În primul editorial din noua colaborare cu „Monitorul de Botoșani”, apărut în noiembrie 2020, îmi exprimam totala nemulțumire față de una dintre problemele spinoase ale urbei, pe care primarul Cosmin Andrei a socotit s-o pună pe tapet, considerând-o prioritate „zero”. Era vorba de cazul Tincu-Lidl cu toate hățișurile lui politico-administrative. Între timp, lucrurile s-au mai așezat (sau au fost lăsate să se așeze!) și iată că tânărul edil pare că începe să realizeze dimensiunea socială, urbanistică și administrativă pe care, vrea-nu vrea, trebuie musai s-o gestioneze în următorii ani, asta dacă ține cât de cât la viitorul său politic. Într-un asemenea context sunt pornit a pune inițiativa lui de săptămâna trecută legată de transport, de siguranța, fluidizarea și eficiența acestuia în municipiul reședință de județ. Problemele identificate și dezbătute (unele mai mult, altele, deloc!) reprezintă însă partea aia mică a icebergului pe care îl vezi doar din viteza mașinii. La o aplecare atentă și complexă, vom descoperi o serie de probleme care nu suportă nici cea mai mică amânare. După scoaterea tramvaielor din uz din cauza zilnicelor deraieri, s-a luat o măsură pe genunchi, aceea de a permite accesul pe culoarul liniei de tramvai din stații, a circulației autoturismelor. Prima hibă constă în faptul că lățimea acestei căi scoase ad-hoc în fața șoferilor este mai îngustă decât o bandă normală, existând riscul ca unii viteji să rămână „împotmoliți” în refugiu. Apoi, la ieșire, urmează o trecere de pietoni, nesemnalizată de cele mai multe ori, unde „intrusul” de pe linia de tramvai va avea tendința de a se reîncadra pe banda principală, pericolul de coliziune cu autoturismele de pe acest tronson fiind destul de mare. Cum tramvaiele se pare că nu vor dispărea din municipiu, schimbați regulile dragi edili, lăsați circulația în zonă așa cum a fost, experimentele de acest să rămână doar o aventură de-o … toamnă. O altă inițiativă creață pe trecerile de pietoni a fost materializată în ultimii ani prin amplasarea acelor pergole (pe Calea Națională, în special!) care, la lumina lălâie a nopții, te bagă pur și simplu în ceață. Încetinești crezând că e o umbră a unui pieton sau accelerezi, în speranța că nu e nimic viu acolo, ci doar grinda care face umbră pământului degeaba! E clar că nu au ce căuta pe o asemenea arteră pseudoconstrucții care să inducă dubiul într-un caz cât se poate de clar. Niciun obstacol nu trebuie să existe între ochiul conducătorului auto și pietonul angajat în traversare. Ba mai mult, un iluminat corespunzător ar aduce mult mai multă siguranță în aceste zone de risc. Una peste alta, Botoșaniul nostru drag, este, trebuie să recunoaștem, extrem de generos în ceea ce privește posibilitățile de fluidizare ale traficului. Asta, comparativ cu alte orașe de prin zonă, primele așezări aproape de blocaj care îmi vin în minte fiind Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung sau chiar Vatra Dornei. Aerisit, cu destule artere transversale sau longitudinale, municipiul nostru poate oricând, prin introducerea unor sensuri unice, să ajungă la performanțe de trafic la care alte municipii nici măcar nu ar gândi. Apoi, introducerea în circuit a parcărilor cu plată (inclusiv cea subterană care, din cauza a doi leuți, nu este folosită nici în proporție de 20%!) au condus la o anume aerisire în ceea ce privește traficul și staționarea autoturismelor. Repararea căii de rulare a tramvaielor și dotarea municipiului cu respectivele mijloace de transport moderne, silențioase și rapide, „asezonate” cu niște prețuri modice care să încurajeze transportul în comun ar constitui niște premize la care alții de pe alte meleaguri nici n-ar îndrăzni să cuteze cu imaginația.
Toate acestea, însă, au sau, în fine, vor avea la bază o constantă pe care orice botoșănean cu mintea la el, o urăște: factorul politic! Voința și putința politică sunt fără îndoială forțele care vor mișca sau nu transportul public de călători în municipiu. În legislatura trecută s-a văzut clar că nu a contat decât factorul amintit, cele două grupări faultându-se reciproc ori de câte ori au avut ocazia, iar botoșănenii s-au ales fără teatru, fără tramvaie și fără multe alte drepturi firești de cetățeni care, din banii lor, țin pe brațe șleahta politică locală.
Noi, cetățenii, încă mai sperăm că timpul de … AUR al politicii este depășit și că mintea cea de pe urmă va poposi și acolo unde până acum a lipsit cu desăvârșire…
