Înainte de 1989, studențimea era considerată de securitatea comunistă drept o masă critică, aptă oricând de explozii catastrofale pentru regim. Din acest motiv, printre studenți erau mulți turnători care îi țineau la curent pe ciracii regimului cu tot ce se petrecea în campusurile universitare. Cei mai mulți dintre acești turnători nu erau cooptați din facultate, ei regăsindu-se pe statele de plată ale securității încă din perioada liceală. Și, ca niște vajnice vlăstare de „om nou”, aceștia își continuau „opera” și după ce se angajau în producție. Și totuși, cu toate măsurile draconice de supraveghere, studenții o mai „comiteau”, ieșind în stradă exact atunci când nimeni nu se aștepta. Nemulțumirile lor erau centrate pe lipsurile acelor vremuri: curentul electric, apa caldă, căldura. Uneori, „masa critică” se zburătăcea și din cauza meniului sub orice critică servit la cantină. Nici o asemenea revoltă nu avea ca scop să dea jos sau să pună vreun decan, să schimbe programa de învățământ, sau să primească gratuități pe CFR.
Dar nu despre abjecții turnători care își vindeau și cel mai bun prieten sau coleg pe niscaiva arginți vreau să vorbesc astăzi ci despre studențimea contemporană. Mai ales că, în campania electorală, primarul Andrei ne împuia capetele cu o găselniță care efectiv mi-a stârnit un zâmbet amar: înființarea la Botoșani a unei filiale sau secții a Universității A.I. Cuza din Iași. Asta și tichia de mărgăritar pe o țeastă pleșuvă, sunt de-a dreptul sinonime. Ați auzit să existe cumva vreun tânăr botoșănean care să nu viseze să-și facă studiile într-un mediu cu adevărat academic, care să nu-și dorească viața studențească din campusurile universitare? Or includerea Botoșaniului pe harta învățământului superior ar spulbera din fașă visele adolescentine ale celor ce-și doresc să urmeze o facultate.
Răul făcut de guvernanții postdecembriști prin scăparea de sub control a acestui tip de învățământ a „produs” zeci, poate sute de mii de absolvenți care habar nu au cu ce se mănâncă specialitatea care le este înscrisă pe diploma cumpărată ca la tarabă de la facultățile particulare și nu numai. S-a ajuns la situația că doar cine nu vrea nu poate dobândi o diplomă. Acest aspect are repercusiuni negative și asupra acelor tineri care muncesc din greu să absolve o facultate dar sunt, apoi, de multe ori tratați ca marea masă de cumpărători de cartoane cu antet de universitate. Când îl vezi că el e de-o seamă cu tătuța bătrân dar tocmai a (mai) absolvit o facultate sau un inutil colegiu de apărare ca să poată promova politic cât mai sus, îți vine să arunci cu căciula după câini. După câinii care, mituiți, de bună seamă, au lăsat să funcționeze în orice comună mai răsărită sau oraș, câte o universitate sau măcar o secție locală. Parafrazându-l pe bădița Mihai al nostru, am putea spune: „indivizi pe care școala nu avea cum să-i încapă, sunt cei care astăzi nu vor sapă ci doar mapă”.
Revenind la ideea primarului, trebuie să menționez că așa cum nu orice scoică are în ea o perlă, nici orice oraș nu poate suplini tradiția universitară căpătată prin periplul a zeci și zeci generații de tineri prin templul cunoașterii. Că s-a demonetizat total spiritul universitar o știe toată lumea. Mândria de a fi student nu se mai regăsește decât la acei puțini dar merituoși tineri care învață și muncesc pe brânci, din pasiune sau din dorința de a realiza ceva în viață. Cei care își cumpără examenele și diplomele nu cred că trăiesc o mare mândrie. Satisfacție, da. Că vor obține postul călduț oferit de partid, post care pasămite, dacă n-ai studii superioare, nu-l poți ocupa. Cât fariseism!
În atari condiții, „armata universitară” e clar că nu mai poate fi o forță de care să țină seama guvernele care, imediat ce apare vreun lider mai vocal, îi servește pe tavă vreun oscior și gata, studențimea nu are revendicări, studențimea e mulțumită! La fel cum, de altfel, au făcut și cu liderii sindicali. Știți vreunul care să nu fi fost ademenit la ospățul Puterii?
Revenind la subiect, vreau să mai menționez o mare hibă care nicicum nu se vrea a fi rezolvată. Avem universități de stat în care se studiază management, administrație publică, mediu, chiar protecția consumatorilor. De ce nu li se asigură absolvenților repartiții în Primării, CJ-uri, agenții, societăți de stat sau regii autonome? Cât timp aceste posturi vor mai fi sinecuri pentru lipitori? Lipitori la modul general și lipitori de afișe, evident. Oare nu-i timpul redeșteptării naționale? Și cine ar fi cel mai nimerit să poarte stindardul renașterii dacă nu studențimea? Dictatura proștilor trebuie oprită iar forța care într-adevăr poate face asta se numește „armata universitară”! Ei, studenții trebuie să-și contureze viitorul și nu vreun moș Tăgârță, împins de vânturi pe fotoliile pufoase ale Guvernului sau Parlamentului!
