În 1994 am primit răspunsul la o întrebare care m-a frământat vreo trei ani. Cum era posibil toţi absolvenţii din liceul unde am pierdut patru ani să promoveze examenul de bacalaureat în condiţiile în care era evident că unii dintre ei de-abia ştiau să citească pe litere? Răspunsul l-am aflat în focul examenului de maturitate. Fraudă la greu. Profesorii supraveghetori nici măcar nu se prefăceau că veghează; lucrau cot la cot cu absolvenţii. Nu de mila acestora, ci pentru a-şi salva pielea cu un procent onorabil de promovabilitate.
Când l-am întrebat pe director dacă e corect ca cei care n-au învăţat să fie aduşi pe picior de egalitate cu cei care au studiat mai mult singuri decât sprijiniţi de profesori, acesta a început să o dea în aforisme. Lasă, dom’le, că nu e nicio problemă. Voi, fraierii care aţi învăţat, aveţi şi bac, şi minte, pe când proştii au numai bacalaureat. Voi o să reuşiţi mai departe, dar tolomacii o să rămână doar cu bacalaureatul.
Au trecut ceva ani de atunci. Mult mai mulţi decât suficienţi pentru a-mi da seama că înţelepciunea de cancelarie nu prea bate cu realitate. Nătărăul clasei a ajuns să reprezinte România la cel mai înalt nivel. Alţi colegi de liceu fac legea prin administraţia locală şi mai sus şi au facultăţi că nu mai ştiu să le numere. Ciudat, dar cei mai mulţi sunt dintre ăia despre care se spunea că or să rămână cu bacul şi atât. Mulţi dintre „studioşi” se zbat în mediul privat. Unii fac a doua facultate la patruzeci şi ceva de ani şi o fac pe bune şi pentru că le trebuie la serviciu. Cei care s-au angajat la buget trudesc pe posturi mărunte, fără vreo perspectivă de promovare deoarece funcţiile sunt pentru cine trebuie, nu pentru cine a studiat. Fain de trăit în România. Mai ales dacă eşti convins că poţi reuşi prin forţe proprii.
Şi zilele trecute mai apare Ludovic Orban care o trânteşte. „Mai apare în câte un colţ de ţară câte o numire prezentată într-un mod deformat. Chelneriţa de la Administraţia Bazinală Prut absolvise facultatea”. Şi mai adaugă că el personal e extrem de exigent în selectarea oamenilor pe care i-a susţinut în funcţii publice. Ce-ar fi să trecem la alte subiecte? Mai ales că inginerul ăla, Gabi Musteaţă a plecat din instituţie în timp ce animalul politic Petru Avram e încă pe funcţie, deşi a demonstrat că, la nivel de cunoştinţe şi abilităţi, nu e mai departe decât chelneriţa cu facultate. O facultate absolvită nu înseamnă mare lucru de ceva vreme. Universităţile private au umput ţara de licenţiaţi şi cele de stat s-au adaptat la mediul doldora de studioşi. Dar Orban a insistat asupra acestui amănunt în condiţiile în care e evident că, la nivel de cunoştinţe şi abilităţi, pila liberală n-ar promova nici clasa a treia. Şi-a amintit că, prin facultate, a studiat „elementele”, dar trebuie să aprofundeze. Cam la nivelul ăsta au ajuns studiile cu pretenţii în ţara noastră.
Bănuiesc că celor care chiar învaţă încă li se mai în ochi bagă aforismul ăla cu „ei au numai hârtii, pe când voi aveţi minte”. Cât mai valorează mintea în ziua de azi? Nu mare lucru… Partidele politice urlă că vor meritocraţie doar cât sunt în opoziţie; cum ajung la butoane se dau peste cap să creeze posturi călduţe pentru clientela de partid, formată în principal din capete seci, dar cu diplome. De când s-au introdus camerele de luat vederi la examenele naţionale e mai greu să promovezi bacalaureatul decât să faci rost de şapte licenţe. Dar cine are bacul luat şi mai are şi pile la partid are viitor, nu ca fraierii care se lasă aburiţi de discursurile pro-meritocraţie.
Şi, că tot veni vorba de meritocraţie. Ce să mai spunem de deputatul PSD Daniel Ghiţă, acest Forrest Gump mioritic care se mândreşte cu „bacalaureat luat la 18 ani, facultatea de sport 23 de ani, licența profesor de educație și fizică” şi post de deputat la nici patruzeci de ani. Asta nu l-a împiedicat să se facă de râs cu un discurs de toată jena, deşi l-a citit de pe foaie. Juri că a făcut meditaţii cu Dăncilă, zău aşa. La prima vedere, pare genul de discurs numai bun de folosit pe post de material didactic, din categoria „înveţi ca el, ajungi ca el”, numai că nu prea merge… Dacă ăsta care nu ştie să facă acordul subiectului cu predicatul (de fapt nu ştie să citească) a ajuns deputat, unde poate ajunge cineva care învaţă? Nu prea departe, desigur… Mda, e mai uşor să fii prost şi să promovezi pe căi lăturalnice care, culmea, duc tot la vârf, însă sunt mai uşor de străbătut decât drumul drept şi cinstit.
Datorită strădaniilor politicienilor, o facultate nu mai înseamnă mare lucru; licenţe sunt pentru toată lumea, fără discriminare. Discriminarea apare atunci când e vorba de angajare şi promovare. Probabil e vorba despre „România educată”…
