spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeEditorialO Carte a Cărţilor noastre - Lucia OLARU NENATI, scriitor

O Carte a Cărţilor noastre – Lucia OLARU NENATI, scriitor

Sunt ani de zile de când confratele nostru, sosit din sudul țării și devenit botoșănean, Petruț Pârvescu, tot stă de vorbă, discret și răbdător, mai întâi cu noi, cei de pe-aici, din „orașul geniilor”, iar mai apoi lărgindu-și aria de cuprindere cu alți scriitori, mai bogați în ani și cărți, sau mai avântați de proiecte juvenile, cătând să rotunjească un proiect din ce în ce mai vast. Numele acestuia i-a înflorit de la început în gând și, fiind lapidar și potrivit scopului ce l-a pornit la lucru, l-a păstrat până la sfârșit, de-a lungul celor circa două decenii de scrutare a universului literar într-o destul de ambițioasă lucrare de sociologie literară. Ea se intitulează „Scriitorul – Destin și opțiune”, iar acum acest titlu statornic tronează pe frontispiciul unei cărți în trei volume, subintitulat „Anchete literare”, apărut la editura Pim, cu sprijinul unui stagiu oferit de Memorialul Ipotești-Centrul de studii „Mihai Eminescu”, în anul 2020.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Cu privire la scopul major al unei asemenea lucrări de anvergură aflăm din antecamera-prolog ca fiind acesta: „Proiectul s-a dorit a fi hârtia de turnesol a unei epoci literare, o radiografiere a spațiului intim al scriitorului: formare, operă, gândire critică, opțiuni, analize, sinteze.” Cuprinzând două categorii de scriitori, mai întâi fiind cei din Botoșani, apoi cei din țară și din afara acesteia, opul cată să cuprindă o mai largă deschidere categorială, vizând deopotrivă poeți, prozatori, eseiști, dramaturgi, critici etc. Armătura ce structurează schematic toată această materie debordantă o constituie existența unui chestionar cu următoarele întrebări-cerințe: 1.Pentru un scriitor, destinul și opțiunea sunt dimensiuni existențiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viața dvs.? 2. Istoria literaturii consemnează, uneori arbitrar, momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs. când credeți că s-a produs cu adevărat acest eveniment? Vorbiți-ne câte ceva despre primele încercări literare. 3.Care a fost drumul până la prima carte? Ce personalitate, grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc. v-au influențat viața ca om și scriitor? 5. Raportul dintre conștiință politică – gândire liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiții, care este, după dvs. raportul dintre cetățean și scriitor, dintre scriitor și putere? 6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare pentru dvs. literatura română contemporană? 7.Credeți că există un timp anume pentru creație sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucrați în prezent? Pe când o nouă carte?

Astfel că, de-a lungul anilor, în aceste volume și-au mărturisit gândurile, amintirile, speranțele, zeci de oameni pentru care scrisul constituie cea dintâi valoare a existenței. Așa că în aceste pagini putem întâlni nume deja cunoscute, reprezentate prin numeroase titluri de cărți și confirmări, alături de tineri laureați ai concursurilor literare presărate de-a lungul hărții românești, ori chiar și tinere speranțe abia înfiripate. Cartea se constituie, așadar, în ipostaza de radiografie a unei generații cu evoluție rapidă. Ea începe din vremea când scriitorul era o persoană quasi-mitică despre care se putea citi în presă ca despre un important eveniment, că acesta (să zicem Marin Preda sau Nicolae Breban) începea o nouă carte, iar reporterul îi înregistra, timid și emoționat, intențiile cu care se năștea capodopera, urmărindu-i apoi sfios etapele de constituire ale acesteia. Arealul cărții curge apoi de-a lungul acestei epoci contorsionate în care și viața literară a suferit numeroase mutații ciudate până zi, când nu ne mai mirăm – ci doar suferim dureros! – văzând pe Facebook sau chiar în realitate, teancuri de cărți clădite cu un respect mimat alături de tomberoanele de gunoi unde își așteaptă rândul să încapă. Dar ce să ne mirăm, că doar și în școală am învățat istoria literară structurată între mari și importante evenimente istorice, precum între cele două războaie mondiale ș.a. Așa că și acum o putem situa între aceste două borne faptice diametral opuse. Deh, trecut-au anii, nu ?…Dar această carte îndelung alcătuită de confratele Petruț din Păcala Făgețelului construiește firesc arcada acestei vremi, arătând cum a trecut acest timp, dar lăsând la lumină din toate acele numeroase spovedanii de scriitor adunate în paginile sale pe grila acestui chestionar speranța că, totuși, nu-i totul pierdut, că va mai urma ceva, neapărat bun și optimist.

Dea Domnul să fie așa, dar, oricum va fi, cine va dori să afle ce-au gândit, ce-au simțit, ce i-a îndemnat, cum au crescut și ce și-au dorit fierbinte cei ce și-au pus semnătura pe copertele unor cărți ca și cum ar fi aruncat în mare niște sticle cu speranțe, pot afla în chip fascinant și tulburător, citind voluminoasa carte a lui Petruț Pârvescu, căruia îi urăm azi, de ziua lui, „La mulți ani!”, dar și – de ce nu? – succes cu această nouă carte și nu numai.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
82 %
7.9kmh
84 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...