Chiar dacă au trecut trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, cei care pretind că ne conduc spre viitor încă n-au reușit să se rupă de trecut. Asta n-ar trebui să ne surprindă în condițiile în care după pretinsa revoluție puterea a fost acaparată de comuniștii dedicați lui Iliescu și care au construit capitalismul după după acel șablon pe care îl vânturau populației în cadrul propagandei anticapitaliste și antiimperialiste. Deși cei mai mulți dintre foștii activiști au ieșit din circuit sau își halesc pensiile nesimțite, asta nu e o veste foarte bună, pentru că au lăsat locul odraslelor sau copiilor de casă, școliți după mentalitatea lor și care, în cele mai multe dintre situații, se dovedesc a fi mai comuniști decât cei de la care au luat minte.
Astfel, pentru cei care ne guvernează, importante sunt veștile bune, nu realizările palpabile. Din când în când mai apare câte un flaușat și ne anunță vești grozave. Viitorul sună bine, dar nu acum, mai încolo. Să ne aducem aminte de Liviu Dragnea, cum povestea el că a început lucrul la primii kilometri la autostrada Moldovei. Se lucrează în draci și acum, nu?
Însă, atunci când nu au vești bune, aleșii au grijă să le fabrice. Poate doar așa o să înțeleagă populația că, de fapt, ei lucrează de se spetesc și sunt mereu gata să asculte vocea celor din popor. Astfel, s-a ajuns la politizarea a tot ceea ce se întâmplă în țara asta, cu speranța că aparenta indulgență o să aducă susținerea populară și atât de necesarele voturi. Mai e până la alegeri, e timp pentru reforme și chiar tăiat în carne vie, însă populismul e la loc de cinste în acțiunile politrucilor, indiferent din ce partid fac parte.
Și cum anume transformi o veste proastă în una bună? Asta așa, să aprecieze poporul că ăia care ne conduc chiar sunt în stare să ne asculte. Să luăm, de pildă, Mărțișorul și 8 Martie. Pe 24 februarie, Sorin Ion, secretar de stat girat de PNL, recomanda mărțișoare virtuale. Scuza individului? Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, cel care prevede, printre alte reguli, că este interzis schimbul de obiecte personale. Dacă e pandemie și lege, ei bine, n-ai ce să faci…
A doua zi, pe 25 februarie, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, s-a grăbit să facă precizări menite în a-l face simpatic. „Hai să interzicem și lucrările de control pentru că sunt și astea un bun al elevului și să nu mai ajungă la profesori, exact același lucru este”. Destul de corect, la urma-urmei… Dacă nimeni nu-și face griji din cauza lucrărilor de control, de ce să se streseze pentru mărțișoare, flori și alte mărunțișuri? Nu de alta, dar numărul românilor care îneacă în spirt chiar și sticlele cu dezinfectant s-a redus simțitor față de debutul oficial al pandemiei. Un mărțișor, o floare, un pluș, o ciocolată nu vor relansa pandemia; problema trebuie căutată în lipsa de eficiență a sistemului sanitar.
Și, fiindcă tot veni vorba de sistemul sanitar, pe 26 februarie a fost rândul lui Vlad Voiculescu să dea din gură pentru a se face apreciat. „Poate dacă poartă mănuși, cred că pot să facă gestul ăsta” (oferitul de mărțișoare). Adică nu e nicio problemă dacă se umblă cu mănuși la modul cel mai propriu… Coaliție, de! Una cam fragilă și dacă șandramaua se năruie, să fie ceva apreciere populară pentru ministru…
Pe 28 februarie, chiar în ajun de Mărțișor, Sorin Cîmpeanu a ținut să spună ce era de spus pentru a se face super-simpatic. Chiar dacă asta a însemnat să-i dea la gioale colegului de coaliție. Dar ce nu face omul pentru un plus de imagine? „Este o exagerare și Ministerul Educației nu susține niciun fel de exagerare”. Afirmație cu adresă clară, pe marginea recomandării omologului de la Sănătate.
Cumva, un duel al declarațiilor menit să creeze o atitudine favorabilă față de cei care ne conduc (de unii, mai exact; nu trebuie să uităm de coaliție), să transforme o veste rea într-una bună în condițiile în care românii, care s-au dovedit a fi cât se poate de recalcitranți la măsurile antipandemice, oricum nu pun mare preț pe recomandările autorităților, mai ales când politicieni de rang înalt încalcă regulile la chefuri cu zeci și sute de invitați, unde masca nu se poartă nici sub bărbie sau pe cot. Atunci când puterea exemplului este nulă, nu trebuie să ne mire numărul mare de negaționiști și contestatari. E drept că mărțișoarele pot fi vectori de transmisie, însă asta e valabil pentru toate obiectele care circulă de la o persoană la alta sau stau expuse pe raftul magazinelor sau pe tarabe. Însă în privința lor nu prea s-au luat măsuri, nu? De curiozitate, plicurile alea în care autoritățile își primesc „atențiile” (apropo de anchetele și perchezițiile de la anumite instituții din târg) au fost dezinfectate în prealabil? Au fost oferite cu mănuși?
E atmosferă de can-can în gașca de la guvernare. Miniștrii se contrazic, foarte conștienți că orice ar spune, recomandările lor nu produc niciun efect în rândul populației. Dar populația are nevoie de vești bune. Și când nu le poți oferi, le fabrici. Și te mai faci și simpatic…