spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeEditorialStatus Quo-ul ineficienţei

Status Quo-ul ineficienţei

Marius ILINCARU

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

– jurnalist

ISCTR Botoşani este instituţia chemată să vegheze la starea drumurilor din Botoşani, la respectarea legislaţiei din domeniul transporturilor de către firmele specializate, de către şoferii profesionişti şi de către instructorii şcolilor de şoferi. Este chemată şi atât, pentru că rezultatele acestei instituţii tind spre zero! şi asta nu de azi de ieri, ci de ani buni.

Mai întâi inspectorii ISCTR au găsit scuza că nu au spaţiu şi că trebuie să-şi desfăşoare activitatea în autospecialele de control. Li s-a dat şi spaţiu, iar lucrurile tot nu s-au schimbat. S-a găsit o nouă scuză, nu aveau dotări. Li s-au adus autospeciale noi. Dar nici acestea nu sunt pe placul inspectorilor pentru că sunt inscripţionate ca „un pom de Crăciun” şi atunci când ies în trafic sunt repede reperaţi de transportatori, care trag pe dreapta până se termină controlul. Dar ei uită să spună că legea le-a dat puteri sporite şi că, spre deosebire de poliţişti, ei pot controla şi maşinile oprite.

Mai mult, pentru lipsa de eficienţă în lupta cu transportatorii care nu respectă restricţiile de greutate, inspectorii ISCTR invocă infrastructura rutieră care nu permite folosirea cântarelor. Dar nu fac nimic în acest sens. A fost nevoie de câteva luni pentru a se amenaja parcarea de la Baisa pentru a se putea aşeza acolo cântarul! şi nu era mare lucru, ci trebuiau scoase doar câteva bănci! Apoi cine îi opreşte să pună cântarele în interiorul localităţilor de pe drumurile naţionale? E imposibil să nu se găsească un loc optim, dar acesta ar fi în văzul lumii şi atunci, aşa cum se tot vorbeşte pe la colţuri, probabil că nu s-ar mai putea face aşa lesne cărţile ca acum. Metode probabil că se găsesc aşa cum s-au găsit şi cu acei instructori auto care nu respectă legislaţia, că românul, la prostii e inventiv, dar de ce să se complice ei atâta vreme cât se poate şi aşa? De ce şi-ar bate capul, atâta vreme cât politicienii ştiu că această instituţie este o vacă bună de muls şi pentru partide, iar ei au o „imunitate”, un spate politic?

Altfel, nu se explică de unde toată această luptă politică pentru conducerea acestei instituţii care are angajaţi cât degetele de la o mână. Altfel, nu se explică de ce politicienii au reticenţa de a schimba legislaţia pentru a permite introducerea unor cântare smart, pe principiul rovinietei, care să-ţi trimită acasă amenda atunci când te prinde că ai depăşit greutatea și distrugi drumul.

Pe noi, ceilalţi şoferi participanţi la trafic, ne amendează imediat dacă ne prind fără rovinietă pe drumurile naţionale, chiar dacă unele dintre ele arată ca după război. De ce nu o fac şi cu transportatorii responsabili de stricarea lor? Tot aud de puternicul lobby al transportatorilor. O fi şi acesta, dar să nu uităm că în legislaţia din România instituţia „lobby”-ului nu este reglementată şi, mai important, peste tot în lume unde există lobby există şi plăţi informale sau alte beneficii, iar acest lucru ar trebui să devină o prioritate pentru instituţiile chemate să vegheze la respectarea legalităţii. Dar probabil că nu se vrea, că pentru toţi actorii este mai bine să rămânem încremeniţi într-un Status Quo al ineficienţei şi al lipsei minimului respect faţă de reguli.

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-1.7 ° C
-0.4 °
-1.7 °
79 %
2.5kmh
59 %
vin
4 °
sâm
2 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...