Virgil COSMA
jurnalist
A fost nevoie de o crimă oribilă pentru ca opinia publică să înțeleagă abisul în care s-au prăbușit instituțiile ai căror oameni sunt plătiți colosal pentru a-i apăra pe cetățeni de fărădelegi. Abia acum oameni altfel pasivi – fiindcă toate relele se întâmplă altora, nu-i așa? – înțeleg că incompetența provoacă moarte. Rezultată din angajări pe bază de nepotism și pile de partid, incompetența este însoțită de nepricepere și obediență. Fiindcă nepricepută trebuie să fie o persoană pusă de un partid în fruntea unei instituții și nu ca urmare a unui concurs de competențe.
Pedepsirea ostentativă a câtorva șefi nu este, nici pe departe, soluția care să repună pe șine o țară deraiată de la parcursul ei firesc. Am știut cu toții despre boala care macină instituțiile publice. Am tot semnalat aici anomaliile strigătoare la cer rezultate din sistemul pile-cunoștințe-relații care stăpânește țara. Numirile care desfid orice pricepere (un om stăpân pe meseria lui nu va fi, niciodată, slugarnic), duc la impostură. Și asta este cea mai mare boală a statului român de astăzi. Înaintea educației, a sănătății, a ordinii publice și apărării naționale, înainte de orice, pozițiile cheie din toate domeniile administrate de stat ar trebui să fie ocupate de oameni care știu și-n somn ce au de făcut și, mai ales, cum trebuie să procedeze. De oameni care să aibă curajul de a-și asuma decizii, de oameni care să creeze proceduri și nu să maimuțărească texte învățate la școala de vară a partidului. De aceea, remediul acestei boli este meritocrația.
Ce se întâmplă acum in instituțiile de stat? Politicenii numiți de partidele aflate la putere se grăbesc să plaseze neamuri, amante și sinecuriști în funcțiile cheie. Nu contează pregătirea, doar de aceea s-au inventat universitățile-bidon, tocmai ca să dea aparența unei pregătiri, ci gradul de supunere și viteza de executare a ordinelor, oricât de absurde sau nefirești par ele uneori. Subalternii, la rândul lor, angajează rudenii sau prieteni, pe aceleași criterii. Cum se descurcă? Învață niște așa-zise proceduri, un număr de pași pentru a rezolva o situație. Doar că viața nu este și nici nu a putut fi standardizată. De aceea, dacă mergi cu o cerere mai puțin obișnuită la un ghișeu public, funcționarul va face ochii ca de broască. Nu o are în „proceduri”. Sună șefii și aceia, de regulă, inventează lipsa unei hârtii oarecare, ca să te trimită la plimbare. Invocarea procedurilor este scuza perfectă pentru a masca nepriceperea, impostura și, de cele mai multe ori, chiar prostia. Iar cei cu pile nici măcar pe acelea nu-și mai pierd vremea să le învețe.
Atunci cum naiba mai funcționează statul ăsta? Păi în interiorul acestor instituții există întotdeauna, din vremuri imemoriale, câțiva care chiar știu ce este de făcut. Sunt păstrați mereu la bază, la munca de jos, nu sunt buni de șefi. Dacă ei, cei care știu meserie, ar fi șefi, atunci cine ar mai munci? De obicei sunt cocoșați de dosare, în birourile cele mai mizerabile ale instituției, ultimii la concedii, la beneficii și în general la orice „se dă”. Tot ei, profesioniștii, renunță cel mai adesea la ambiții personale și la a-și apăra profesia de impostură. Cu cine să te lupți, când riscul imediat este să fii dat afară? Amenințările și tupeul impostorilor care se știu „cu spate”, din interiorul tuturor instituțiilor, îi fac pe singurii care se pricep la ce este de făcut să nu îndrăznească nici să protesteze și nici să plece în privat, fiindcă acolo salariile au ajuns de trei ori mai mici.
Efectele imposturii de la toate nivelurile este vizibil fără să fii specialist în domeniu: spitale în care mor oameni cu zile, școli, licee și facultăți cu profesori care cedează total asaltului sistemului (politicianul care l-a pus în funcție pe șeful IPJ Olt și-a luat Bacalaureatul la 50 ani și licența în agronomie la 56; profesorii care i-au dat diplomele trebuie să fie tare mândri acum de isprava lor), polițiști care nu stăpânesc nici măcar ABC-ul meseriei, procurori obedienți și folosiți, judecători care se cred Dumnezei, funcționari care visează fie să promoveze fie doar, pur și simplu, să-i ajute Cel de Sus să nu li se întâmple nimic grav până la venirea pensiei. Corupția nu este decât rama aurită a acestui tablou, pentru că impostorul de partid are totuși o țintă clară, să se îmbogățească repede, dacă se poate pe durata unui singur mandat, că nu se știe ce va urma după aceea.
Acum 14 ani, în Iași s-a petrecut o crimă asemănătoare. O fetiță a fost răpită, violată și apoi ucisă de către cel mai bun prieten al fratelui ei. Șase polițiști, care au condus sau efectuat ancheta-fiasco a cazului, au fost destituiți. Dar, mai apoi, au ajuns șefi prin alte direcții. Între timp, toți beneficiază de pensii speciale. Criminalul a primit o sentință de 20 ani din care a executat efectiv doar opt. Acei polițiști au fost înlocuiți de alții tot ca ei, trecuți prin academia aceea a lor în care majoritatea lucrărilor de licență sunt copiate. Și acum se va întâmpla la fel.
Dar nu asta este calea. Ca să ne salvăm, trebuie să stabilim și impunem criterii de performanță pentru toți angajații din sistemul public. Avem nevoie de un tsunami care să măture zecile de mii de impostori, asta este singura soluție pentru a schimba din temelii fața unui stat îndreptat – după cum arată și funcționează acum – în favoarea unui grup restrâns de oligarhi și împotriva cetățenilor săi.