Ce ne facem? Că Parlamentul, în forma sa actuală, nu mai are legitimitate. La fel, nici consiliile județene, municipale, orășenești și comunale. Facem alegeri, desigur. Ar fi fost bune anul trecut, după destructurarea Grupului Infracțional Organizat care mima guvernul de atunci. Nu s-a putut, mă rog, e inutil să reluăm comentariile la bâlbâielile politice care au enervat o țară întreagă, plus Comisia Europeană, în toamna trecută. Odată ce au tolerat debandada de pe litoral, din această vară, autoritățile nu mai pot invoca pretextul pandemiei pentru a amâna alegerile.
Cu ceva mai bună organizare și cheltuială mai multă, alegerile pot fi desfășurate în deplină siguranță, atât pentru alegători, cât și pentru membrii comisiilor. Orice amânare ar însemna prelungirea imposturii, a incertitudinii și a scuzelor de tipul „noi am vrut, dar nu s-a putut”. Și așa, politizarea peste măsură a diverselor situații create de pandemie și de creșterea numărului de îmbolnăviri și decese a devenit nu numai obositoare, ci de-a dreptul iritantă. Acuzațiile reciproce cu privire la dezastrele din învățământ și sănătate le fac, de-a valma, și cei care sunt vinovați de a le fi creat, în precedenții șapte ani de guvernare, și cei care le administrează acum.
Începerea școlii e un hazard. Nimic nu e sigur, nici dacă există măști suficiente, nici cum se va proceda cu clasele supraaglomerate din orașele mari, nici cum vor înghesui copiii în microbuzele de transport școlar, nici cum se vor descurca acele 43 de localități aflate în zona roșie și celelalte 410 din zona galbenă, nici ce se va întâmpla în cele 2.728 de localități în care elevii vor trebui să vină fizic la școală, așa cum arată datele publicate luni de INSP.
Reluarea activității la serviciu, la firmă, chiar și de acasă, e tot un hazard. Puținii bani s-au dus în minivacanțe, cu tichete cu tot – pentru cei care le-au avut -, pe micile reparații la casă și la mașină, pe care cei mai mulți le fac tot vara, iar acum se așează incertitudinile: „voi mai avea serviciu, ce se va întâmpla cu veniturile mele”? Peste toate, apasă greu teama de boală. Oamenii se feresc să mai meargă la spital de teama eventualei depistări a virusului, corectă sau nu – nici nu mai contează. Preferă automedicația la cel mai mic simptom și cresc exponențial riscurile de agravare a tuturor celorlalte afecțiuni pe care le au.
Așadar, prioritățile populare sunt cu totul altele decât agitația celor care se învârt prin politică. Și, cu toate acestea, ba tocmai de aceea, trebuie să terminăm cu ele – cu alegerile, cât mai repede și cât mai corect, să le declarăm capitol închis și să vedem ce mai putem recupera din pierderile uriașe pe care ni le-a adus acest an.
Va fi foarte greu fiindcă, odată cu schimbarea în cel mai stupid mod cu putință a legii, campania electorală nu mai ajută cu nimic. În loc să devină vizibili candidații și partidele, se va întâmpla exact opusul. Acțiunea electorală se mută în subteran. Formațiunile politice se vor adresa cu precădere propriilor susținători, va fi greu spre imposibili să ia cineva de la „ceilalți”, iar despre indeciși nici nu poate fi vorba. Așa vor rămâne și cel mai probabil vor absenta de la vot.
Rezultatul va fi un dezinteres public accentuat, absenteism la urne și concentrarea ilegitimă a voturilor la partide și grupuri de interese politice și economice. Acestea vor căpăta o pondere mult prea mare. Altfel spus, cine are o masă de manevră mai mare și poate aduce mai mulți apropiați la vot acela câștigă. Abia acum poate fi înțeleasă cu ușurință campania de racolare de primari.
Dar și dacă mergem la vot, ce alegem? Pentru că anul acesta opțiunile nu mai sunt atât de clare, cu ceva excepții. Caruselul amețitor în care s-au antrenat membrii formațiunilor care contează cât de cât fac identificarea pragmatică aproape imposibilă. Goana după un loc eligibil pe listele nu contează cui, adică între primii trei-patru, amestecul de culori și de promisiuni vor face pe deplin justificate întrebările de genul: „tu de-al cui ești, fiindcă din hârtiile astea ale tale nu se înțelege mai nimic”.
Cum rezolvăm contradicția între nevoia de a vota și oferta politică incertă? Simplu. Îi excludem pe cei despre care știm că au fost condamnați. Îi excludem și pe cei despre care știm că reprezintă asemenea personaje. Râdem în gura mare de toți cei care și-au luat bacalaureatul la peste 30 ani, după care au făcut două masterate și un doctorat. Și, nu în ultimul rând, le cerem să indice cu precizie finanțarea și termenele pentru fiecare promisiune pe care o fac. Și nu uităm că un referendum de demitere poate fi declanșat acum cu doar 30% din electoratul localității.
Garanții nu există, asta e clar, dar cu puțină atenție putem face un pas înainte, spre mai bine.
