Săptămâna ce a marcat finalul primei decade a lunii ianuarie a scos la rampă două nevertebrate care au îngălbenit pe de-a-ntregul ecranele televiziunilor avide de scandal din Românica noastră. Despre prima nevertebrată nu o să vă vorbesc prea mult din simplul motiv că, oricât ai fi de slobod la gură, ce poți spune despre un limbric?
Este vorba de „celebrul” de-acum, Cumpănașu, un parvenit, un coate-goale, un impostor mai exact, pe care l-au apucat căldurile și poftele pentru cărniță fragedă de adolescentă. Până la urmă, în lumea asta mare și deșănțată sunt destui indivizi cu deviații sexuale așa că, Alex, dragule, ca un adevărat limbric cu acte în regulă, măcar știm în care intestin să te așezăm. Ceea ce stârnește indignarea este poziția socială pe care acesta a ajuns, urcând din partea anatomică menționată, tocmai sus-sus, la nivelul de vârf al statului român. Și asta fără să fi făcut absolut nimic, fără să se fi remarcat cu ceva. Școală-ioc, carieră de succes-ioc, de meserie sau competențe, nici nu mai aduc aminte. Un mare zero! A bătut din gură și a mișcat din coadă pe lângă fel de fel de miniștri sau oameni ale căror condeie facilitau ușor transferul de mălai în conturile sale și uite-așa, un terchea-berchea a ajuns să învârtă milioane de euro fără să aibă nici un merit în timp ce pentru oameni calificați, școliți, cu cariere impresionante, sumele dirijate de către unii troglodiți din Guvern către acest individ umflat cu pompa, reprezintă valori incomensurabile.
Norocul lui este că lumea medicală de la noi e angrenată și focusată pe frontul Covid-ului, altfel, privirile-i țintuite ritmic și apocaliptic în tavan, dar și verbu-i evadat parcă din orice rigoare a declinării și conjugării ar fi constituit niște simptome clare pentru un tratament de lungă durată, la mansardă.
Cealaltă nevertebrată care și-a croit cu sârg drumul pe ecranele televiziunilor de scandal este Ilie Năstase. Pe el, l-am numit vierme de mătase pentru că, da, a produs ceva în viața lui. Bineînțeles, faptul reprobabil că i-a tras niște „revere” proaspetei neveste nu îl absolvă de nicio catalogare și de nicio scuză! Că Ilie este, în viața de zi cu zi un mârlan și un needucat, nu reprezintă pentru nimeni o noutate. De altfel, diferența uriașă între viața personală și cea profesională nu se regăsește numai la marele tenisman ci, dacă ar fi să-i evocăm pe toți celebrii planetei cu deviații notorii de la regulile bunului simț, ar trebui să lucrăm la listă o săptămână! Ceea ce-i de remarcat în cazul fostului mare sportiv este faptul că noi, habar nu am fi avut de existența lui, dacă nu strălucea pe terenul de tenis. Ar fi fost, pur și simplu, un mârlan obișnuit care-și bate nevasta, aspect destul de cotidian în România. V-ați gândit poate, de la izbucnirea acestui scandal și până la apariția acestor rânduri, câte femei au luat-o pe coajă de la tovarășii lor de viață formolizați la birtul sătesc sau la bufetul de cartier? Dacă am beneficia de o statistică în acest sens, probabil ne-am cruci și ne-am scuipa în sân la fiecare pas. În acest context, corecția aplicată de Năstase consoartei lui, nu-i așa că pălește considerabil în comparație cu numărul mare de cazuri de violență domestică? Că aici este problema!
Normal că nu trebuie trecute cu vederea asemenea atitudini dar nici să faci din ele subiect dezbatere pe niște televiziuni care și așa, prostesc de cap publicul telespectator! Mulți dintre privitori chiar vor găsi o justificare pentru acțiunile lor violente la adresa nevestelor: „Io-te că și Năstase a bătut-o pe a lui!” Da, ipochimenule, așa este, dar în afară de asta, ce elemente comune ai tu cu fostul tenisman? Ai fost numărul unu în tenis, ai proprietăți de milioane de euro, ești la a n-șpea nevastă?
Departe de mine gândul să-i găsesc vreo scuză lui Ilie Năstase! Nu are niciuna! Dar televiziunile și presa tabloidă habar nu au ce efect pervers poate induce relatarea și expunerea la o asemenea scară a unei deviații de comportament.
Cât privește anomaliile din viața celebrităților, acestea n-ar trebui să fie decât niște cancanuri de mucava. Că pe Ilie, nu l-am îndrăgit pentru că-și bate nevasta, pe Gică Hagi că are sincope la limba română, pe Păunescu sau Sadoveanu că au fost profitori comuniști, pe Nadia că s-a iubit cu Nicu Ceaușescu și lista ar putea continua. Pe acești oameni i-am iubit și îi iubim pentru ceea ce au realizat în domeniile lor de activitate. Că dacă nu era așa, actul de violență domestică al lui Năstase nu și-ar fi găsit locul în nicio pagină de știri și în nicio emisiune TV. Cea mai corectă abordare a deviațiilor unor celebrități am consemnat-o la francezi. Ei nu au scos din manuale, așa cum au făcut comuniștii, somitățile care au colaborat cu naziștii. I-au lăsat la locul lor, completându-le biografia cu următoarea remarcă: „În perioada celui de-al doilea război mondial a colaborat cu autoritățile de la Vichy.”
Opera lor a rămas, în continuare, ca făcând parte din tezaurul național. Așa cum și rezultatele sportive ale lui Năstase vor rămâne de-a pururi…