Bătălia pentru Prefectură ascunde o miză mult mai mare decât cea a funcţiei pe care, în ultimul deceniu, politicienii au reuşit să o golească de substanţă prin subjugarea celor care vremelnic o ocupă.
Pentru liberali, victoria lui Iohannis la Botoşani este una istorică, pentru că e prima din cei 30 de ani postrevoluţionari la nivel de judeţ, iar ei credeau că, odată ce au obţinut-o, li se cuvine totul. Doar că realitatea naţională este cu totul alta. Botoşani este judeţul în care Iohannis a obţinut cea mai strânsă victorie, în rest reprezentantul PNL obţinând scoruri concludente chiar şi în fiefuri tradiţionale PSD. Coroborând această situaţie cu negocierile pentru doborârea Cabinetului Dăncilă şi, ulterior, cu instalarea guvernului liberal, cedarea conducerii Prefecturii Botoşani unuia dintre „partenerii” de luptă pare mai mult decât una firească, mai ales că organizaţia PNL nu funcţionează ca un monolit, ci mai degrabă ca două blocuri care se ciocnesc continuu.
Dar haideţi să vedem care sunt datele problemei.
Episodul 1: Campania pentru alegerile europarlamentare. La Botoşani poposesc Ludovic Orban, preşedintele PNL, şi Rareş Bogdan, deschizătorul de listă al liberalilor. De pe scena Casei Sindicatelor, Cătălin Flutur susţine un scurt cuvânt, dar precizează că ceea ce avea de spus a pus pe hârtie, într-o scrisoare către membrii partidului, care a fost distribuită în sală. În scrisoare, Flutur acuza că partidul nu e funcţional şi că membrii lui se împart încă în „vechii liberali” şi „vechii democrat-liberali”.
Episodul 2: Lunile de vară. Dinspre PNL iau amploare zvonurile conform cărora senatorul Costel Şoptică îşi doreşte să candideze la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) şi să facă tandem la Primăria Botoşani fie cu Cristian Roman, fie cu Viorel Iliuţă, astfel încât tandemul consacrat şi pe care ar fi mizat liberalii Cristian Achiţei – Cătălin Flutur, ambii proveniţi din „vechiul PDL”, să rămână pe dinafară.
Cătălin Flutur reacţionează într-un interviu în „Monitorul de Botoşani”, în care le atrage atenţia „vechilor liberali” că el a fost deja nominalizat pentru primărie şi că el oricum are o zestre de minim 20.000 de voturi, pe care niciunul dintre actualii liberali nu ar avea-o.
Episodul 3: Septembrie-noiembrie. Costel Şoptică recunoaşte oficial că-şi doreşte să candideze la CJ.
Florin Ţurcanu revine în politică, preluând, alături de soţia sa, Roxana, organizaţia locală a ALDE. Acesta este înconjurat de mai mulţi oameni de încredere ai primarului de Botoşani şi, ori de câte ori are ocazia, afirmă că îi va susţine pe Cătălin Flutur şi Cristian Achiţei la Primăria Botoşani, respectiv CJ, în detrimentul „aripii Şoptică”.
Guvernul Dăncilă este demis prin moţiune de cenzură, iar într-o conferinţă de presă, spre surprinderea tuturor, Cătălin Flutur îl propune pentru funcţia de prefect pe Cristian Roman, deşi acesta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a o putea prelua. O lovitură de maestru, care are darul de a adormi „vechiul PNL”, care a perceput declaraţia ca pe o cedare a lui Cătălin Flutur, iar cei din jurul lui Şoptică se pun pe strâns CV-uri şi împărţit funcţii.
Pe 4 noiembrie se instalează Cabinetul Orban, iar dinspre PNL apare varianta ca postul de prefect să fie ocupat de Dan Nechifor, ce îl va avea drept şef de cancelarie pe Cristian Roman, care vizează primul loc la Senat de pe lista liberalilor.
Episodul 4: Campania electorală dintre cele două tururi de scrutin. Costel Şoptică face greşeala carierei şi îl lasă pe Cătălin Flutur să negocieze la Botoşani susţinerea pentru Iohannis. Şi o face foarte bine. Iohannis câştigă la limită, dar câştigă.
Episodul 5: Victorie transformată în înfrângere. Bucuria liberalilor a fost de foarte scurtă durată, pentru că după numai câteva zile aveau să afle, mai întâi pe surse, că postul de prefect va fi cedat ALDE. Roman şi Şoptică sar ca arşi şi adună o parte dintre primari şi pun de o rebeliune la Ştefăneşti, unde ajunge şi vicepremierul Raluca Turcan, ex-PDL, însoţită de primarul Cătălin Flutur. Turcan le explică faptul că rezultatul nu-i recomandă tocmai să emită pretenţii şi că „politica e arta compromisurilor”.
Deznodământ: Pentru instalarea Cabinetului Orban, PNL trebuie să plătească. Şi cum, din negocierile cu partidele partenere, a reieşit că nu poate să o facă la nivel de miniştri, a preferat să dea mai multe prefecturi, iar judeţul Botoşani are profilul perfect pentru a fi cedat ALDE. Mai întâi, pentru că Florin Ţurcanu are o trecere mai mare la Ludovic Orban decât Costel Şoptică. Apoi, Cătălin Flutur, chiar şi fără vreo funcţie oficială, este de departe „naşul” din PNL, Raluca Turcan reconfirmându-i tacit sprijinul naţional. În acest context, pentru Ludovic Orban a fost uşor „să cedeze” judeţul Botoşani, pentru că, pentru liberali, în context macro, această cedarea e un joc de „win-win”. Flutur, prin intermediul lui Ţurcanu, va nominaliza prefectul, iar numele lui mai puţin contează, pentru că el va fi asimilat oricum liberalilor. Singurii perdanţi din acest joc sunt doar la nivel micro, local, şi sunt Şoptică şi aliaţii lui, indiferent de jocurile pe care vor mai încerca să le mai pună în scenă.
