Ciprian MITOCEANU
scriitor
De câteva zile, o mare enigmă îi intrigă pe utilizatorii reţelelor sociale. Cum e posibil ca un popor care i-a oferit lumii pe Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci şi Simona Halep să o producă şi pe Viorica Dăncilă? Cum se poate aşa ceva? E vorba despre un accident al istoriei sau situaţia este mult mai gravă?
Sentimentul de mândrie naţională a primit ceva combustibil după ce Simona Halep a reuşit să devină campioană la Wimblendon. De la politician la omul de rând, tot trăitorul pe aceste meleaguri se bate cu pumnul în piept şi urlă să-l audă o lume întreagă cât este el de mândru că e român. Simona Halep este plimbată prin ţară şi politicienii fac rând să o laude că ne-a făcut cunoscuţi în lume. Cică miliarde de telespectatori au urmărit finala şi cu ocazia asta au aflat că există o ţară minunată numită România. Ca să vezi… Dacă nu câştiga Simona Halep nu ştia nimeni de existenţa noastră.
Evident, vorbim de un discurs exagerat, menit pe de o parte să le asigure politicienilor accesul în preajma Simonei Halep şi posibilitatea de a câştiga capital electoral şi de imagine pe seama acesteia. Pe de altă parte, publicitatea în jurul subiectului Halep ar trebui să ne distragă atenţia de la acele probleme care nu ne fac să fim foarte mândri de românismul nostru. Suntem mândri că suntem români şi de Simona Halep. Dar de drumurile din România suntem mândri? Spitalele şi şcolile au atins acel nivel pretins de prezenţa noastră în Europa? Despre politicieni ce să mai spunem? Te duc cu gândul la iederă când îi vezi cum se zbat să-şi primenească imaginea pe seama unei sportive la succesul căreia nu au contribuit cu nimic. Iedera, o plantă agăţătoare care are nevoie de suport pentru a se dezvolta, altfel nici măcar nu-şi permite să se târască, se usucă şi moare.
Rezultatele deosebite obţinute de sportivi ca Simona Halep sau de olimpici sunt rezultatul unor strădanii personale, la care statul şi politicienii nu au contribuit cu nimic. Prin 2004, Adrian Năstase, care se visa deţinător al fucţiei de preşedinte şi nicidecum deţinut la Rahova, a câştigat pariul cu Ion Ţiriac. Celebrul pariu în urma căruia Năstase s-a ales cu un Mercedes, iar ţara cu mai bine de patru sute de săli de sport.
Cât de utile s-au dovedit sălile de sport? S-a văzut între timp. Dacă nu sunt dotate şi utilate corespunzător, sălile de sport ajung să arate mai degrabă a magazii decât a locaţii în care îţi poţi întreţine condiţia fizică sau obţine performanţa. Sportul de performanţă este la pământ, despre cel de masă nici nu mai are rost să discutăm; suntem pe ultimul loc în Europa la acest capitol, la fel ca la multe altele. Cineva trebuie să ţină lantena roşie, numai că noi parcă ne-am pus în cap să le colecţionăm pe toate.
Şi, că tot veni vorba despre lanterne roşii, să nu-i uităm pe politicieni. Ne mirăm cum un popor aşa ales a ajuns să numere între politicienii de frunte specimene gen Dăncilă, Daea, Vasilescu? Pădure fără uscături nu există, numai că la noi cam prea multe uscături au ajuns la loc de cinste.
Oricât ne-am mândri cu Simona Halep, trebuie să recunoaştem că nu avem vreo contribuţie la realizările acesteia. Nici noi şi nici politicienii care se laudă de parcă ei i-ar fi pus racheta de tenis în mână sau i-ar fi plătit costisitoarele antrenamente. În schimb, în ceea ce-i priveşte pe politicieni, contribuţia la evoluţia lor ne plasează în sfera complicităţii. Ne mirăm că Dăncilă a ajuns premier deşi nu e în stare să lege două vorbe? Sau că Olguţa Vasilescu are exprimări de genul „Eu v-aş ruga să mai puneţi mâna pe o carte de matematică de la clasa a V-a, că văd că unii dintre noi nu înţeleg limba română”. Dacă e să revenim pe plan local, mai ştiţi cine a făcut celebru „votul de blană”? Şi pe el cine l-a ales?
Noi, cei atât de mândri că suntem români, i-am votat şi le-am permis să-şi facă mendrele în dispeţ total faţă de lege şi morală. I-am votat chiar şi după ce au demonstrat cât sunt de ineficienţi politic şi de corupţi, le-am permis să adune mandate peste mandate, funcţii şi averi. Câţi dintre aleşi au reuşit să devină consilieri, primari, preşedinţi de consiliu judeţean sau parlamentari nu datorită calităţilor politice, ci pentru că mulţi dintre români şi-au vândut votul pe o ţuică, pe o găleată goală sau pentru treizeci de lei?
N-ar trebui să ne mire existenţa politicienilor agramaţi şi incapabili să conducă, dar corupţi până în măduva oaselor. Pentru că la existenţa lor am contribuit cu toţii. Faptul că am promovat politicieni de mâna a şaptea la conducerea ţării ne-a lipsit, printre altele, şi de bucuria de a striga mai des „Mândru că sunt român”. La nivelul la care au adus ţara asta, e de mirare că se mai găseşte cineva care să demonstreze performanţă.
