La vremea lor comuniştii au ajuns la putere călcând pe cadavre la modul cel mai propriu. Ajutaţi masiv de către sovieticii de la care au preluat metode şi practici de guvernare, comuniştii au acaparat puterea după război şi au urmat decenii de teroare. Elitele intelectuale şi pătura de mijloc a societăţii au fost desfiinţate şi orice formă de protest reprimată cu o cruzime greu de imaginat.
În penultimul deceniu al mileniului trecut schimbările politice şi sociale la nivel mondial au devenit atât de profunde încât era evident că până şi un sistem totalitar ermetic, în care informaţia era controlată şi adaptată nevoilor regimului, nu mai poate rezista. Şi totuşi, s-a întâmplat. În România, unde în altă parte? Pe fondul furiei contra masacrelor atribuite ordinelor lui Ceauşescu, dar de fapt puse la cale de Iliescu, eşalonul secund al PCR a preluat puterea cu largă susţinere populară. Preţul succesului FSN în alegeri a fost reprezentat de sute de morţi, un preţ pe care Iliescu şi ai lui l-au plătit cu viaţa altora.
Atunci când oamenii au început să-şi dea seama că nu s-au schimbat decât conducătorii, nu şi regimul, Iliescu s-a gândit să stârpească răul din faşă şi a orchestrat mineriadele care au lăsat în urmă alte mormane de cadavre şi persoane mutilate pe viaţă. Alt preţ plătit de alţii. Şi spre sfârşitul mandatului lui Emil Constatinescu s-a mai pus la cale o mineriadă cu consecinţe deja anticipabile. Chiar dacă ţărăniştii au reuşit să demonstreze că, odată ajunşi la butoane, sunt mai rapaci decât comuniştii şi au reuşit să distrugă orice viitor politic pentru partidul istoric, Iliescu şi gaşca au considerat că e nevoie de altă vărsare de sânge. Aşa, să fie siguri că vor ajunge iar la butoane fără nicio emoţie. Şi asta s-a întâmplat.
Însă evoluţia politică a Europei a afectat şi România şi, împotriva voinţei comuniştilor de ieri şi de azi, am fost cumva siliţi să renunţă la izolarea atât de convenabilă comuniştilor cu faţă umană. Acum, când a devenit evident că integrarea europeană nu mai e doar o vorbă şi mentalităţile se schimbă într-o direcţie nedorită, social-democraţii au schimbat tactica. Discursul lor este naţionalist exacerbat şi antieuropean. Nu permitem nimănui să se amestece în treburile interne. Sună cunoscut?
În ciuda faptului că au aruncat cu bani în bugetari – gest cât de poate de interesat deoarece, pe lângă firmiturile bugetarilor mărunţi cel mai bine au câştigat protejaţii de partid – că au oferit ajutoare sociale tuturor celor ce nu vor să muncească, pesediştii au constatat că n-au adunat cine ştie ce capital electoral. N-au adunat nici măcar pe vot negativ, deşi acesta e motivul pentru care au abandonat guvernarea, chiar dacă liberalii nu se descurcă prea grozav şi au aceleaşi metehne reproşate social-democraţilor. Prin urmare, se impune încă un sacrificiu uman. Asta e mentalitatea comuniştilor continuată fără scrupule de către pesedişti.
Iar pandemia chinezească e taman ocazia perfectă pentru a repeta într-o altă formă strategii victorioase din trecut. E nevoie de morţi pentru ca liberalii să fie aruncaţi la lada de gunoi a politicii. Astfel, pesediştii alimentează teoriile conspiraţioniste despre coronavirus. Vorbesc despre realităţi ascunse şi manipulări, despre dictatură sanitară, îndeamnă la nerespectarea regulilor de igienă şi distanţare socială. Mai rău decât atât e că sabotează cu bună ştiinţă măsurile de luptă contra pandemiei. CCR, de fapt o filială PSD în toată regula, a decis că izolarea şi carantinarea sunt neconstituţionale. Drept urmare sute de bolnavi mai mult sau mai puţin asimptomatici au părăsit spitalele. Cei mai mulţi au făcut-o apelând la mijloacele de transport în comun. Izolare pe propria răspundere… E cam mult să ceri responsabilitate de la un popor condus de comunişti şi urmaşii lor. Cazurile de noi infectări au explodat şi asta se datorează în special PSD-ului. La dezbaterile pe legea carantinei pesediştii au invitat reprezentanţi ai unor ONG-uri care susţin teorii conspiraţioniste, cadre medicale de teapa lui Răzvan Constatinescu, cel care încă mai găseşte puterea să ia în derâdere boala, cel mult admit că există, dar e ceva minor şi curba deja s-a stins. Cât de mult s-a stins, se vede în raportările zilnice.
Ilan Laufer, ministru în Guvernul Tudose, vorbeşte despre dictatură şi încălcarea drepturilor cetăţeneşti în condiţiile în care cică în SUA nici nu încape discuţie despre aşa ceva. Omul e liber să se deplaseze unde şi cum vrea. Faptul că în SUA peste 1% din populaţie e bolnavă e considerat amănunt neglijabil. Important e că nu te poate obliga nimeni să te protejezi şi PSD luptă pentru libertăţile şi drepturile cetăţeanului. Probabil alea de pe timpul lui Ceauşescu…
Ironic, coronavirusul a lovit o televiziune de partid, dar pesediştii au transformat dezastrul într-o armă. Proaspăt vindecat, Marcel Pavel susţine că nu există Covid. El e dovada încă vie. Ozana Barabancea a depăşit momentul cu bine şi susţine că, de fapt, se scriu multe prostii. La cât se pretinde de credincioasă, ar putea să interpreteze forma uşoară de care a scăpat ca pe un soi de lecţie divină; ocazia de a-şi îndrepta greşelile trecutului. Nici pomeneală de aşa ceva. E drept că, în spatele acestor declaraţii se vede strategia pesediştilor. Artiştii de mâna a şaptea cu contract la televiziunile lui Voiculescu riscă să fie daţi afară dacă nu cântă după partitura angajatorului.
Dezinformare şi manipulare. Strategia prin care PSD speră să câştige alegerile şi să purceadă la izolarea de pe timpul lui Iliescu. E evident că deschiderea spre Europa şi spre lume nu le face foarte bine, deci politica externă trebuie regândită în aşa fel încât să guverneze fără emoţii. Datorită lor am devenit noii ciumaţi ai Europei şi tot mai multe graniţe ni se închid. Cu alte cuvinte, primele rezultate se văd. Nu sunt aşa spectaculoase cum s-au aşteptat, dar există. Şi pentru ca victoria să fie deplină e nevoie de morţi, mulţi morţi.
