Paradoxale vremuri mai trăim. Bine, asta nu trebuie să ne mire dacă ţinem cont de faptul că România e cunoscută drept ţara tuturor paradoxurilor şi asta nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna. Pe meleagurile noastre Forrest Gump nu e personaj fictiv, de roman, ci chiar există. În cartea lui Winston Groom, Forrest ratează accesul în Senat, însă Parlamentul nostru e plin de năuci care însă nu au nimic din inocenţa personajului magistral interpretat de Tom Hanks. Doar parveniţi lipsiţi de scrupule.
Oficial vorbind, suntem deştepţi deoarece avem mai mulţi licenţiaţi ca niciodată, însă mulţi dintre studioşi nici măcar analfabeţi funcţionali nu pot fi numiţi. Avem generali de armată care n-au văzut în viaţa lor un câmp de bătălie, dar sunt plătiţi cu bani grei, în timp ce pentru adevăraţii veterani de război ţara nu poate oferi prea mult, la fel cum nu poate oferi prea multe urmaşilor foştilor deţinuţi politici. Şapte sutare pentru anul de detenţie e bătaie de joc, dar se încadrează perfect în peisajul paradoxal românesc. Avem mai mulţi şefi decât subordonaţi şi lista poate continua la nesfârşit.
Tot la capitolul paradoxuri de care ne putem lipsi se înscrie şi programul „Laptele şi cornul”, lansat de Adrian Năstase – premierul care a devalizat o ţară şi, în virtutea paradoxului românesc, a făcut puşcărie pentru o mânărie de tot râsul. La vremea respectivă, Năstase s-a lăudat ca găina din povestea lui Creangă, aia de-a făcut o mărgică şi… şi cam atât. Cică a fost conceput din grijă pentru copii şi pentru a îmbunătăţi calitatea educaţiei. Şi, desigur, pentru a-i jigni pe părinţi. Care, în opinia lui Năstase, erau preocupaţi să dea alocaţia pe băutură, nu să astâmpere nevoile copiilor. Există şi astfel de părinţi, nu zice nimeni că nu, însă de soarta lor ar trebui să se ocupe puzderia de instituţii care au competenţe pe această linie. E jignitor să spui că toţi părinţii de-abia aşteaptă alocaţia să poată stinge datoriile la crâşmă. Nu era mai simplu să se dea ceva bani la alocaţie în loc de lapte şi corn? Se pare că nu… Nu de alta, dar ne-am fi lipsit de un paradox de toată frumuseţea.
Deşi hibele programului „Laptele, cornul şi ce mai poate” (pentru că s-a vorbit de miere şi mere şi chiar altele) au fost evidente de la început, cei care au urmat după Năstase n-au avut curajul să-l desfiinţeze, chiar dacă atâta timp cât s-au aflat în opoziţie au tot criticat afacerea. Pentru că, până la urmă, e vorba despre o afacere din care câştigă băieţii deştepţi şi de pierdut pierd cei care-şi plătesc dările la stat. Apropo, cei care nu predau documentele la ANAF atunci când sunt cerute la verificare ar putea să facă închisoare, conform unui proiect pus în dezbatere săptămâna trecută. Să ştim şi noi în ce ţară trăim.
Dar să revenim la lapte, corn şi paradoxuri. De mai bine de un an ne-am tot aflat în izolare mai mult sau mai puţin severă. În martie 2020 elevii au fost trimişi acasă pentru două săptămâni şi au revenit la şcoală în septembrie pentru ca în noiembrie să reintre în virtual, în condiţiile în care ministerul de resort n-a mişcat un deget pentru a asigura logistica necesară. În martie anul curent situaţia este mult mai nuanţată. Care în scenariul verde, care în galben sau roşu, depinde de rata de infectare. Însă, atunci când vine vorba de lapte şi corn, intervine un daltonism politic ceva de speriat. Astfel, conform celor care ne conduc „doar spre binele nostru”, programul cu lapte şi corn continuă chiar şi în scenariile galben şi roşu, hotărârile de guvern şi consilii judeţene obligându-i pe elevi sau părinţii acestora să se deplaseze la şcoală după lapte şi corn. Paradoxal?! Desigur, însă nu trebuie să ne mai mire…
Ce pot înţelege cetăţenii de aici? Ce pot înţelege elevii? Că, deşi ni se toacă în fiecare zi treaba aia cu distanţarea socială, există şi excepţii? Staţi în case, dar ieşiţi afară când afacerile guvernului sunt în pericol? Ce înţeleg cei din HORECA? Că unii au drepturi şi alţii au doar obligaţii? Tot mai multe voci critică măsurile sanitare şi de izolare şi, privind la bâlbele guvernanţilor, nu se poate să nu le dai dreptate. Dacă e scenariu galben sau roşu, atunci aşa să fie. Să ne amintim de vremurile când specialişti de teapa lui Rafila şi Streinu Cercel recomandau să dezinfectăm tot ceea ce cumpărăm din magazine. De curiozitate, cornul şi laptele sunt dezinfectate conform recomandărilor? Se pare că nu. Bine, a trecut vârful isteriei cu dezinfecţia; până la urmă s-a acceptat că virusul nu se transmite chiar aşa de uşor, însă prudenţa trebuie să ne guverneze deciziile.
De ce se încăpăţânează guvernanţii să bage elevilor pe gât lapte şi corn? Simplu. Între cei care ne conduc şi furnizori există relaţii şi relaţii. Timpul trece şi urmează licitaţii după ce, timp de aproape un an, programul a fost suspendat şi asta s-a reflectat în toate buzunarele. Nu se ştie clar ce s-a făcut cu banii care trebuiau plătiţi pentru lapte şi corn. Puteau fi folosiţi pentru a acoperi măcar în parte nevoile şcolii virtuale, însă e e evident că nu s-a întâmplat aşa ceva.
Cam asta e ţara în care trăim. Guvernul e mult mai interesat de lapte şi corn, nu de nevoile adevărate ale şcolii sau societăţii. Însă asta face parte din paradoxul trăirii pe aceste meleaguri; n-am fi noi dacă am avea un comportament responsabil.
