Anesteziat politic, dragul nostru oraș a fost timp de două legislaturi amorțit de-a binelea. Cu toate acestea, cele două răni deschise (Teatrul Mihai Eminescu și tramvaiul!) au sângerat și au durut continuu, sub privirile mioape și nătânge ale edililor, dar și ale liderilor politici roșii respectiv galbeni care, în afară de a da vina unii pe alții prin comunicate răsstrăpezite, altceva nu au fost în stare să facă. De ce? Pentru că i-a durut taman la cozoroc de problemele botoșănenilor! Că dacă le păsa câtuși de puțin, lăsau la o parte interesele lor meschine, se așezau la aceeași masă și elaborau un program comun de acțiune care ar fi trebuit să cuprindă în mod obligatoriu jalbe și plantoane permanente pe la ușile miniștrilor de resort sau pe la porțile instituțiilor cu atribuții în rezolvarea acestor două mari probleme. Fără declarații cu floricele și pioneze prin presă sau rețele de socializare, fără interviuri televizate, fără alte proțăpiri languroase în fața unui electorat supărător de răbdător. Iar la sfârșit, după atingerea celor două obiective, să fi dat un comunicat sec: „Am rezolvat problema!”, urmând apoi să-și reia de unde au lăsat, searbăda și păguboasa lor hârjoană politică de doi bani și trei caiele!
Din păcate (pentru noi, nu pentru ei!) am intrat în a treia legislatură și nimic nu s-a mișcat. E adevărat, nu putea face Cosmin Andrei minuni în două luni de zile. M-aș fi așteptat însă, ca prima lui ieșire în lume ca primar să fi fost focusată măcar pe una dintre cele două răni.
Da, știm, sunt răni grave care au nevoie de tratament de durată ce ar putea ieși din actuala legislatură. No problem, înțelegem și asta. Dar am fi vrut să știm, măcar în procente, cam cât la sută din lucrări vor fi finalizate până în 2024 și cât va rămâne pentru următorul ciclu. Ca la sfârșitul celor patru ani să avem o bază corectă de evaluare și să îl realegem primar sau nu! Din păcate (și pentru el și pentru noi!) primarul în exercițiu a stabilit o altă prioritate absolută: aprobarea pentru construirea unui LIDL în buricul târgului! Lăsând la o parte cunoscutele hârâieli politice consemnate pe această temă, problema hypermarket-ului nu este sinonimă cu închiderea unui balcon sau transformarea unui garaj într-o minilocuință! Ea afectează în mod categoric nu numai confortul botoșănenilor sufocați efectiv de hypermarket-uri, dar și punguța lor cu doi bani. Pentru că, aidoma nucilor bătrâni, nici la umbra acestor coloși nu vor mai putea viețui vreun magazin de cartier sau vreo afacere de familie. Iar dacă punem la socoteală și aglomerația ce se va crea în inima municipiului, e limpede că rezultatul ne dă cu minus. Și dacă tot am ajuns prin zonă, să nu uităm nicicând să … amintim și de veșnica problemă a Centrului Vechi, unde nesiguranţa convieţuieşte într-un concubinaj sordid cu mizeria, fiecare trecător prin zonă iuţindu-şi paşii pentru a lăsa cât mai repede în urmă stratul de coji de seminţe și mucuri de țigară mai gros decât asfaltul peticit de știm noi cine, minicazinourile rupestre de jucat zaruri sau privirile pofticioase de portofele ale … „mobilierului” uman din prejma statuii. Da, și aceasta e o rană vie, necicatrizată a Botoșaniului care musai ar avea nevoie de tratament în regim de urgență.
Din păcate, altele sunt prioritățile edilului, rănile amintite mai sus bucurându-se doar de binecunoscuta și inutila frecție cu spirt la piciorul de lemn.
Așadar, la fel ca aproape întotdeauna, municipiul este și va fi în continuare gospodărit … politic, deși în campania electorală primeam asigurări că binele și confortul cetățenilor vor fi principala prioritate a primarului. Așa o fi, numai că cetățenii despre care se făcea vorbire viețuiesc toți, la aceeași casă: fostă a căsătoriilor!
Dacă cumva în urma alegerilor generale din decembrie ”roșiorii” Doiniței vor fi îndepărtați de la oala cu sarmale a guvernării, vom participa pasivi la o îndârjită partidă de ping-pong în cadrul căreia, primarul și președintele CJ vor plasa orice eșec la Guvern care, bineînțeles că în secunda unu și ceva îl va returna cu mare drag și dor factorilor locali. Iar dacă respectivii ”roșiori” vor rămâne lângă oală, nu numai că vor zgrepțăna în tuciul ei fiecare cu polonicul primit de la partid, (mai mare sau mai mic, funcție de unghiul de înclinare al coloanei!) dar ne vor și amenința cu el în cazul în care vom avea tupeul de a jindui la un crâmpei de varză arsă. Deși după cum se întrevede, peste tot va fi varză!
