spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeEditorialÎncă o piele de pe aceeaşi oaie - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Încă o piele de pe aceeaşi oaie – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Minunile nu ţin mai mult de trei zile. Însă când vine vorba despre minunile din politică, acestea ţin chiar mai puţin.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Nici bine nu a început anul şi liberalii aflaţi la guvernare au început să se laude că au eliminat supraacciza din preţul carburanţilor şi, drept urmare, aceştia s-au ieftinit. N-au bătut prea mult toba pe faptul că, deşi au eliminat supraacciza, au avut grijă să majoreze accizele. E drept că nu sunt bani în visteria statului şi aceştia trebuie luaţi de undeva – cel mai adesea din buzunarul cetăţeanului – dar de ce atâta secretomanie în jurul subiectului? Dacă sunt aşa de cinstiţi precum pretind, liberalii ar fi trebuit să-i organizeze lui Orban o conferinţă de presă în care acesta să anunţe atât măsurile pozitive, cât şi pe cele negative. Asta-i situaţia, oameni buni, n-avem bani la buget, trebuie să ne descurcăm cumva. Am tăiat dintr-o parte să cârpim în alta, dar garantat vor veni şi acele vremuri bune cu care sunteţi ameninţaţi de treizeci de ani.

Din păcate, nicio reacţie din partea liberalilor. Aşa cum era de aşteptat, s-au burzuluit pesediştii. Cică liberalii fură din buzunarele românilor, acele buzunare pe care, atunci când erau la guvernare, se dădeau peste cap să le umple. Ciolacu s-a revoltat doar pe reţelele sociale, n-a considerat că e cazul să facă mai mult. De fapt, în momentul de faţă, cei de la PSD se rezumă la politica băţului băgat în roata liberală, doar-doar vor reuşi să revină la butoane, dar nu acum, ci după alegeri. În momentul de faţă e de preferat să o faci pe-a lupul moralist, sperând că nimeni nu o să te întrebe care e treaba cu postavul de manta.

Cât de rupţi sunt de realitate pesediştii şi cât de ipocriţi sunt liberalii? Total şi încă ceva în plus…

La 1 ianuarie s-au ieftinit carburanţii. Teoretic, preţurile ar trebui să scadă sau măcar să rămână la acelaşi nivel. Însă tot din prima zi a anului s-au scumpit biletele pe mijloacele de transport în comun. Cu vreo 20%. Cum e posibil ca, în timp ce a scăzut preţul la carburanţi preţul biletelor să crească cu 20%? Eternul paradox românesc… Numai în România trebuie să-ţi plăteşti anticipat impozitele la stat. Nu interesează pe nimeni că un bilanţ contabil negativ este mult mai probabil decât unul pozitiv, aşa cum nimănui nu-i pasă că banii plătiţi în avans ar putea fi utilizaţi pentru investiţii menite să crească cifra de afaceri. Pesediştii puteau spune ceva despre asta, dar dacă nimeni nu le-a atras atenţia, de ce să o facă? Cei mai mulţi dintre ei nu ştiu că există mijloace de transport în comun.

Evident, umflarea preţurilor la transport s-a făcut la presiunea guvernanţilor care, atunci când erau în opoziţie, urlau cât îi ţinea gura că pesediştii sufocă sectorul privat cu taxe care de care mai aberante şi asta doar să aibă cu plăti gaşca de fideli. Mai ţineţi minte jelania lui Florin Cîţu din acele vremuri? Avea omul dreptate, nimic de comentat, doar că, odată ajuns la guvernare, a descoperit altă optică, una mult mai convenabilă taberei din care face parte. Şi şi-a dat seama că nu contează de unde vin banii, cât timp bugetul îi încasează.

În loc să transforme în fapte promisiunile din perioada opoziţiei, liberalii continuă politica social-democraţilor de a jupui şapte piei de pe o singură oaie. Mai nimic despre reorganizarea instituţiilor publice pentru reducerea armatei de şefi şi directori, consilieri şi specialişti care nu ştiu pe ce lume trăiesc, dar sunt plătiţi cu salarii mai mari decât omologii din ţările cu economie adevărată. Prea puţin despre eliminarea pensiilor nesimţite. În schimb se vorbeşte tot mai mult despre înfiinţarea de funcţii bine plătite pentru clientela de partid. Cu legislaţia în vigoare e destul de dificil să concediezi un bugetar. Reorganizarea, care să ducă la reducerea de posturi, e o soluţie, cu condiţia ca posturile desfiinţate să nu fie readuse în grilă a doua zi pentru că treaba asta poate duce la procese în care foştii angajaţi pleacă din start cu prima şansă. Liberalii ştiu foarte bine; doar au susţinut şmecheria la timpul potrivit, la fel cum a fost şi alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. Acum se dau de ceasul morţii să nu se trezească cu procese în care sentinţele sunt previzibile şi, în acelaşi timp, încearcă să-şi mulţumească gaşca. Pentru că aşa e viaţa politică în România; nimeni nu te susţine din idealism sau patriotism. Iubirea de patrie trece prin conturile de la bancă. Au şi liberalii amante, cunoştinţe, rubedenii… Nu trebuie neglijată nici insistenţa cu care ALDE, PRM şi alţi susţinători de conjunctură şantajează cu retragerea sprijinului politic. Şi aceşti şacali trebuie să-şi primească partea, pentru că dacă sar gardul se dărâmă şandramaua.

E nevoie de bani, de mulţi bani. Şi, pentru moment, cei de la guvernare vor să-i încaseze tot din buzunarele celor care au dus greul până acum, adică tot din sectorul privat. Nu e normal ca, după ce s-au ieftinit carburanţii, biletele de autobuz să coste sensibil mai mult. Mai ales că, având în vedere situaţia tensionată din Orientul Mijlociu, e de presupus ca preţul petrolului să sară în aer, determinând creşterea combustibilului la pompă cu consecinţele cu care ne-am obişnuit de multă vreme.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
5.7kmh
100 %
vin
1 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...