Dacă ţinem cont că e vorba de un anume Teodor Meleşcanu, să adaug că e şi vorba de nesimţire în cazul lui nu cred că deranjează prea multă lume. Meleşcanu nu a fost niciodată genul de om politic remarcabil, capabil să ofere măcar speranţe pe care să le îngroape de îndată ce i s-a ivit posibilitatea să transforme vorbele în fapte. În esenţă, nu e decât un traseist politic lipsit de scupule, interesat doar de propria parvenire. Cu alte cuvinte, e reprezentativ pentru fauna politică de pe meleagurile mioritice, însă se bucură de ceva mai multă notorietate decât mulţi dintre cei care au făcut averi fabuloase jecmănind banul public şi inventând legi de pe urma cărora să profite tot ei.
Şi, fiindcă veni vorba de legi, zilele trecute Teodor Meleşcanu şi-a pus semnătura pe un proiect de lege propus de parlamentarii PSD şi afiliaţi partidului-stat. Potrivit proiectului de lege, societăţile cu capital privat care înregistrează cifre de afaceri de peste cinci milioane de lei anual şi dispun de cel puţin cinci angajaţi vor fi obligate să angajeze pensionari în calitate de consilieri. Atenţie, vorbim de obligativitatea de a angaja consilieri şi nu de facilităţi oferite celor care ar face aşa ceva din proprie iniţiativă. E drept, se vorbeşte despre facilităţi la plata contribuţiilor pentru angajatori.
E ştiut de multă vreme că sectorul privat duce greul economiei. Din sectorul privat se încasează dările şi impozitele care, odată adunate la bugetul de stat, sunt risipite cu inconştienţă spre bucuria băieţilor deştepţi; chiar şi când vorbim de risipă cineva profită de pe urma acesteia. În ultimii ani povara fiscală a devenit tot mai dificil de suportat, iar urmările politicii iresponsabile n-au întârziat să apară. Falimente pe bandă rulantă şi evaziune fiscală. Nici nu poţi găsi puterea să-i condamni pe cei care se străduiesc să fenteze statul. De ce să dai la stat în condiţiile în care nu primeşti mare lucru de la acesta? Unde sunt spitalele şi şcolile, unde este infrastructura? Unde sunt justiţia şi echitatea socială?
Din păcate, sacul din care iei şi nu mai pui are tendinţa de a se goli şi când se întâmplă aşa ceva instituţiile statului trebuie să aibă grijă de popor, dar mai ales prin ai săi reprezentanţi. Să nu se amăgească vreun pensionar de rând că, dacă aberaţia lui Meleşcanu devine lege, societăţile cu capital privat se vor îngrămădi să-l angajeze pe el, care chiar are ceva de demonstrat. Nu, nici pe departe. Posturile de consilieri vor fi inventate pentru ca pensionarii politicii româneşti să dispună de o pâine şi după ce nu vor mai avea dreptul să doarmă prin Parlament sau alte instituţii. Astfel de facilităţi nu sunt pentru omul de rând, ci pentru tot soiul de Meleşcani. Statul nu mai poate suporta mulţimea de sinecuri inventate pentru a oferi pâinea recunoştinţei tuturor celor care l-au spoliat, prin urmare, procedează aşa cum se pricepe mai bine. Pasează povara mediului privat, cu „beneficiile” de rigoare.
„Beneficiile demersului nostru, care nu necesită resurse bugetare de ordin public, se vor resimţi, în egală măsură, în rândul profesioniştilor de vârsta a treia (obţin un venit suplimentar, îşi menţin un ritm de viaţă activ cu efecte pozitive asupra echilibrului psihosomatic, îşi consolidează statutului social), angajatorilor (îşi asigură o forţă de muncă înalt calificată, loiaiă, responsabilă), tinerilor (care vor avea posibilitatea de a învăţa meserie de la modele profesionale consacrate), societăţii, în general (care ar deveni mai echilibrată, coezivă şi eficientă)”. Halal expunere de motive. Evident, e dificil de ignorat partea cu „nu necesită resurse bugetare de ordin public”; ca parlamentar e dificil să rezişti unei asemenea ispite. Să poţi face atât de mult bine semenilor de vârsta a treia şi să nu fii pus în situaţia de a identifica şi resursele financiare necesare…
Clar, echilibrul psihosomatic al profesioniştilor de vârsta a treia va avea de câştigat, însă nu poţi să nu te întrebi ce anume vor avea de învăţat tinerii de la un individ ca Meleşcanu. Să fie oportunişti, lipsiţi de caracter şi trădători atunci când gestul merită, chiar dacă are conotaţii egoist de meschine? Să-ţi urmăreşti doar interesul personal deşi ai fost ales să te preocupe binele general? Ce altceva mai poţi învăţa de la Meleşcanu? Poate doar să fii sac fără fund în condiţiile în care partidele pe la care te-ai perindat sau le-ai înfiinţat au tot recomandat răbdare românului de rând. Mai mult nu poate ţara asta…
Veniturile anuale ale celui care nu mai poate de grija seniorilor pensionari sunt atât de mari încât un salariat plătit cu salariul minim are nevoie de o viaţă întreagă pentru a strânge suma colosală cu care e răsplătită activitatea patriotică a numitului Teodor Meleşcanu. Despre pensionari ce să mai spun? Încasează într-o lună cât un cartier de pensionari într-un an întreg. Şi, totuşi, nu-i ajunge, vrea mai mult. De la privaţi, să nu-l mai acuze lumea că fură de la stat. Mda, s-au prins şi românii că, dacă furi de la stat, nu e chiar ca şi cum ai fura din stele.
Alegerile se apropie cu paşi repezi şi e posibil ca Meleşcanu să fie pus în situaţia de a trăi numai din pensie. Ori, aşa o valoare nu poate accepta asta şi netezeşte terenul, atât pentru el cât şi pentru alţi specialişti care, odată ieşiţi la pensie şi exmatriculaţi de pe liste, vor fi puşi în ingrata situaţie de a trăi doar din pensiile speciale. Iar limitarea traiului doar la acestea îi sperie. Prin urmare, întreprinderile private vor trebui să contribuie la veniturile unor parveniţi. Meleşcanu are grijă de toată lumea, dar mai ales de el.
Dacă o companie privată are nevoie de sfaturile unui bătrân, îl angajează fără o legislaţie dedicată; găseşte o cale. Să obligi firmele private să angajeze trântori parveniţi e strigător la cer, însă Meleşcanu nu vede vreo problemă, ci doar rezolvări.
