Marius ILINCARU
jurnalist
Cu riscul de a fi catalogat neocomunist şi mai ştiu eu cum, cred că a venit momentul unei noi abordări în politica fiscală a României.
Cota unică este depăşită, iar acest lucru poate fi susţinut prin foarte multe argumente, dar mă voi opri doar la câteva de bun simţ. Primul se referă la polarizarea veniturilor angajaţilor şi pensionarilor. În guvernarea PSD-ALDE, bugetarii şi pensionarii de lux au devenit şi mai bogaţi, în timp ce majoritatea românilor abia dacă reuşesc să facă faţă majorărilor de preţuri declanşate de o politică iresponsabilă. Creşterea veniturilor populaţiei este necesară şi trebuie să continue, dar astfel încât aceasta să fie una reală şi nu una axată doar pe interese de grup, aşa cum se întâmplă acum. Astfel, în timpul guvernării actuale veniturile parlamentarilor au crescut cu peste 150%, în timp ce, potrivit site-ului guvernarepsd.ro, salariile bugetarilor au crescut, în medie, cu 50%, iar valoarea punctului de pensie a crescut cu aproximativ 37,5%, de la 917,5 lei (1 ianuarie 2017) la 1.265 de lei (în prezent).
În particular avem creşteri exponenţiale la anumite categorii de bugetari şi pensionari, în timp ce alţii abia dacă au simţit majorările. Să luăm nişte exemple. Majorarea salariului minim de la 1.900 de lei la 2.080 de lei a adus următoarele situaţii: un funcţionar al cărui coeficient de ierarhizare este 3, a primit în plus la salariul brut 540 de lei, ceea ce înseamnă de fapt doar 300 de lei în mână, în timp ce indemnizaţia unui parlamentar, care are un coeficient de ierarhizare 9, a primit 1.620 de lei brut, adică 950 de lei. Se poate observa lesne că ecartul de venituri dintre cei doi a crescut. Acelaşi raţionament este şi în cazul creşterii punctului de pensie.
Dacă mai luăm în calcul şi faptul că multe dintre pensiile speciale au un sistem de calcul care frizează orice logică, în special cele din justiţie, care se indexează cu procentul cu care creşte venitul celui aflat în funcţia pe care, în urmă cu ceva timp, a ocupat-o şi „pensionarul special”, ajungându-se astfel la pensii de 74.000 de lei lunar (!), vedem acum necesitatea urgentă a renunţării la cota unică.
Un prim pas poate fi cel al supraimpozitării pensiilor speciale, dar lucrurile trebuie duse mult mai departe. Astfel, un impozit progresiv, cu tranşe de venit ceva mai largi, ar putea duce la o echilibrare a situaţiei actuale. Nu e o invenţie românească, ci se aplică în toată lumea civilizată, pentru că altminteri vom ajunge la o polarizare a veniturilor similară cu cea din America de Sud.
Mai mult, este nevoie şi de o revenire, în cazul pensiilor în special, la creşterile în regim forfetar şi să se renunţe la sistemul procentual. Astfel, şi pensionarii din zonele sărace ale ţării vor putea avea nişte venituri mai decente şi vom putea vorbi cu adevărat de dimensiunea socială (nu socialistă) a statului.
De asemenea, o impozitare diferenţiată a veniturilor ar putea aduce şi mai mulţi bani la buget, rezolvându-se astfel şi o problemă de finanţare a deficitului bugetar.
Aceasta este doar o idee, la care sigur nu vor achiesa membrii partidelor politice, mai ales acum înainte de cele trei rânduri de alegeri, dar ar trebui să se uite cu atenţie în lume şi vor observa că nici o mare putere nu mizează pe cota unică, ea fiind folosită în ţările baltice, Rusia, Bulgaria, Ungaria şi, bineînţeles România. Vi se pare că aceste ţări au reuşit cu adevărat să ajungă din urmă puterile economice ale Europei? Au echilibrat un pic situaţia, dar la o analiză mai profundă o să se vadă că nu datorită cotei unice, ci felului lor de a fi: mai muncitori, mai responsabili, mai corecţi. Lucruri care ne lipsesc nouă şi fără de care nu o să ne facem niciodată bine, chiar dacă vom reduce nivelul cotei unice la 5%.
