Sintagma că nimeni nu este de neînlocuit, lansată de comuniști, este un truism prin definiție. Dacă cineva dispare, altcineva îi ia locul. Așa e de când lumea. La fel de adevărate sunt și posibilitățile ca înlocuitul să fi fost mai eficient decât cel care l-a înlocuit. Sau invers. Sau la fel.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Spre exemplu, un politician de-al zilelor noastre poate fi înlocuit extrem de ușor: sunt o mulțime de pretendenți dornici să-i ia locul. La fel și orice director al vreunei instituții de stat. Mai greu, dar și în zona de economie privată conducătorii pot fi înlocuiți, ce-i drept, după cu totul alte criterii decât cele de la stat.
Și un medic poate fi înlocuit, însă mult mai dificil, pentru că un vindecător, așa cum este doctorul Malancea, se formează în mulți ani printr-o chimie specială care presupune har, talent, putere de muncă și dăruire, toate deopotrivă.
Așa o fi cu înlocuirea, însă importanța socială a medicilor foarte buni, bărbați și femei, din care întotdeauna sunt prea puțini, pur și simplu nu poate fi contestată de nimeni. În fața pacienților, ei sunt zeii de care depinde viața lor viitoare, dacă va fi una bună ori mai puțin bună, sau dacă va mai fi. Ei sunt cei care leagă, înnoadă, taie și cos destine. Ei sunt cei cărora, măcinat de boală și suferință, pacientul își pune în mâinile lor toată încrederea și speranța, cărora le-ar da orice, pentru că pus în fața perspectivei sfârșitului, bunurile lumești nu mai au nicio importanță.
Făcând o socoteală elementară, prin sala de operații a doctorului Malancea au trecut, în ultimii aproape douăzeci și cinci de ani de când a venit la Botoșani, cam tot atâtea mii de pacienți. Pe la cabinet, pentru consultație sau tratament, au trecut probabil de trei sau patru ori mai mulți. Practic nu există familie din județul nostru care să nu fi auzit de doctorul Malancea sau să nu fi avut nevoie de priceperea lui. De aici vine și valul uriaș de simpatie și interes pentru sănătatea medicului care aproape că a căzut la datorie de la efortul imens pe care l-a făcut, în calitate de director al celei mai marii unității sanitare din Botoșani, ca să redeschidă în siguranță porțile Spitalului Județean pentru toți pacienții, nu doar pentru cei infectați cu noul virus. Efort care s-a adăugat celui făcut în propria secție, pentru că doctorul Malancea nu și-a lăsat nicio clipă pacienții, nici pe cei vechi și nici pe cei proaspăt sosiți. Aici a dat adevărata bătălie cu el însuși, punând mai presus de propria sănătate datoria față de semenii săi. Bătălie pe care a fost cât pe ce s-o piardă.
Rămâne de neînțeles cum a fost posibil, deși a fost informat din timp, ca ministrul Sănătății, penelistul Nelu Tătaru, să-i riște viața în transportul cu ambulanța pe drumul hodorogit ce duce la Iași, fără să-i trimită un elicopter, fie și unul militar, capabil să zboare pe ceață. Nu e clar nici de ce nu a fost trimis un avion sanitar la Salcea, care să-l transporte la Timișoara, acolo unde ar fi avut condiții poate ceva mai bune, iar pretextul că avionul folosit în astfel de situații se afla în revizie este unul foarte șubred, pentru un asemenea caz putea fi închiriat un aparat de zbor similar de oriunde din țările vecine. Ne amintim că nu demult un senator PSD din Suceava a cerut și obținut un elicopter cu care a zburat până la București pentru o boală imaginară, dovedind încă o dată, dacă mai era cazul, adevărul despre țara în care trăim și despre cei care o conduc.
Dar doctorul Radu Malancea a trecut cu bine peste dificila intervenție chirurgicală la care a fost supus de foștii lui colegi, și ei doctori eminenți, la Iași. Urmează o lungă și grea perioadă de recuperare, dublată de restricții de tot felul. Cel puțin o vreme, nu va mai intra prin spitale decât ca pacient. Important este că e în viață, iar zâmbetul larg, pe care îl știu toți, nu l-a părăsit nici măcar în clipa când i se pregătea anestezia de dinainte de operație. I-a rămas, la fel ca și simțul sănătos al umorului, empatia față de pacienți.
De fiecare dată, la un necaz, așa cum o tot spun preoții, ne întoarcem cu fața la Dumnezeu, căruia ne rugăm să facă o minune. Această minune s-a întâmplat și cu doctorul Malancea. Nu știu dacă rugăciunile fierbinți ale zecilor de mii de oameni care i-au fost pacienți l-au ajutat, însă știu sigur că de această dată au fost rostite cu toată sinceritatea.
