De câteva săptămâni, efectele unei crime comise de un polițist american, care a ucis în timpul arestării un cetățean de culoare, devastează America de Nord și, prin contagiune, și alte câteva țări. În foarte scurt timp, protestele au degenerat, evenimentul a coagulat și apoi a explodat un întreg cumul de conflicte care macină societatea americană cam de pe la începuturile anilor 2000, odată cu democratizarea informației și a adâncirii prăpastiei sociale.
Odată ce celor mulți, majoritatea slab instruiți, li s-a facilitat accesul la informație dându-li-se totodată și puterea de a-și disemina opiniile, ei s-au încurajat reciproc iar o parte dintre ei, abil susținuți de socialiști și media, s-au radicalizat. „Cred că e vorba finele anilor ’90, anii lui Bill Clinton, și mai ales de mediile universitare. E vorba, mai exact, de momentul când lupta pentru drepturile sociale a fost abandonată pentru a fi înlocuită cu o luptă pentru drepturile minorităților. Această trecere a fost urmată de erupția corectitudinii politice. Începând din acel moment, preceptele acesteia s-au extins la toate minoritățile, astfel încât astăzi totul a culminat cu un sistem care sugrumă orice reflecție, orice gândire” – spune Pascal Bruckner, un literat francez care a predat mulți ani în SUA.
Cam în aceeași perioadă, două crize economice majore au făcut ca, după depășirea lor, bogații să fie și mai bogați iar săracii și mai mulți și mai săraci. Televiziunile, principalul mijloc de influență în acei ani, au contribuit decisiv în a sublinia decalajele abisale între faliile societății. Pe de o parte, au născut vedete pe bandă rulantă, îmbrăcate strălucitor în decoruri luxuriante, și au lăsat impresia că a face avere repede și ușor este la îndemâna oricui, indiferent de rasă, religie sau merite personale; pe de altă parte, în lupta pentru audiențe, au insistat în a difuza situații extreme, de excepție, lăsând impresia că acelea ar putea fi generalizate. A fost și epoca nașterii noțiunii de „post-adevăr” în media, cea care spune, în esență, că emoția este mai importantă decât adevărul. Așa s-a ajuns la difuzarea unor materiale „cu un puternic impact emoțional” chiar dacă ele conțineau doar o parte de adevăr sau, în unele cazuri, deloc.
Aceste tendințe, odată instalate ca norme sociale, au dus la radicalizarea unor grupuri de cetățeni, la apariția culturii „gangsta” în mediile sărace ale afro-americanilor, la înmulțirea grupărilor para-militare și a celor de „vigilantes”, de care americanii nu au dus niciodată lipsă. Dar au făcut, în oglindă, și ca utilizarea sistematică a forței și angoasa polițiștilor privind posibilitatea confruntării cu indivizi înarmați să fie și mai mari. Forțelor de ordine li se crease un anumit sentiment al impunității după atentatele din 11 septembrie 2001, dar acesta a degenerat destul de repede într-un fel de atitudine războinică decât aceea de protejare a cetățenilor. Premisele unui conflict de amploare erau așadar create și acesta nu a întârziat să apară.
Iar realitatea, cea pe care o arată înregistrările oficiale, este următoarea: în decursul întregului an 2018, din cele aproape 600.000 de incidente inter-rasiale (excluzând omuciderile) dintre albi și negri, cei din urmă au fost autorii a peste 530.000, adică mai mult de 90% dintre ele. Desigur, cauzele trebuie căutate în ceea ce afro-americanii numesc lipsa lor de șanse într-o societate creată și condusă de albi, în sărăcia extremă în care se zbate marea lor majoritate și în lipsa lor de instruire. Acestor argumente, albii le răspund cu faptul că mii de afro-americani sunt multimilionari, că sute de mii dintre ei sunt profesori, medici, avocați, ingineri, polițiști, artiști de recunoaștere mondială, bucurându-se de respect și răsfăț din partea societății.
Cum ambele tabere au felia lor de dreptate, mă opresc aici în a le categorisi, tocmai fiindcă nu vreau să cad în capcana unui rasism facil care ar veni oricui în minte la o primă și superficială interpretare. Se întâmplă ca și în cazul mișcărilor feministe care, prin exagerări adeseori ridicole, au creat curentul advers, dezavatajându-le. Nici discriminarea pozitivă (mai multe drepturi unora, pe bază de rasă, sex, religie etc.), nici propriile limitări nu au dus vreodată la mai multă libertate și egalitate ci, mereu dimpotrivă, la restrângerea acestora. Tocmai acest sistem a dus în mare măsură la acutizarea conflictelor și, în cele din urmă, la victoria lui Donald Trump.
Dreapta, sprijinită de albul de rând, care este și majoritar, devenise exasperată de această modă nouă, a corectitudinii politice, venită evident dinspre stânga. Exagerările de neimaginat acum câțiva ani (note mai mari pentru studenții afro-americani, toaletele unisex, eliminarea noțiunilor de mamă și tată, inventarea a peste 60 de așa zise genuri, ca să dau doar câteva exemple), compensate de partea cealaltă de creșterea influenței bisericii și accentelor conservatoare în societate, au creat și acutizat un conflict, alimentat copios de interese politice – citește bani și putere – al cărui final este greu de anticipat.
În ceea ce ne privește, avem încă mii de școli cu toaleta pentru copii în curte și o societate puternic conservatoare iar asemenea discuții sunt deocamdată inutile. Asta nu înseamnă că nu trebuie să știm ce se întâmplă în societățile care, economic, ne-au luat-o înainte. Moral însă nu, dar asta este o altă discuție, fiindcă nu avem voie să repetăm greșelile lor.
