Acum, că guvernarea reprezintă o realitate care ameninţă să le risipească în toate cele patru zări zestrea electorală acumulată cât timp au făcut opoziţie, liberalii au lăsat-o mai moale cu măsurile menite să vină în sprijinul populaţiei de grija căreia au murit la modul teoretic. Pentru moment au descoperit că e mai dificil să faci ceva decât să vorbeşti, de unde şi atâta grabă cu anticipatele, pentru că dacă alegerile au loc la data stabilită sau nu reuşesc să scape urgent de guvernare, au toate şansele să scoată scoruri mai mici decât au reuşit cei de la ALDE la europarlamentare sau chiar mai rău.
Posibila dispariţie a PNL de pe scena politică n-ar fi o tragedie, deoarece cei care se ascund pentru moment în spatele unei etichete ce se vrea cu pretenţii sunt cât se poate de vinovaţi pentru dezastrul care macină România de treizeci de ani. Partea proastă este că, dacă se va întâmpla asta, profitorii de partid se vor reorienta, vor vopsi gardul şi-şi vor schimba numele, iar parvenirea va merge mai departe.
Pe vremea când zbierau la pesedişti să mărească alocaţiile copiilor, liberalii nici măcar nu visau că foarte curând li se va întoarce serviciul. Acum caută soluţii. Şi cine caută găseşte, cel puţin la nivel teoretic. Premierul demis şi-a dat cu părerea că ar fi mult mai bine ca, în loc de alocaţii, părinţii să primească vouchere ce pot fi utilizate doar în anumite domenii de activitate. A auzit el că se întâmplă aşa ceva prin America şi n-ar fi rău să reducem diferenţa dintre noi şi americani. Măsura ar trebui luată pentru că, după părerea lui Orban, prea mulţi români stau acasă pe banii de alocaţie ai copiilor. Cîţu, fostul de la Finanţe, a percutat şi el pozitiv. Nu de alta, dar riscă să ajungă din nou ministru şi trebuie să fie pregătit.
Ideea asta cu copii făcuţi pentru alocaţie nu e nouă, trist e faptul că guvernanţii, indiferent de partidul care i-a plasat la butoane, se încăpăţânează să creadă că suma pe care statul o oferă pe post de alocaţie este suficientă nu doar pentru a asigura necesităţile de bază ale unui copil, dar e suficient de generoasă încât să poată fi folosită şi la crâşmă.
Este foarte adevărat că există părinţi – cam multişori, e drept – care de-abia aşteaptă alocaţia pentru a-şi face plinul la crâşmă, dar să spui că acesta este motivul pentru care alocaţiile trebuie înlocuite cu vouchere este de-a dreptul jignitor. Personal, mă simt umilit de modul în care pune problema unul care are doar vreo patru ani în câmpul muncii efective şi despre care se spune că treaba cu paharul nu-i este deloc străină, başca a ajuns premier din şomaj, acolo unde o să revină după ce Iohannis va avea „guvernul meu”. Probabil prin prisma ocupaţiei personale s-a şi gândit că românii beau alocaţiile pentru copii; ştie el ce ştie. Tot jignitor e să afirmi că alocaţiile sunt suficient de mari pentru a asigura nu doar traiul copiilor, ci şi pe cel al adulţilor, plus profitul crâşmelor.
Guvernul Năstase, prin OUG 96/2002, a introdus programul „Laptele şi cornul” tot pe criterii legate de alcoolismul părinţilor. Cei aflaţi atunci în opoziţie au contestat măsura, dar când au ajuns la butoane nu s-au grăbit să o anuleze. Au descoperit că, de fapt, e vorba de o afacere din care au de câştigat toţi cei interesaţi, mai puţin beneficiarii oficiali ai măsurii. Majoritatea elevilor aruncă laptele la coşul de gunoi, iar cornurile sunt folosite pentru a-i bombarda pe colegi. Prea puţini consumă laptele care are cam tot atâtea grăsimi cât apa de la robinet, deşi pe ambalaj e trecut ditamai procentul. Cu alte cuvinte, bani aruncaţi la modul cel mai propriu, dar cât timp cineva câştigă din această afacere, guvernele n-o să se atingă de cea mai mare realizare a Bombonelului, care încă se mai laudă cu programul lui care a deturnat banii de băutură ai românilor către troaca porcilor oamenilor de serviciu de prin şcolile de la ţară.
Acum se insistă pe treaba cu vouchere. Avem experienţa voucherelor, cum să nu. Bugetarii au primit tichete de vacanţă şi drept urmare preţul serviciilor turistice a explodat. Ne pot asigura Orban şi Cîţu că nu la fel se va întâmpla şi după ce alocaţiile vor fi înlocuite cu vouchere? Evident că nu… Dar, pentru moment, ţin să ne asigure că suntem o naţie de beţivi denaturaţi, care beau alocaţiile copiilor, astfel că aceştia sunt nevoiţi să se dezvolte ca pe vremea comunismului, gen „Eu cresc mare şi voinic fără să consum nimic”.
Există părinţi denaturaţi, dar de soarta acestora trebuie să se ocupe instituţiile abilitate, pentru că de asta au fost înfiinţate, nu pentru a asigura locuri de muncă protejaţilor de partid. Covârşitoarea majoritate a părinţilor cheltuie pentru copii mult mai mult decât se îndură să ofere statul. Dar guvernanţii au alte informaţii. Cât despre agenda de lucru, aceasta este de-a dreptul paralelă cu realitatea.
