parcursul actualului mandat, județul Botoșani, ținând cont de conjunctura politică, va cădea din lac în puț în ceea ce privește investițiile. Și asta din două motive mai clare ca lumina zilei: social democrații sunt câștigătorii alegerilor, iar liberalii, perdanții. Banii de la centru vor pleca spre județele galbene, mai exact spre cele din Transilvania și ceva-ceva pe la Giurgiu, Constanța sau Vrancea. Județele roșii vor bate pasul pe loc acolo unde conducerile locale mai mișcă ceva, sau pur și simplu vor merge din rău în mai rău în celelalte cazuri. Scuzele și justificările pentru nerealizările … obținute vor fi îmbrăcate în comunicate sforăitoare din care va reieși clar că partida de ping-pong a fost câștigată de către autoritatea mai tare-n clanță. Cetățenii în schimb, își vor rupe în continuare mașinile prin craterele județului, vor mai protesta pe ici-pe acolo, vor înjura de mama focului și vor sări, din silă și dezgust, peste votul din 2024. Iar cei care nu vor sări, vor avea niște opțiuni de vot de-a dreptul periculoase pentru viitorul european și democratic al țării.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
-2.1 ° C
0.6 °
-2.3 °
90 %
2.6kmh
93 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...