Pare să fi intrat în manualul de guvernare – dacă o fi existând așa ceva – darul risipei. De peste treizeci de ani, multitudinea de miniștri puși acolo de partidele politice, mai mari sau mai mici, își bat joc cu sârg de resursele țării, începând cu cele umane – cele mai de preț – și terminând cu resursele naturale, pământul agricol, păduri, fonduri bănești și în general cam tot ce s-a putut și încă se mai poate risipi aiurea.
Mai nou, guvernul liberal a risipit până și lunile închiderii totale, din starea de urgență, când toți am fost ținuți în case sub amenințarea amenzilor uriașe, iar cazurile de contaminare cu virusul venit din China se ridicau la cel mult o zecime din cele înregistrate azi. Putem constata cu toții cum s-au pierdut luni prețioase care puteau pregăti populația mult mai bine.
Astfel școlile s-au deschis, în pofida avertizărilor specialiștilor susțineau că după asta numărul cazurilor va crește foarte mult. Problema nu e că s-au deschis, ci cu faptul că, după mai bine de jumătate de an de stat acasă, dascălii au fost lăsați să improvizeze care cum s-a priceput celebrele ore online. Nu există, așa cum ar fi trebuit, proceduri și o viziune unitară, trimisă ierarhic de sus în jos despre cum ar fi trebuit să se țină aceste ore. Nu au exista cursuri de formare intensivă și nici instructaje pentru cei puși să predea în noile condiții. Iar consecințele sunt clare pentru orice părinte: orele online sunt de cele mai multe ori o pospăială din care copiii nu pricep nimic sau în orice caz nu mare lucru. Lucrurile se repetă cumva și la așa numitul scenariu hibrid care încearcă să împace capra cu varza, adică orele online cu cele ținute în clasă, cu elevii, struțocămilă din nou lipsită de eficiență pedagogică. Numeroasele bâlbe în achiziționarea laptopurilor pentru dascăli – deși este îndoielnic că aceștia nu au asemenea echipamente – sau cumpărarea tabletelor pentru copiii săraci, au lăsat impresia că la ministerul educației pur și simplu nu se știa că la jumătatea lui septembrie începe școala. Mai nou, în același registru, nimeni de la ministerul de interne nu a reacționat din timp, prin asta înțelegând și discuții cu șefii bisericii ortodoxe, la diferitele sărbători religioase ce presupun mari mulțimi de oameni, de parcă acestea nu ar fi avut loc în fiecare an, la aceleași date, de zeci sau chiar de peste o sută de ani, cum e cazul Sfintei Parascheva la Iași unde pelerinii s-au îmbulzit complet nepăsători la normele sanitare în vigoare, provocând în mod garantat o mulțime de îmbolnăviri ce va aglomera în două săptămâni unitățile sanitare din Moldova.
Doar spitalele par ceva mai pregătite, în special personalul medical care a trecut prin primul val al pandemiei. Timid s-au deschis noi facilități medicale și a fost mărit numărul de teste, de paturi pregătite pentru terapie intensivă și protocoale medicale, ba au fost contractate doze din viitorul vaccin – când o să apară. Cu toate acestea, numărul de morți de SARS COV 2 raportat la mia de locuitori este de departe cel mai mare din Europa, cifră care spune totul despre starea sistemului medical autohton. Rămâne un mare minus neredeschiderea mai nou militarizatului institut Cantacuzino – producător de vaccinuri pe vremea comuniștilor – dar și neasimilarea în producția internă a unor antivirale cum ar fi celebrul Remdesivir pe care vecinii unguri au început deja să-l producă.
Probabil că s-ar putea spune și despre alegerile locale că au fost organizate atât cât s-a putut de bine, cu costuri exorbitante, în sistemul primitiv care nu ne permite să votăm de pe telefonul mobil, electronic, prin poștă sau indiferent cum, în loc să ștampilăm, la fel ca în urmă cu o sută de ani, caiețele de hârtie.
Nici birocrația nu a scăzut în pandemie, deși în prima fază dăduse îndărăt. Dimpotrivă, și-a revenit asemenea Hidrei care, dacă îi tai un cap, îi crește altul în loc. Numărul de funcționari a crescut discret dar constant, că doar s-a schimbat guvernul care și-a adus proprii fripturiști. Singura diferență constă în faptul că, în acest moment, cozile la plata diferitelor dări și taxe au fost mutate în afara instituțiilor de funcționarii atenți să nu carecumva să se molipsească.
Nici transportul în comun, în special cel din marile orașe, care duce fluxuri mari de oameni, nu a fost pregătit, în ciuda enunțării de principii și proceduri care au rămas cel mult teoretice câtă vreme numărul mijloacelor de transport este același. Iar aglomerația este un vector evident de propagare a pandemiei.
Concluzia este evidentă: țara nu a fost pregătită, decât cel mult superficial, pentru cel de al doilea val al pandemiei. Situația seamănă cumva cu venirea iernii când, invariabil totul se blochează la prima ninsoare, autoritățile locale și naționale fiind ca de obicei surprinse, în pofida prognozelor meteo și a evidenței din calendar.
Numai că de această dată nu mai este vorba de un drum înfundat sau de trenuri întârziate, ci de viețile oamenilor, atâția câți au mai rămas în această țară și care sunt uciși de sistemul perfect dezvoltat al incompetenței și nepriceperii transpartinice care a cuprins toate instituțiile statului, ca un cancer generalizat care provoacă deja metastaze.
