Mai zilele trecute prin Parlament, între două reprize de campanie electorală şi eventual negocierea unui transfer în barca cu şanse, aleşii au votat o lege prin care au decis că, dacă unui angajat nu i se livrează dările la stat pentru o anume perioadă, acea perioadă nu va mai fi considerată vechime în muncă. Din păcate, actualul peisaj economic este jalonat cu astfel de apucături. Patronii „uită” să mai vireze contribuţiile. De cele mai multe ori angajatul află care e situaţia privind contribuţiile personale abia atunci când vrea să se pensioneze. Da, domnule, văd că ai vârsta şi vechimea legală, însă nu ţi s-au virat contribuţiile la pensie. Du-te şi discută cu ăla la care ai fost angajat, să vezi dacă se mai poate face ceva…
În marea lor înţelepciune, aleşii recomandă celor care mai au curajul să se angajeze să verifice periodic dacă le sunt virate contribuţiile la stat, pentru că altfel riscă să se trezească cu surprize foarte urâte, de genul că au fost angajaţi o viaţă, dar de fapt nu au acumulat vechime în câmpul muncii şi nici contribuţii la pensie. De ce să facă angajatul astfel de verificări? Există o puzderie de instituţii care au legătură cu combaterea evaziunii fiscale, cu protecţia angajatului şi multe altele. Cel mai adesea, din punctul de vedere al atribuţiilor, pomenitele instituţii se cam calcă pe picioare, dar asta nu duce la o verificare încrucişată a posibilelor derapaje pe linie economică, ci reprezintă cel mai bun motiv pentru pasarea responsabilităţii. Nu noi trebuie să ne ocupăm de asta, ci alţii; nici măcar nu ştim despre cine este vorba… Şi viaţa merge mai departe.
Numai pe linia combaterii evaziunii fiscale există vreo cinci instituţii dedicate care, legal vorbind, au cam aceleaşi atribuţii, însă asta nu a dus la diminuarea fenomenului, ci dimpotrivă. Gurile rele spun că, de fapt, singura schimbare cu adevărat notabilă e faptul că acum întreprinzătorii sunt nevoiţi să potolească mai multe guri, pentru că inspectorii nu vin să constate ce e de constatat, ci să plece acasă cu buzunarele pline. Au şi ei familii, au obligaţii. Casă grea, cunoştinţe multe, remuneraţie după buget, adică una babană.
Numărul de instituţii a crescut de la un an la altul fără efecte pozitive notabile. A crescut, desigur, şi numărul celor angajaţi la stat, cel mai adesea fiind vorba despre piloşi de partid şi rubedenii. Indivizi lipsiţi de studiile şi competenţele necesare, dar puşi pe căpătuială deoarece o mână spală pe alta şi banul public trebuie să circule pentru bunul mers al celor care-l administrează. Cetăţeanul, cel care plăteşte dările, mai poate să aştepte pentru că poporul român a trăit tot timpul bine, dar prin ai săi reprezentanţi.
Şi, din noianul de instituţii existente în momentul de faţă în România, nu se găseşte niciuna care să verifice dacă angajaţilor li se virează la timp contribuţiile către pensie? Atunci când cei de la Fisc vin în control nu verifică şi dacă s-au virat toate contribuţiile? Asta este una dintre numeroasele lor competenţe, însă guvernanţii preferă să paseze toată responsabilitatea pe umerii cetăţeanului de pe urma căruia aleşii trăiesc aşa de bine. Cetăţeanul trebuie să cerceteze dacă îi sunt virate contribuţiile; în caz contrar riscă să se trezească fără vechime şi contribuţii la vârsta la care trebuie să se retragă la pensie. Cu alte cuvinte, dacă se întâmplă ceva, e vina lui pentru că nu s-a interesat la timp.
Mă întreb şi eu, ca tot trăitorul în această ţară, de ce mai avem instituţii dacă trebuie să rezolvăm toate problemele prin eforturi proprii? Omul de rând trebuie să se intereseze dacă-i sunt virate contribuţiile, trebuie să scoată bani din buzunar pentru a dota şcoala în care învaţă odraslele pentru că anul şcolar a început în condiţii speciale, dar ministerul de resort a venit doar cu norme şi recomandări fără să aloce şi resursele necesare. Tot din donaţiile cetăţeanului s-a redresat cumva şi sistemul medical, pentru că instituţiile statului n-au fost în stare să se descurce. În timp ce şmecherii de tip Sorina Pintea părăduiau banii alocaţi pentru achiziţii, cetăţenii de rând se mobilizau să doneze.
Ce rost mai au instituţiile dacă omul de rând trebuie să se descurce singur şi tot singur trebuie să-şi caute drepturile? Sincer, mi-aş dori ca şi în România să se aplice sistemul din unele ţări civilizate. Omul îşi primeşte salariul brut în mână şi din acesta plăteşte personal contribuţiile la pensie, sănătate şi impozitul. Evident, având în vedere mentalitatea românului, e de presupus că prea puţini se vor înghesui să dea bani la stat ceea ce, teoretic, ar duce la colapsul sistemelor publice. Cu alte cuvinte, ar fi cam tot cum e şi acum. Fără şcoli, fără spitale, fără drumuri… Desigur, şi fără pensii, dar şi fără angajaţi la buget pe salarii de milioane. Şi fără armate de asistaţi social.
