Anul acesta, ambele mari premii ale unuia dintre cele mai importante festivaluri de film din Europa și din lume, cel de la Berlin, au fost câștigate de români. La documentare, „Ursul de aur” a fost atribuit Olgăi Lucovnicova, născută în 1991 în Republica Moldova, pentru scurtmetrajul „Nanu Tudor”, iar la filme artistice a câștigat lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude și produs de Ada Solomon.
Ambele sunt despre sex. „Nanu Tudor” este despre abuz sexual, despre tabu-urile care învăluie acest subiect în societatea moldovenească și neasumarea responsabilității de către făptaș, un film în care regizoarea – chiar victima acelui abuz – își confruntă trecutul și trauma produsă de unchiul său în copilărie. Celălalt, filmul lui Radu Jude, analizează raporturile dintre individ și societate, pornind de la consecinţele pe care le are un clip porno de amatori încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat.
Europa se dărâmă și nemților le arde de sex. Nu, nu-i așa. Pentru ei este șoc și groază ceea ce pentru noi este banalitate. România ocupă primul loc în Europa într-un clasament al mamelor adolescente. În 2019 au fost înregistrate 16.639 de cazuri. Iar în principalul text de sâmbătă, „Monitorul de Botoșani” arată că anul trecut 86 de minore din judeţ au adus pe lume copii, mai mult de un sfert dintre ele fiind la a doua sau chiar a treia sarcină. Mama primului copil care s-a născut anul acesta în România este o adolescentă de 15 ani din județul Mureș. Cazul nu este un accident, un sfert din mamele minore din Uniunea Europeană trăiesc în România.
Profesioniștii și reprezentanții instituțiilor care ar trebui să urmărească fenomenul (medici de familie sau de planificare familială, psihologi, direcții de protecția copilului) pasează responsabilitatea în familii. Dau vina pe lipsa comunicării în familie, pe considerente religioase, pe nepăsare, pe nesupravegherea tinerelor, prin plecarea în străinătate a părinților. În afară de acestea, avem desigur și comunitățile în care căsătoriile la vârste foarte mici fac parte din cutumele și cultura lor. Cazurile sunt semnalate de organizații non-profit, fiindcă cel mai adesea autoritățile – sute de angajați, plătiți bine din bani publici – dau neputincioase din mâini, spun că nu pot să intervină, nici să prevină.
Și, vrem – nu vrem, ne întoarcem la educație. Numărul cazurilor este cu atât mai mare cu cât nivelul educației este mai scăzut. În lipsa unor strategii guvernamentale țintite pe aceste categorii sociale, mamele adolescentele vin din familii cu istoric social și educațional precar, în care părinții profită de pe urma ajutoarelor sociale și a alocațiilor primite de fete și care sunt încurajate apoi să facă alți copii. Nu de puține ori, fetele fug de acasă din cauza violenței sau a abuzurilor la care sunt supuse. Cât despre partener, el provine, de cele mai multe ori, din aceeași comunitate sau chiar din anturajul familiei adolescentei.
Educația sexuală la școală nu se mai numește așa, ci „educație sanitară”, dintr-un fel de pudibonderie sufocată de ipocrizie și fugă de responsabilitate, transferate toate de la individ la nivel instituțional. Copilele sunt pur și simplu abandonate în plasele rețelelor sociale, care le învață că pot obține avantaje sociale fără alt efort decât acela de a-și exploata propriul corp. Ce va face peste doar doi-trei ani o copilă care-și vede mama vorbind sau scriind la telefon chiar și în timp ce plătește la casierie sau traversează strada? Se vede limpede, nu numai din acest exemplu, că pe lângă educarea copiilor noi ar trebui să introducem și cursuri obligatorii de educație parentală.
Așadar, nemții nu sunt obsedați sexual și nici eșuați în comercial facil. Ei doar au reacționat prompt la strigătul societății civile din România și Basarabia. Așa este în țările în care arta, cultura în general, contează ca expresie majoră a societății și vector al tendințelor de evoluție socială. Nu și la noi, unde educația și cultura sunt cenușăresele oricărui buget din ultimii 30 ani.
