„Din păcate, ajutorul din comunitate, inclusiv prin aportul entităților neguvernamentale, a fost firav. Până acum. Am văzut puține comunități mobilizate, punând laolaltă resurse și dorință de a lupta împreună. În multe cazuri s-a optat exclusiv pentru accesarea măsurilor de sprijin oferite de Guvern.”
Panseul de mai sus aparține ministrului muncii, Violeta Alexandru. Declarația nu a fost făcută acum o lună, ci acum 2-3 zile.
Într-adevăr, așa este, ajutorul din comunitate a fost firav. Să începem cu noi și cu vecinii suceveni. Ștefan Mandachi, suceveanul cu metrul de autostradă, a adunat din donații peste un milion de euro. Toți banii au fost transformați în echipamente medicale. Plus hotelul lui de cinci stele pus la dispoziția medicilor, cu casă și masă, fără nici o pretenție. O grămadă de restaurante din Suceava trimit zilnic mâncare spitalelor, căminelor de bătrâni și oamenilor nevoiași din târg. Zeci de mii de suceveni au donat bani pentru a ajuta cadrele medicale să lupte cu coronavirusul. Din patru echipamente de testare de la spitalele din Suceava, trei sunt donații.
La Botoșani, singurul aparat de testare care funcționează este adus de Vlad Plăcintă de la „Salvează o inimă”, el adunat banii, tot din donații. Oare ce o fi fost în inima omului respectiv când a auzit-o pe Violeta Alexandru? Mai țin minte acum vreo lună, o doctoriță disperată de la infecțioase făcea un apel, prin intermediul nostru, spunând că nu mai au nici un fel de echipament de protecție. Și oamenii au sărit cu măști, cu viziere, combinezoane, firmele de confecții au început imediat să facă echipament pe care l-au donat spitalelor.
Băieții de la Zilele Nordului au umplut și ei spitalele din județ cu diverse materiale, iar zilele astea au dat deja comandă de un ventilator pentru spitalul județean. Plus multe alte ONG-uri care se luptă zilnic pentru a procura materiale, unii dintre ei chiar premiați zilele trecute. Îl mai pun aici și pe Daniel Câșlariu și asociația lui care umblă prin județ și ajută oamenii nevoiași, deja au terminat cu spitalele.
Și îmi cer scuze de la sutele de oameni pe care nu i-am trecut aici. De la membri ai partidelor politice la sindicatele polițiștilor, toți au dat câte ceva. Mai repede și mai ieftin decât materialele aduse de către autoritățile statului, asta e important de știut, că în timp ce românii dotau spitalele, autoritățile publice, indiferent de partidul din care provin, se gândeau cum să mai facă un ban grămadă.
Este greu să găsești pe cineva care NU a donat sau NU a făcut nimic zilele astea, asta ar trebui să știe doamna ministru. Iar situația e valabilă în toată România, nu doar în Botoșani, Suceava sau Iași.
Cât despre ajutorul statului, faină e povestea cu tunelul de dezinfecție de la spital. Chiar nu mai știu cine l-a donat. Dar l-am văzut nefolosit. Când am întrebat de ce, respectivii ne-au răspuns că așteaptă și niște donații de dezinfectant. Cam asta e cu ajutorul statului. Stat căruia suntem obligați să îi donăm lunar, fiecare dintre noi, contribuții pentru sănătate, care nu știm unde se evaporă.
De fapt, e cam ca o vizită individuală la spital. Te duci, dai banul, apoi îți cumperi tot ce ai nevoie, medicamente, seringi, pansament și te internezi. Acest stil de lucru este extins acum la nivel național. Ca să nu murim, ca să avem o șansă, trebuie să dotăm spitalele. Noi, nimeni altcineva.
Cum s-a ajuns aici? Pentru că liberalii i-a crezut pe șefii din sănătate lăsați de pesediști, care au raportat voios că sunt de toate și nu au nevoie de nimic. Așa e la partid, nu trebuie să ai niciodată probleme, dacă vrei să nu fii schimbat. La toate partidele, nu doar la PSD. De aia guvernul liberal a fost neglijent că nu a verificat. Cazul Colectiv, măcar, ar fi trebuit să îi pună în gardă. Și atunci aveam de toate, dacă îmi amintesc bine.
Iar declarațiile de acest gen, venite de la un ministru, nu mai produc nici măcar furie, doar amărăciune. Am putea să o punem pe Violeta Alexandru în legătură cu o doamnă pensionară, cu pensie de 700 de lei, care a donat 400 de lei pentru spitale și ne-a spus că o lună se descurcă ea, mai are ceva pus deoparte. Să îi explice ei cum e cu comunitatea. Ori ar trebui să vorbească cu membrii ONG-urilor care se dau peste cap să adune bani, să îi povestească reacția oamenilor când au aflat din presă că în România existau deja 82 de aparate de testare – de genul ălora pentru care românii donau bani – de care guvernul habar nu avea. Plus cele 22 pe care le putea cumpăra prin DSV, alea pentru pesta porcină care se potrivesc și la Covid, ar fi rezultat 104 testere, adică 2-3 pe județ. Acesta era ajutorul așteptat de la guvern. Care nu a venit nici azi.
Recunosc, nu știu contextul în care a declarat aberațiile alea ministrul muncii. Poate atunci când spunea că nu știe, nici după șase luni de stat la minister câți angajați bugetari avem? La nivel de Botoșani, colegului meu de redacție i-a luat trei zile să afle. Și a scris un text cu toți angajații bugetari, plus funcționarii publici, plus angajații din primării, ce sumă totală înseamnă salariile lunare, bașca a adunat și indemnizațiile consilierilor locali și județeni. Deci, dacă ruga, prin decembrie, câte un ziarist bun din fiecare județ, avea rezultatele într-o săptămână.
Ori o fi făcut declarația când plătea pensiile speciale? Sau când spunea că nu e nevoie ca bugetarii să aibă salarii mai mici, că muncesc? Acum, când peste șase sute de mii de oameni din privat și-au pierdut slujbele în toată țara, guvernul (liberal, cică) are tupeul să susțină că bugetarii au nevoie de salariul întreg.
Știam că Violeta Alexandru nu e vreun politician, dar se pare că vrea să devină. Speram la măsuri concrete și normale – nu populisme de doi bani, în vederea alegerilor – însă se pare că nu mai e cazul. Dar cineva de prin guvernul acela ar trebui să le spună liberalilor că, orice ar face, majoritatea bugetarilor tot PSD vor vota. Pentru că PSD e mama lor, le-a dat salarii mari și muncă puțină. Iar cei din privat sunt mai mulți. E doar o chestie de aritmetică aici.
Cât despre declarații din domenii pe care nu le cunoști, există un răspuns foarte potrivit, care sună cam așa: „Nu comentez”. Știu că e greu de pronunțat pentru politicieni, dar ar trebui să încerce.
