Marius ILINCARU
jurnalist
Moţiunea de cenzură, spre surprinderea tuturor decidenţilor, a trecut şi am intrat într-o perioadă post-moţiune în care toate partidele încearcă să joace la maximizarea scorului electoral. Nu la prezidenţiale, care par deja tranşate, ci la locale şi generale, cele care chiar contează cu adevărat.
Imediat după anunţarea rezultatului votului, două imagini pur şi simplu m-au siderat, imagini pe care nici acum nu mi le pot şterge din minte. În niciuna dintre ele nu apare Viorica Dăncilă, marea perdantă. În prima, personajul central este Eugen Orlando Teodorovici, vicepremier şi ministru al Finanţelor, care se bucura şi râdea cu gura până la urechi, de ziceai că i-a fătat căţeaua în bătătură. Nu ştiu ce motive are, dar sincer, o astfel de atitudine nu-l recomandă nici pe departe pentru postul pe care l-a ocupat cu dărnicia PSD. Mai mult ca sigur, odată cu el vor pleca şi pipiţele adunate de prin cluburi şi numite în funcţii de conducere prin toate structurile Ministerului Finanţelor, iar asta nu poate fi o bucurie pentru el. Poate râdea de „buna moştenire” pe care le-o lasă celor ce vor prelua puterea. Dar, sincer, pentru un om normal, nici asta nu e de râs, pentru că această „moştenire” ne influenţează direct şi radical viaţa de zi cu zi. Mai sunt şi alte multe ipoteze, dar nu mai stau aici să le enumăr, ci le bănuiţi cu siguranţă şi dumneavoastră.
O a doua imagine care mă bântuie este cea a liderilor liberali, care aveau feţele căzute de zici că erau la înmormântare. Clar, ei nu s-au bucurat deloc de trecerea moţiunii. Ei voiau din nou acelaşi joc de mimare a opoziţiei şi de găsire a unui ţap ispăşitor, dar de data aceasta chiar le-a ieşit cu moţiunea. Acum trebuie să facă guvern sau să meargă la anticipate, dar e greu, şi într-un caz şi în celălalt. Şi-au dat seama de asta, dar cam târziu şi, culmea, nici farul călăuzitor de la Cotroceni nu are vreo soluţie şi îi împinge la guvernare, cu ideea unor anticipate ulterioare, care nu se pot obţine decât în urma unei şarade cu trântirea peste câteva luni a guvernului pe care-l va numi acum. Deci, oricum ar face nu e bine.
USR şi-a jucat bine cartea cu doborârea guvernului şi cu organizarea anticipatelor cât mai urgent, astfel că nu are decât de câştigat.
Cel mai interesant joc este însă cel făcut de Ponta, care a fost printre puţinii care s-au bucurat de rezultatele moţiunii. De fapt, dacă e să dăm crezare zvonurilor din lumea politică, el încearcă să facă pe invers jocul din 2015, când, sub pretextul tragediei de la Colectiv, a părăsit guvernarea şi a ridicat PSD-ul din groapă la aproape 40%. Acum el vrea să vină din nou la guvernare cu Pro România şi, într-un fel sau altul, să pună din nou stăpânire pe un PSD în degringoladă şi care are ca unic scop să-şi minimizeze cât mai mult poate pierderile, pentru a nu avea aceeaşi soartă ca PNŢCD-ul. Totul, cică, ar fi fost negociat deja cu Iohannis, care ar fi de acord să-i dea guvernarea pe mână, dacă liberalii nu vor fi în stare să-şi treacă propunerile prin Parlament. Rămâne să vedem, pentru că mult nu mai avem de aşteptat.
Din toate aceste lucruri, însă, politicienii au omis poate cel mai important personaj, poporul român. Niciunul dintre planurile lor nu-l vizează, toţi raportându-se la el doar ca la „bizonul care dă cu ştampila”. Dar numai atât merităm, doar această etichetă?
