Suntem în pragul unui dezastru pe care nu-l mai putem evita, în condiţiile în care omenirea se confruntă cu o situaţie fără precedent în ultimele decenii. În ciuda pericolului cumplit, guvernanţii s-au comportat şi se comportă cu aceeaşi lipsă de implicare şi responsabilitate ce le caracterizează deciziile şi acţiunile de trei decenii încoace. Nu mai punem ce s-a întâmplat înainte, deoarece pentru acele vremuri vinovatul nu numai că a fost identificat, dar a fost şi pedepsit exemplar, să nu mai poată da din gură.
Până acum, indolenţa şi lipsa de implicare a autorităţilor s-a bazat pe principiul solidarităţii multinaţionale. De fiecare dată când o ţară a fost lovită de un cutremur devastator sau de o altă calamitate, comunitatea internaţională s-a grăbit să sară în ajutor. Până şi România a ajuns să se laude cu astfel de gesturi, chiar şi în timpurile mai apropiate. Să ne amintim de convoiul medical trimis peste Prut. N-a fost vorba de cine ştie ce ajutor, dar imaginea contează; oficialii români s-au fotografiat lângă maşini până au reuşit să le şteargă din vopsea.
Din păcate, în timpurile pe care le trăim, nu e cazul să ne bazăm pe solidaritatea comunităţii internaţionale. Ţările cu sisteme medicale adevărate sunt deja depăşite în lupta cu coronavirusul şi anunţă măsuri fără precedent, de neconceput în România, unde principala grijă este legată de un scor cât mai bun la alegerile parlamentare care vor avea loc… Vor avea loc când vor avea loc, deoarece în condiţiile actuale e cam greu de crezut că scrutinul va avea loc la începutul lunii decembrie. Este evident pentru toată lumea că ajutorul din străinătate nu e o soluţie şi, dacă va veni, va fi doar simbolic, cam la nivelul la care i-am ajutat noi pe alţii, poate nici măcar atât. Dar, de vreme ce în România vor fi alegeri, restul problemelor sunt tratate ca şi până acum. Dacă nu se rezolvă, măcar se uită cu timpul.
Pe la televiziuni s-au intensificat campaniile de sensibilizare a populaţiei pentru donaţii către sistemul sanitar. Se aşteaptă „o pandemie de solidaritate” precum cea din primăvară, însă acum oamenii sunt mai reticenţi şi pe bună dreptate. Să donăm pentru a acoperi lipsurile din spitale în timp ce presa scrie zilnic despre contracte cu dedicaţie, abuzuri şi delapidări? Toate acestea sunt făcute pe bani publici, pe banii celor care contribuie de ani de zile la sistemul de sănătate, beneficiind doar de analize de zece-doisprezece lei pe an. Cică sunt gratuite…
De asemenea, curg mesajele către mediul privat. Donaţi paturi ATI şi ventilatoare, combinezoane pentru medici şi ce mai e necesar. Se pare că guvernanţii n-au sesizat că mediul de afaceri, şi aşa spoliat cu taxe şi impozite aberante pentru a permite menţinerea fără funcţionare a unui aparat bugetar imens, e în colaps. Majoritatea antreprenorilor o duc foarte prost şi asta nu doar din pricina crizei. Excepţie fac băieţii deştepţi care au contracte cu statul, dar de la ei nu poţi aştepta compasiune sau donaţii; dacă vor da ceva, vor da către cine trebuie, nu către cine are nevoie. Chestie de orientare şi supravieţuire.
Avem nevoie de măsuri adevărate, dar acestea sunt evitate deoarece guvernanţii se tem că le vor măcina procentele la alegeri. Chiar dacă se proclamă câştigătorii alegerilor locale, liberalii nu pot ignora că au scos mai puţin decât s-au aşteptat. Prin urmare, şobolanii de partid adună cât pot pentru că nu se ştie ce le aduce ziua de mâine. Jaful asupra sistemului sanitar continuă. Despre eficienţa acestuia nici nu merită să mai pomenim. Să ne gândim că majoritatea focarelor de Covid sunt, pe lângă spitale, centrele de bătrâni şi copii instituţionalizaţi. Adică în instituţii controlate direct sau indirect de stat. Dacă în cazul unei familii nu poţi impune prea multe cu privire la respectarea măsurilor de igienă şi distanţare socială, situaţia se schimbă când e vorba despre un cămin de bătrâni, fie el şi particular. Pentru că acolo legea se impune, nu se discută. Acolo nu e loc de „nu există Covid” şi „masca e botniţă”. Autorităţile cu competenţă în domeniu te reduc la ordine cu un premiu de originalitate care ustură cumplit la buzunar. Numărul de focare creşte, însă competenţa autorităţilor a intrat în pauză electorală. Nu-i vorbă, nici până acum autorităţile n-au dat foarte multe motive să ne plângem de competenţa din dotare. Abuzuri da, competenţă nu prea…
Avem nevoie de măsuri adevărate, de specialişti. Din păcate, majoritatea medicilor au fost fugăriţi peste hotare şi la conducerea insituţiilor au fost numiţi politruci analfabeţi, de genul lui Gheorghe Cojanu, prefectul Capitalei. Ni se cere să fim darnici şi implicaţi, să creăm o „pandemie de solidaritate”. Mai grav e că mesajele vin de la guvernanţi, nu de la fundaţii sau persoane publice. În timp ce oamenii politici se zbat pentru un loc pe listă şi îşi impun şi odraslele pe locuri eligibile – când crezi că Băsescu nu poate fi mai ticălos de-atâta are grijă Petrov şi demonstrează că se poate şi mai rău – cetăţenii sunt îndemnaţi să participe la pandemia de donaţii. Despre o pandemie de responsabilitate şi competenţă din partea guvernanţilor nu se vorbeşte deloc. Cât timp cetăţenii se mobilizează parcă nu e cazul să li se taie din elan.
