Marius ILINCARU
jurnalist
În ultimii doi ani s-a lucrat cât de cât pe drumurile judeţene. S-au turnat aproximativ 100 de kilometri de covor asfaltic, care, depinde din unghiul din care privim, pot fi foarte mulţi, mulţi, puţini sau chiar foarte puţini. Repet, depinde din ce perspectivă privim.
Dacă ne uităm din perspectiva ultimilor două decenii, în care nu s-a făcut nimic la drumurile judeţene, este mult sau chiar foarte mult, dar dacă ne raportăm la faptul că judeţul are aproape 650 de kilometri de drumuri judeţene, din care mai mult de două treimi erau, la începutul anului, într-o stare cel mult mediocră, atunci e foarte puţin.
Bine, se mai pot face tot felul de discuţii, în sensul că s-a turnat pe bucăţi mici covorul asfaltic, adică pe sectoare cuprinse între doi şi zece kilometri, dar e, totuşi, un pas înainte, în sensul că s-a renunţat la veşnicele plombări care nu ţineau decât câteva luni şi s-a trecut la covoare asfaltice. Într-un strat sau două straturi, lungi sau scurte, sunt totuşi covoare asfaltice. Poate că se va gândi cineva să treacă la următorul nivel, şi anume preluarea şi turnarea de covor asfaltic de la primul până la ultimul kilometru al unui drum judeţean. Nu cred că se va întâmpla prea repede, probabil că vor mai trece ani buni până atunci, dar speranţa moare ultima.
Dar nu acesta este subiectul, ci faptul că şi pe acei puţini kilometri de drum decent pe care îi avem îi stricăm zi de zi prin supratonaj. Materialul de balastieră şi cerealele sunt importante şi trebuie transportate, dar transportul lor ar trebui făcut în limitele prevăzute de lege, a clasei drumurilor care sunt străbătute, mai ales acum, vara, când temperaturile ridicate impun de la sine o serie de restricţii de tonaj pe drumuri. La noi, acest lucru este o himeră. Toţi ignoră restricţiile, doar nu sunt drumurile lor. Iar după ce le strică, urlă din toţi rărunchii că „nu mai pot să-şi desfăşoare activitatea”, „că-şi strică maşinile”, şi lista e lungă. Dar noi, ăştia cu maşini mici, care am devenit adevăraţi experţi off-road pe drumurile judeţului, ce să mai spunem? Noi, plătitorii de taxe, impozite, roviniete şi altele, ce vină avem? De ce autorităţile nu-şi fac treaba şi să-i interzică, să-i amendeze şi să limiteze transportul agabaritic pe drumul judeţului, fie că sunt DN-uri sau DJ-uri?
Nu e greu de bănuit, ci doar greu de scris, pentru că toată lumea îţi cere dovezi atunci când aduci acuzaţii. Dar, ce ai putea să înţelegi din faptul că, în urmă cu trei luni, s-a decis înlocuirea, pentru a doua oară în acest an, a şefului ISCTR Botoşani şi aducerea unui inginer tânăr din SDN în instituţie? Că acesta nu a primit încă, deşi transferul său este pe cale de a se termina, laptop-ul de control şi nici numirea în funcţie?
Simplu, că lucrurile nu sunt tocmai curate acolo. Că ceea ce se vorbeşte pe la colţuri, cu mită cerută de la instructori, de la transportatori şi de la orice altcineva vine în contact direct cu instituţia, are un sâmbure de adevăr. Aşa ca-n legendele româneşti! Poate că Andrei Beilic nu putea face mare lucru şi se pervertea repede şi el, dar dacă aducea un suflu nou? Dacă totuşi schimba ceva?
De aceea cred că soluţia este una „nucleară”, aşa cum a fost aplicată şi în Georgia, în sensul că ar trebui demişi cu toţii, daţi afară toţi cei din instituţiile de control rutier, indiferent că ţin de Ministerul Transporturilor, CJ sau chiar Poliţie, şi aduşi oameni noi, curaţi care să înţeleagă şi să pună mai presus respectarea legii decât interesul personal. Să caute şi să găsească soluţii pentru stăpânirea traficului rutier agabaritic de pe drumurile patriei. Să facă lobby mai puternic decât transportatorii pe lângă politicieni pentru adoptarea unei legislaţii care să-i ajute, să-i prindă şi să-i sancţioneze pe cei care nu respectă normele. Şi asta pentru că degeaba facem drumuri, dacă după două luni acestea devin impracticabile sunt pur şi simplu bani aruncaţi pe fereastră, iar cineva ar trebui să răspundă pentru aceasta. Şi asta cât de curând.