Ciprian MITOCEANU
scriitor
Un popor educat e dificil de manipulat, de confiscat de neaveniţii din politică ce nu urmăresc decât propria parvenire. De aceea – nu „poate că de aceea” – în România educaţia a fost şi rămâne veşnica Cenuşăreasă a programelor guvernamentale. Iar rezultatele lipsei de educaţie şi, implicit, de civilizaţie, se văd la tot pasul. Şi nu e vorba numai de acele zile când precaritatea gândirii le este necesară celor care vor să ne conducă, adică în acele zile în care românul de rând este momit cu ceva parale şi o pungă mai mult goală decât plină pentru a ştampila pe cine trebuie.
Din păcate, lipsa de educaţie este o prezenţă permanentă în societatea românească, cu consecinţe din ce în ce mai dramatice. Pe drumurile publice se circulă haotic, în total dispreţ faţă de regulile de circulaţie şi restul participanţilor la trafic. Numărul mare de accidente, la care se adaugă gravitatea acestora, nu învaţă minte pe nimeni. Măsurile dispuse de autorităţile abilitate par mai degrabă menite să stârnească râsul – deşi e evident că numai de râs nu e în condiţiile astea -; de genul semnalizarea radarelor, să nu cumva să se streseze conducătorii auto predispuşi la viteză. Tot mai des se fac auzite voci care cer indulgenţă pentru beţivi. De vreme ce pe drumurile publice circulă atâţia şoferi cu rachiul în cap, de ce să nu devină legal să poţi conduce cu o anumită alcoolemie?
Furtul din avutul public nu a fost niciodată privit prea aspru; o reminescenţă din vremurile comuniste. A furat de la stat, nu de la mine; trebuie să trăiască şi el. Şi, într-o vreme, cu toţii furam de la stat, aşa că nu trebuie să fim prea duri cu cei care se descurcă în viaţă altfel decât noi. „Au furat, dar au dat şi la alţii”; asta este justificarea principală pentru susţinerea de care s-au bucurat şi se bucură (încă) cei din actuala coaliţie de guvernare. Şi nici cei care au furat numai pentru ei nu au fost puşi la zid. Aşa ceva ar face un popor educat, nu noi. Pe meleagurile mioritice cei care încearcă să schimbe modul de gândire sunt priviţi, în cel mai bun caz, doar ca nişte ciudăţei care nu au ce face.
Suntem din ce în ce mai defecţi în modul de a gândi şi a acţiona, incapabili să ne asumăm sau măcar să vizualizăm consecinţele acţiunilor iresponsabile. Cea mai recentă distracţie a românului este să sune la 112 şi să reclame că a fost răpit sau sechestrat. După ce Poliţia Română s-a acoperit de ridicol în cazul Caracal, tot mai mulţi conaţionali sună la 112 doar pentru singurul motiv că li se pare nostim. Sau ceva de genul. Săptămâna trecută o adolescentă din Bucureşti a fost căutată ore întregi de sute de poliţişti şi jandarmi. Ceruse ajutor la numărul de urgenţă pretinzând că a fost sechestrată. Până la urmă s-a dovedit a fi o farsă, una de prost gust, dar poţi să-i explici asta? Nu, nu prea ai cum, nu în condiţiile în care suntem repetenţi la capitolul educaţie. Fătuca o fi vizionat la televizor tot felul de emisiuni în care i s-a băgat în cap că nu răspunde penal şi că îşi poate permite astfel de acţiuni necugetate şi a acţionat în consecinţă.
Un bărbat din judeţul Bacău a sunat la 112 anunţând că fiica i-a fost răpită. Omul primise mesaje de la aceasta şi a acţionat în consecinţă. Poliţiştii au găsit-o pe presupusa victimă şi fiica acesteia la un bărbat din judeţul Braşov. Femeia furase portofelul concubinului – care şi el sunase la numărul de urgenţe pentru a reclama furtul – şi s-a gândit să se pună la adăpost de consecinţele legale.
La Botoşani o femeie a sunat la 112 şi a spus „Mă ucide”. În final s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Cică are unele probleme şi a mai tras şi la măsea.
Venirea iernii o să readucă la viaţă alt soi de apelanţi la 112, cei care au drum la oraş şi nu pot ieşi din sat din cauza drumurilor înzăpezite. Aşa că sună la urgenţe şi pretind că au probleme medicale, probleme de care se vindecă de îndată ce ajung la Botoşani.
Glumele de acest gen s-au înmulţit peste măsură, iar preţul e plătit de alţii. De cei care contribuim din salariile noastre la funcţionarea sistemului, dar, mai ales, de cei care au cu adevărat nevoie de poliţie sau medici. Ne mirăm că atunci când o fată sună la 112 şi anunţă că e răpită, iar dispecerul o ia la mişto? O prietenă care lucrează ca dispecer mi-a spus că nu e oră în care să nu primească astfel de apeluri şi că e nevoie de fler pentru a deosebi farsa de nevoie, însă de multe ori şi flerul mai dă greş. Să le explici unor astfel de indivizi consecinţele acţiunilor iresponsabile e inutil. „Educaţia pentru democraţie” şi-a atins scopul. Ei ştiu că nu li se poate întâmpla nimic, că România e ţara în care poţi omorî pe cineva fără să faci puşcărie sau să furi milioane şi să fii condamnat cu suspendare. Şi, de vreme ce alţii nu păţesc nimic pentru fapte cu adevărat grave, ei de ce să fie pedepsiţi pentru glume? Aşa se justifică atunci când sunt luaţi la întrebări. A fost o glumă…
Doar o glumă, aşa cum e educaţia în ţara asta. Şi nu e vorba numai de cea pusă la dispoziţie de şcoală; mai e nevoie şi de ceva educaţie de acasă.
