A făcut mare vâlvă în țară, acum câteva luni, anunțul formulat de conducerea Uniunii Europene privind instituirea unui fond „de reziliență” pentru fiecare stat membru. S-au vehiculat sume imense și au fost lăudați liderii noștri, pentru obținerea unei cote consistente. Ajutorul a fost instituit pentru relansarea economiei europene, grav afectată de pandemie. Totul a fost condiționat de prezentarea din partea fiecărei țări a unui plan coerent, bine argumentat, de investiții imediate. Și, iată-l pe-al nostru: a fost pus joi în dezbatere publică, de către Ministerul Fondurilor Europene.
Se numește „Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă” (PNRR), un mecanism prin care România va putea accesa 30,3 miliarde de euro. Trebuie să-i cheltuim în patru ani. Din ei, 13,7 miliarde euro sunt granturi nerambursabile iar 16,6 miliarde euro sunt împrumuturi cu dobânzi avantajoase. Acești bani sunt peste cei 48 de miliarde de euro care ne revin în baza cotei din bugetul multianual al UE, și din care România dezvoltă alte proiecte, cofinanțate atât din bugetul național cât și din împrumuturi rambursabile.
Nu am să insist asupra conținutului, poate fi accesat cu ușurință în mediile de informare online ale guvernului, însă am să menționez măcar principalele direcții urmărite. Mult prea concesivă cu scandalurile zilei și cu inepțiile debitate de candidații gata obosiți ai unei campanii electorale anemice, presa audio-video a tratat subiectul în coada știrilor, la „și altele”, deși de ideile care ar fi trebuit să rezulte din această dezbatere publică depinde viitorul nostru pe termen imediat și mediu. Atitudinea „ce contează, nu decidem noi” este la fel de păguboasă ca aceea sintetizată în expresia „nu mă duc la vot, că n-am cu cine”. Ba contează, ca atunci când am ieșit pe străzi cu sutele de mii și am reușit să păstrăm cursul democratic al țării.
Așadar, despre ce este vorba? Autostrăzi – centura capitalei, autostrada Transilvania (inclusiv străpungerea Brașov-Comarnic), Autostrada Moldovei (Ploiești-Siret, cu legături de tip drum expres spre Iași, Vaslui și Botoșani), străpungerea Tg. Neamț-Ungheni; metrou în Cluj, plus două linii noi în București; modernizarea a 900 km cale ferată; sute de sisteme de irigații, desecări și drenaje; împăduriri; investiții în sistemul energetic; depozite regionale pentru stocuri de medicamente; echipamente și tehnică medicală pentru situațiile de urgență; depozite regionale de cereale; depozite pentru resurse energetice; cel puțin trei spitale noi; sprijin pentru marile întreprinderi în vederea retehnologizării, automatizării și robotizării.
Cam tot ce ne visăm de cel puțin 14 ani, de când suntem membri cu drepturi depline ai UE, deși, cam tot ca de obicei, Moldova e lăsată la urmă și crema o iau Ardealul și Bucureștiul. Și n-am descris mai sus nici jumătate din planul supus dezbaterii publice. Ce freamăt trebuie să fie acum printre atârnătorii și clienții partidelor. De la micii asfaltatori comunali, care-și văd cu ochii crescând viluța de lângă pădure și cu cel mai nou tip de SUV în curte, până la marii rechini industriali și imobiliari, care deja visează yachturile și palatele din Monaco. Toți își freacă palmele bucuroși: „să vină banii la băieți”. Cu toții știm deja rețeta, va urma tot cortegiul de furtișaguri care vor lăsa lucrările fie făcute de mântuială, fie neterminate.
Vom ieși vreodată din acest „modus operandi”? Greu de crezut, dar a apărut o rază de speranță. Un om aflat în fruntea unui oraș timp de trei mandate, liberal – dar, zău, nu contează culoarea politică, a reușit cea mai mare absorbție de fonduri europene din România iar orașul pe care l-a condus arată acum ca unul din Austria. Convins că poate face mai mult, Ilie Bolojan, a candidat la conducerea Consiliului Județean Bihor. Și a reușit, ba și-a asigurat și majoritate în consiliu. Care au fost primele măsuri luate? A început prin a concedia detașamentul de asistente tip „plante de decor” și regimentul de tăietori de frunză la câini. Hai să zicem că a fost o mișcare de imagine dar și cu oarecare impact asupra bugetului. Adevărata reformă însă abia urmează.
A impus tuturor primarilor din județ, indiferent de culoarea politică, 12 criterii de performanță pentru repartizarea de fonduri. Acestea cuprind de la cheltuielile de personal din primării pe cap de locuitor până la gradul de colectare a veniturilor la bugetele locale, la modul de gestionare a fondurilor şi la curăţenia din localitate. Măsura, cu totul revoluţionară, pune capăt alocării de fonduri în funcţie de culoarea politică a primarilor şi instituie în premieră criterii clare în funcţie de care se vor împărţi banii de la Consiliul Judeţean.
Cred că acesta este începutul celei mai importante reforme administrative din ultimii 30 de ani. Pentru că ţinteşte la rădăcina relelor din administraţia noastră. Acest set de reguli poate să scoată orice județ din feudalismul politic. Pentru prima oară, alocarea banilor publici nu mai depinde de obedienţa unui primar, ci de eficienţa lui. E cea mai transparentă decizie luată vreodată în administraţia noastră şi cea mai lucrativă, aptă să oblige primarii comunelor şi oraşelor, dacă vor bani – și toţi vor – să renunţe la obiceiurile care fac atât rău cetăţenilor.
Cum ar arăta și cum ar funcționa o asemenea măsură extinsă la nivelul întregii țări?
