Ministrul de finanțe Florin Cîțu prezenta zilele trecute un plan diabolic al PSD, făcut de Orlando Teodorovici, pe vremea guvernului Dăncilă. Planul era de arătat organismelor financiare internaționale, ca să se mai poată România împrumuta.
Dar iată ce conținea planul alcătuit acum câteva luni de zile de PSD, pe vremea când guverna țara:
– reducerea cu 30% a personalului bugetar;
– reducerea cu 20% a cheltuielilor primăriilor și cheltuielilor județene;
– privatizarea CEC și EXIM BANK, cele două bănci de stat;
– privatizarea companiilor din sectorul energetic;
– privatizarea parțială a sistemului sanitar;
– reducerea arieratelor companiilor de stat;
– aplicarea OUG 109 pentru toate companiile de stat și regiile autonome;
– înghețarea salariilor în sectorul bugetar pentru doi ani de zile;
– prorogarea creșterii punctului de pensie din septembrie 2020 până în septembrie 2021.
Dincolo de ipocrizia pesediștilor – care au știut tot timpul că nu bani pentru creșterea cu 40% a pensiilor și nici pentru plata salariilor în sectorul bugetar – ce nu înțeleg este de ce prezintă ministrul Cîțu măsurile astea pesediste ca pe o trădare națională. Că nu sunt bani știa toată țara, nu doar pesediștii, nu era nici un secret. Că PSD nu ar fi aplicat niciodată măsurile astea, iarăși este extrem de plauzibil, ar fi lovit fix în propriul electorat.
Ce nu înțeleg eu este de ce nu le aplică ministrul Cîțu. Ca program economic imediat mi se pare chiar foarte bun, cu mici excepții. Sunt exact măsurile pe care tot le-au povestit liberalii înainte de alegeri. Nu înțeleg cum de au devenit o mare trădare națională.
Manevrele astea politicianiste ar trebui să dispară foarte repede, că nu avem timp să ne jucăm cu focul. Reacția asta a ministrului Cîțu e tristă, pur și simplu. E limpede, pentru mine cel puțin, că între discotecarul Orlando și Florin Cîțu e o diferență de la cer la pământ. Așa se face că Orlando Teodorovici nu m-a dezamăgit din postura de ministru de finanțe. Nu avea cum, nu aveam absolut nici o așteptare de la el.
Însă de la un economist de marcă precum Florin Cîțu așteptam mult mai multe. Am tot scris că era necesară o carte albă (sau neagră, mai degrabă) a guvernării PSD. Pe care ministrul Cîțu nu a produs-o. O greșeală care îi va costa pe liberali la alegeri. Iar despre măsurile economice nu prea avem ce spune, deocamdată, abia azi a aparut ceva mai concret.
Cam singurul membru al guvernului liberal de la care aveam așteptări era ministrul Cîțu. N-a fost să fie, că la pomul lăudat nu trebuie să mergi cu sacul. Iar postările online ale ministrului de genul doi avocați și un politician vor să facă nu știu ce și dacă nu se opresc spun tot, par mai degrabă niște invitații la negocieri. Cine te oprește, om bun, să spui tot? Există chestii pe care ăia de au votat PNL sau cei care au înghețat sau au fost gazați prin piețe, la mitinguri contra PSD, nu trebuie să le știe? Nici ca glumă nu e bună chestia asta.
Tot din seria măsuri economice, l-am auzit zilele trecute pe Marcel Ciolacu propunând impozitarea progresivă a veniturilor și renunțarea la cota unică. Din nou, mie mi se pare cam singura soluție pentru a ieși din marasmul ăsta al salariilor bugetare. Problema e că dacă îi lăsăm pe pesediști să implementeze măsura, ne vom pomeni că impozitați progresiv vor fi tot alții, nu bugetarii cu salarii barosane, care vor rămâne cu aceleași lefuri. Adică măsura ar putea fi bună, că salariile la stat nu mai pot fi micșorate, așa e legea la noi. Dar depinde cine o aplică și, mai ales, cum.
Nu am auzit vreo reacție, nici de la Cîțu, nici de la liberali despre chestia asta. O fi bine, o fi rău, hai să discutăm despre asta un pic. Am auzit în schimb pe la peneliști cum mârâie despre mărirea CASS. O măsură pur liberală, nu?
Cele pomenite aici nu sunt tromboane pesediste de genul că nu prea e pandemie și ne ține dictatorul Iohannis închiși în case. De acelea putem să ne distrăm, că sunt niște aberații.
Însă măsuri din domeniul economic ce ar putea fi benefice, trebuie luate în considerare, analizate, discutate, indiferent de la ce partid vin.
Plus că există, am văzut, un document semnat de membrii guvernului PSD cu măsurile alea. Ce poate fi mai frumos, liberal fiind, să le spui pesediștilor să stea calmi, să nu mai fie așa necăjiți, că se aplică exact măsurile propuse de ei.