În urmă cu aproape treizeci de ani, când au început să circule tramvaiele la Botoșani, toată lumea a apreciat marea realizare. Proiectul data din era comunistă și, din inerție, a continuat și după Revoluție. Vecinilor de la Suceava li se aprobase doar troleibuze pentru transportul public, iar noi, la Botoșani, cu tramvaiul, făceam furori. Proiectul inițial era foarte ambițios, linia continua pe strada Nicolae Iorga, apoi trecea pe lângă liceul Laurian pentru a se întâlni la sensul giratoriu de la Bazar cu cealaltă linie. În acest fel ar fi fost acoperite nevoile de transport ale majorității botoșănenilor. Și chiar dacă proiectul nu a fost niciodată terminat, tramvaiul a funcționat și și-a atins scopul. Cei mai vârstnici își amintesc cum se înghesuiau sau călătoreau chiar agățați pe scară, pentru a ajunge la serviciu, în zona industrială.
Apoi fabricile de acolo a început pe rând să moară, iar tramvaiele au început să colinde tot mai goale. Nu foarte zdravene, acestea s-au stricat până când au devenit inutilizabile. Acela a fost momentul în care primarul din mandatul 2001-2004, Florin Egner, a adus din fosta RDG alte tramvaie, date la casat de nemți, dar care la noi au mai zăngănit încă aproape douăzeci de ani, până când s-au stricat atât de rău, încât au devenit de-a dreptul primejdioase.
De această dată, primarul din mandatul trecut, Cătălin Flutur, a aplicat un program cu finanțare europeană și a obținut o sumă imensă, de zeci de milioane de euro, la care însă trebuie să contribuie și municipalitatea cu câteva milioane, pentru a înlocui tot: șină, linie electrică și tramvaie. Aparent este o mare victorie, iar efortul depus de echipa care a întocmit proiectul este lăudabil. Orașul va primi bani europeni, ne alegem cu un tramvai nou-nouț. Dar o fi oare așa?
Odată cu oprirea vechilor hârburi, municipalitatea a luat în leasing mini autobuze care s-au dovedit nu doar foarte practice, ci și mult mai eficiente decât tramvaiele. Acestea se strecoară pe străzi pe unde tramvaiele nu ajungeau, sunt mult mai mici, se strecoară cu ușurință în trafic și mai ales nu încurcă.
Unul din argumentele forte ale tramvaielor este acela că nu poluează; e o iluzie. Curentul electric pe care îl consumă trebuie produs cumva, cel mai adesea poluând. Chiar dacă presupunem că tramvaiele scot poluarea din oraș, tot suntem departe de adevăr: ne amintim cozile uriașe de autoturisme, cu motoarele turate la viteze mici, din urma tramvaielor ce se târau cu viteza melcului pe străzi. După care nu putem decât să ne imaginăm ce poluare și haos vor cuprinde orașul, pentru șase ani!, când se va începe cu schimbarea liniilor de tramvai.
Mult mai corectă ar fi fost varianta autobuzelor electrice, dar programul la care s-a aplicat nu permite așa ceva: aveți tramvai, tot tramvai veți avea!
În urmă cu câteva zile, colegii mei socoteau că, dacă am pune cap la cap toate mașinile din Botoșani, am obține un șir lung de peste o sută de kilometri. Și că peste cincisprezece procente din suprafața municipiului este acoperită cu autoturisme. Acest adevăr se vede pe străzile sufocate de trafic, pentru că toată lumea vrea să se deplaseze cu mașina personală. Ei bine, când cele mai mari distanțe din oraș sunt de doar doi sau trei kilometri, iar în zona industrială nu mai merge aproape nimeni, care este rostul unei astfel de investiții care seamănă izbitor cu aruncarea banilor – fie ei și europeni – pe fereastră?
Nu trebuie să uităm și contribuția de câteva milioane de euro, procentual mică, dar în realitate foarte consistentă pentru un buget subțirel, cum e cel al Primăriei Botoșani, care va urma aceeași cale a risipei pe un lucru inutil, un soi de tichie de mărgăritar a municipalității.
Din păcate, proiectul modernizării tramvaiului este acel gen de investiție care mai mult încurcă decât ajută, iar edilii, în frunte cu primarul, ar trebui să analizeze foarte atent înainte de a se arunca în această aventură a cărei singură calitate pare a fi doar că-i foarte scumpă. Și atât.
