Virgil Cosma,
jurnalist
Înduioșătoare eforturile Jandarmeriei de a părea prietenoasă cu demonstranții de sâmbătă, în Piața Victoriei din București. Este adevărat că șeful mafiei guvernamentale este, deocamdată, după gratii și că cercul cercetărilor pentru violențele de anul de trecut se strânge în jurul fostului ministru de interne, celebra secretară din Videle, dar cei care au revenit au strigat sus și tare că nu uită și nu iartă. Acum un an, violențele comandate de la cel mai înalt nivel împotriva demonstrației Diasporei s-au soldat cu peste 400 răniți, 65 de internări în spitale și o persoană decedată.
Guvernul Fifor – fiindcă nici acest cabinet nu este condus de către cea care-i dă doar numele – și-a luat mii de măsuri de precauție să nu cumva să escaladeze vreun conflict în Piață. Numai asta îi mai lipsea. În spatele ușilor închise, PSD negociază intens cu ALDE și cu Pro România. Hazul este că și celelalte două negociază între ele, încercând fiecare să-și tragă o spuză cât mai groasă pe turtă. Care-o fi turta? Nu prezidențialele, acelea sunt gata pierdute de stânga, indiferent cui se vor hotărî să-i pună poza pe afișe. Sub pretextul nemulțumirilor față de rectificarea bugetară și solicitând, chipurile, o remaniere guvernamentală, adevărata bătălie se dă pentru listele de anul viitor, la locale și la parlamentare. Seva oricărui partid vine din numărul de consilieri, primari, președinți de consilii și parlamentari pe care-i are. Dacă Tăriceanu este un „cal mort” (nu la propriu, ci pentru a miza pe el, iertată fie-mi comparația) speranțele multor primari PSD se îndreaptă acum către Ponta, în timpul conducerii căruia nu le-a mers rău.
Totuși, plaja de mișcare a lui Tăriceanu este foarte mică. Dincolo de datoria morală față de PSD, care l-a susținut aproape doi ani în fruntea unui guvern minoritar, riscul de a-și pierde majoritatea din Senat și, pe cale de consecință, de a-și pierde funcția și foarte probabil și imunitatea, este prea mare. Va migra probabil spre Ponta, sperând să realizeze o alianță sprijinită pe aproximativ 70 parlamentari. Abia aceea ar putea să le ofere celor doi, dar mai mult liderului Pro România, o oarecare marjă de negociere. Și până la urmă să negocieze ce? Nu ar fi pentru prima oară când PSD să fugă de la guvernare cu un an înainte de alegeri, lăsând pe alții să deconteze dezastrul. Numai că nici acei „alții”, cam nimeni din Opoziție, nu vrea acum guvernarea, de aceea negocierile sunt, în realitate, pentru anul viitor.
Întregul program, știut numai de Dragnea și Vâlcov „din scoarță în scoarță”, s-a dovedit a fi nu numai un fiasco, ci un adevărat dezastru național. Taxele mai mici au adus în România diferențe mai mari între săraci și bogați. În loc să îi ajute pe cetățenii vulnerabili să trăiască mai bine, scăderea TVA și reducerea impozitului au venit în sprijinul celor cu venituri mari, după cum rezultă dintr-un studiu al Băncii Mondiale. Ordonanțele aiuristice în domeniile economice și financiare au produs dezechilibre uriașe, ale căror consecințe s-au rostogolit direct în buzunarele populației. Inflația, scumpirea combustibilor, a utilităților și a alimentelor i-a afectat în primul rând pe cei cu venituri mici și medii, adică marea masă a celor cu drept de vot.
Dacă la asta adăugăm promovarea la scară națională a neamprostiei, a impostorilor cu siglă de partid în piept, toți pe un singur criteriu, mare și lat – obediența – avem imaginea celei mai proaste guvernări din întreaga istorie a țării, și unită și separată pe principate, oricum ai lua-o. Tabloul este întregit de reprezentarea rușinoasă pe plan internațional, într-o perioadă în care ambasadele și consulatele au fost umplute cu sinecuriști de-o viclenie unsuroasă, puși pe căpătuială pe seama Diasporei, de batjocorirea cercetării românești, a culturii și a sportului, a oricărui domeniu care ar fi putut să mai producă o urmă de mândrie națională.
Cam despre asta a fost și mitingul Diasporei, pe 10 august acest an. De aceea nici nu avea cum să fie violent. Liderii impostorilor nu mai sunt în fruntea bucatelor, chiar dacă sunt încă liberi și se agită pe holurile Parlamentului, ale guvernului sau ale partidelor. Nimeni nu a mai plimbat prin Piață imaginea lor în zeghe, ca anul trecut. Însă rezultatul activității lor de doi ani și jumătate (în cât de puțin timp se poate dărâma o țară!) – incompetența pe toate palierele de activitate, contractele grase cu dedicație, licitațiile trucate, concursurile aranjate – sunt toate la locul lor și produc în continuare consecințe. Împotriva acestora s-a strigat din rărunchi și cu patimă.
Prin prisma acestui miting, mai mult o evocare a evenimentelor celui de anul trecut și o cerere imperioasă de a fi pedepsiți autorii ororilor din 2018 decât un protest, Diaspora a dovedit din nou că, în afară de a trimite anual miliarde de euro în țară, are și acest efect benefic asupra celor rămași acasă: a constituit baza pe umerii căreia democrația românească să-și poată construi anticorpi puternici la derapajele liderilor vremelnici. Nu vreau să le ridic statuie, ci doar să subliniez că fără contribuția lor, a celor care se spetesc prin Occident, România ar fi fost astăzi o dictatură săracă și ireversibilă.
