Faptul că la mijlocul săptămânii trecute prorectorul Universităţii „Spiru Haret” a fost reţinut de DIICOT alături de alte cinci persoane într-un dosar legat de fraudarea examenelor şi fabricatul de diplome la modul cel mai propriu, a stârnit cu val de spaimă în rândurile celor care ştiu că au studii la pomenita universitate. Pentru că ştiu oamenii ce ştiu – legat de diplome, că în rest nu prea ştiu mare lucru.
Nu puţini au fost însă cei care s-au întrebat de ce anume a durat atât de mult. Pentru că în afacerea numită „Spiru Haret” nu e doar ceva putred; vorbim de putreziciune extinsă la toate nivelele. Încă de la înfiinţare mulţi au pus sub semnul întrebării calitatea educaţiei pretins universitare oferite de ceea ce, foarte curând, a început să fie cunoscută sub numele de „fabrica de diplome”. Practic, „Spiru Haret” a funcţionat dintotdeauna ca o societate comercială pentru care important a fost bilanţul contabil şi nu calitatea educaţiei oferite. Investiţii cât mai mici şi profit cât mai mare, astfel că nu e de mirare că „spiritiştii” au fost mereu priviţi de sus. Una dintre glumele făcute pe seama acestora e legată de cea mai dificilă întrebare cu care se lovesc la examen. Ai plătit taxa? Dacă ai plătit-o, e totul ca şi rezolvat, dacă nu… Dacă nu ai plătit taxa nici măcar student la „Spiru Haret” nu te mai poţi numi.
Privită iniţial ca un soi de glumă cu aspect de escrocherie – pentru că mulţi se îndoiau de faptul că în economia reală diplomele „spiritiştilor” ar putea avea vreo valoare – Universitatea „Spiru Haret” şi-a dovedit repede utilitatea, deoarece majoritatea „studenţilor” s-au dovedit a fi tot felul de parveniţi politici care aveau cunoştinţele necesare (a se citi relaţiile), ştiau ce vor de la viaţă, aveau chiar şi şcoala vieţii, numai că le lipsea taptul cu pretenţii universitare. Şi, peste noapte, indivizi care de-abia au reuşit să termine un liceu, au descoperit pasiunea pentru studii cu pretenţii. Acoperiţi cu hârtii, aceştia au parazitat instituţiile statului, devenind şefi peste noapte şi luând decizii după puterea lor de gândire, nu conform studiilor. Iar totul s-a făcut cu acordul şi cu sprijinul interesat al autorităţilor centrale, care aveau nevoie de un furnizor de diplome pentru clientela de partid. Mulţi au înjurat „Ştefan Ghiorghiu” după Revoluţie, dar „Spiru Haret” a reuşit să demonstreze că se poate şi mai rău. Întâmplător sau nu, individul căruia îi datorăm existenţa acestui flagel, Aurelian Gh. Bondrea, şi-a făcut studiile la „Ştefan Gheorghiu”. Şi, mai mult sau mai puţin întâmplător, la fără frecvenţă, aşa cum a terminat şi liceul. Practic, un individ care nu a prea dat pe la şcoală, a reuşit să înfiinţeze un sistem universitar paralel care a oferit parveniţilor politici exact ceea ce le lipsea pentru a-şi justifica funcţiile şi salariile.
Însă cea mai mare crimă a celor de la Spiru Haret nu e că au oferit această alternativă la studii universitare, ci faptul că au forţat universităţile de stat să scadă pretenţiile, pentru că a apărut riscul să rămână fără studenţi. De ce să-ţi toceşti coatele pe băncile facultăţii când există o alternativă mult mai ieftină şi convenabilă? Presaţi de dezertările studenţilor, universitarii de la stat s-au adaptat la situaţie şi au devenit aşa de indulgenţi că diferenţele între „Spiru Haret” şi învăţământul de stat tind să devină nesemnificative. Practic, putregaiul s-a extins în tot sistemul şi e imposibil de îndepărat. Învăţământul universitar a devenit un soi de „Spiru Haret” cu acoperire naţională.
Acum ceva ani s-a iscat scandalul facultăţilor neacreditate în cadrul Universităţii „Spiru Haret”. Ani de zile, universitatea lui Bondrea a oferit contra cost diplome pentru specializări neacreditate. După ce apele s-au mai liniştit, s-a decis că diplomele sunt valabile. În locul unui proces adevărat, care să se finalizeze cu condamnări şi despăgubiri pentru cei fraieriţi, s-a ajuns la concluzia că studenţii au fost de bună credinţă, nu ştiau că specializările lor nu sunt acreditate şi, prin urmare, nu trebuie să aibă de suferit. Kafka?! Puţin spus. România mioritică.
De ce atâta indulgenţă, atâta delăsare? Cum spuneam, „Spiru Haret” a reuşit să se facă indispensabilă pentru partidele aflate la guvernare, dar şi pentru parveniţii aflaţi ceva mai jos în ierarhie. Sute de primari şi mici şefi şi-au tras studii universitare datorită cărora cariera politică a înflorit sau nu a avut de suferit. Autorităţile statului ştiu foarte bine cum stă treaba cu „Spiru Haret”, dar nu au mişcat un deget pentru a îndrepta lucrurile în direcţia corectă. Nu întâmplător Bondrea a fost fost decorat cu ordinul Mare Ofiţer al Ordinului „Meritul pentru învăţământ” chiar de către Ion Iliescu, în ultimele zile de mandat. Aşa, să nu existe niciun dubiu.
Mai rău e că, dacă „Spiru Haret” ar dispărea de pe scena educaţiei naţionale, nu s-ar întâmpla nimic benefic, pentru că ar renaşte sub numele unui alt fost ministru al învăţământului. Şi oricum învăţământul de stat nu se mai poate redresa, pentru că practicile de tip „Spiru Haret”, preluate cu succes şi de alte fabrici de diplome, nu mai pot fi extirpate decât printr-o acţiune radicală, care necesită curaj şi implicare. Ori, în momentul de faţă, suntem lipsiţi de lideri capabili de aşa ceva. Cât despre acţiunea DIICOT, aceasta e praf în ochi. Câţiva indivizi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru luare de mită şi fals intelectual. Pariu că n-o să păţească nimic? Practic, nimeni nu vede putregaiul, ci doar ceva pete de mucegai. Iar să stârpeşti câteva pete de mucegai nu e un bun început, e doar un exerciţiu de imagine.
