Amatorismul autorităţilor n-ar trebui să ne mire. De trei decenii am avut de ales între răul cel mare şi cel mic. Poate – spun poate, pentru că discutăm la nivel teoretic – a existat un moment care, exploatat raţional, ne-ar fi acordat o şansă. Primele alegeri pretins libere, la care Iliescu şi gaşca au scos un scor atât de grozav încât opoziţia a ajuns să reprezinte un soi de glumă proastă. Posibil ca parcursul economic şi social să ne fi adus tot aici sau măcar pe-aproape chiar dacă la conducerea ţării ajungeau alţii. Adunătura politică grupată în spatele lui Iliescu şi ajutorul oferit de structurile fostei Securităţi n-ar fi lăsat nicio şansă democraţiei adevărate, indiferent de rezultatul alegerilor.
Cumva, am fost condamnaţi încă din prima clipă; niciodată n-am avut vreo şansă reală. Politica tătucului Iliescu a corupt toate sistemele. Analfabeţii funcţionali sau chiar analfabeţi în toată hidoşenia cuvântului au fost promovaţi în funcţii cheie doar pentru că s-au bucurat de sprijinul partidului. Şi nu vorbim de un partid anume, ci de toate bandele de profitori care au ajuns la conducerea ţării. Victoria Convenţiei Democrate din 1996 a reaprins flacăra speranţei, însă ţărăniştii s-au grăbit să ne trezească la realitate. Nici vorbă de meritocraţie sau eliminarea corupţiei. Doar o ceată de nesătui care au părăduit ţara într-un asemenea hal că până şi un nemernic ca Iliescu s-a simţit îndreptăţit să arate cu degetul. „Lăcuste nesăţioase”, parcă aşa le spunea. Practic, ţărăniştii au netezit calea revenirii social-democraţilor şi le-au asigurat domnie lungă, o ispravă care se repetă şi în aceste zile de cumpănă. Pentru că asta fac liberalii, slujesc interesele adversarilor politici. S-au grăbit să preia guvernarea doar pentru că au dorit să profite de trendul asendent din sondaje şi să-şi asigure câştigarea alegerilor locale şi parlamentare, nu pentru că ar fi murit de grija poporanilor de rând. Pandemia le-a cam încurcat planurile şi acum contruiesc la altă casă, nu la a lor, dar asta nu-i împiedică să fure din materiale şi să încarce plata la manoperă.
E drept că la faza asta un cuvânt greu de spus l-a avut şi actualul premier Orban, care a ţinut neapărat să se strecoare la butoane, să mănânce şi gura lui o pâine adevărată. Nu trebuie să ne aşteptăm la minuni deoarece individul nici nu are intenţia să săvârşească vreuna. Vrea doar să conducă şi criza îi slujeşte de minune interesului; am mai scris despre asta. Continuă promovarea specialiştilor cu carnet de partid în dauna celor care chiar se pricep, activitate pe care liberalii au tot reproşat-o pesediştilor pe vremea când erau în opoziţie. Acum, că roata s-a întors, cei ajunşi la putere admit că astfel de practici nu sunt chiar aşa de reprobabile precum păreau atunci când priveau de jos. „Oamenii trebuie să înţeleagă că unul este discursul politic, alta este posibilitatea de a realiza ceva efectiv” – citat din marele om de stat Ludovic Orban. Mult mai simplu este să păşeşti pe cărările bătătorite de predecesori; mai ales că mulţi dintre liberalii de astăzi sunt taman liberalii de ieri, cei care au mai fost la butoane cu rezultate deja cunoscute.
În acest context, apelul lui Florin Ţurcanu, fostul preşedinte liberal al CJ Botoşani, pare mai degrabă un moment desprins din spectacolele cu Doru Octavian Dumitru, „comicul” ce-şi câştigă traiul recitând glume mai bătrâne decât el. Pentru moment, Ţurcanu e în opoziţie, aşa că-şi permite să arate cu degetul şi să le ceară puternicilor zilei să nu mai numească politruci în posturi cheie. E nevoie de specialişti, nu de promovaţi de partid.
Da, când faci opoziţie lucrurile se văd altfel; îţi poţi permite să pretinzi corectitudine şi competenţă. Trecerea de la butoane în opoziţie nu numai că limpezeşte gândirea politică şi stimulează dragostea faţă de poopr, dar mai provoacă şi amnezie. Ţurcanu a uitat de vremurile bune când numea pe funcţie „specialişti” de toată jena, ţinând cont doar de nevoile personale şi de partid şi nu de competenţe reale. Mulţi dintre cei plasaţi pe funcţii grase de către patriotul de azi se încadrau perfect în categoria analfabeţilor funcţionali, genul de specialişti care, dacă s-ar angaja la ora opt în sectorul privat, pe la amiază s-ar trezi concediaţi fără drept de apel. Dar, cât timp erau de folos partidului, un asemenea neajuns era trecut cu vederea.
Ţurcanu nu doar că ignoră practicile acelor vremuri, dar vrea să le reînvie, altfel de ce s-ar mai implica în politică? Acum ceva timp a jurat că nu-l mai interesează, se plângea că a fost vânat pe nedrept de adversarii politici şi de instituţiile statului. Se pare că i-a trecut şi acum, plasat confortabil în opoziţie, face apeluri, vorbeşte despre orgolii, neînţelegeri şi erori. „Opriți în a pune în posturi cheie politruci, puneți specialiști, măcar acum dați dovadă de responsabilitate”. Măcar acum să dăm dovadă de responsabilitate, pentru că în trecut aceasta a lipsit cu desăvârşire, multe dintre instituţiile statului au încă de pătimit de pe urma deciziilor lui Ţurcanu. Iar apelul acestuia are în vedere, de fapt, păstrarea fostelor pile pe locurile repartizate de pe vremea când făcea legea în judeţ. Marea grijă e să nu fie înlocuiţi politrucii lui cu ai altora. Politrucii lui n-ar trebui să uite cine le-a dat pâine şi, dacă nu e să lingă la modul propriu mâna care i-a hrănit, măcar să o facă la modul figurat şi să se zbată pentru a asigura victoria în alegerile care par să nu mai vină.
Nu e vorba de judeţ şi nici despre oamenii care încă mai trăiesc pe aici. Totul se reduce la interese personale şi de partid. Şi interesul de partid presupune viaţă frumoasă şi pentru politruci.
