Lucia OLARU NENATI
scriitor
În miezul vrajbei noastre celei mai acide și corozive, a urii și dușmăniei nesfârșite, de neînțeles și de nerespirat, instanța superioară care veghează totuși destinul neamului nostru – aceea care a dăruit cândva miracolul Marii Uniri atunci când țara rămăsese doar o șuviță de pământ – cel moldovenesc – se mai îndură o dată de sufletul nostru bântuit și ne trimite o bucurie nesperată decât de cei puțini și clarvăzători ai Harului coborât asupra unei copilițe nespectaculoase și de loc arogante. Și iată că miracolul nemaisperat, dar atât de important și semnificator s-a petrecut, uimind și lăsând cu gura căscată tot mapamondul ce miza decis pe vajnica și alintata Serena, aceea care concura condescendent cu „românca” cea aparent fragilă și modestă. Să fiu iertată pentru intertextualismul basmelor copilăriei, dar în această întâmplare stă la pândă după ușă story-ul Cenușăresei concurând cu surorile ei trufașe și teribil de împodobite și creditate cu reușită. Happy-end-ul grației princiare rimează aici cu strălucirea marelui disc auroral, iar ca basmul să fie cât mai aievea, a existat și episodul întâlnirii cu nobilele capete încoronate ale Albionului, care au felicitat-o pe surprinzătoarea laureată a acestui tur de forță, aceea care, în chip și mai surprinzător, a știut să facă o reverență impecabilă de parcă ar fi crescut din fașă cu guvernantă la palat, iar nu în vremea salamului cu soia. Mai mult, ținuta ei distinsă, cu rochia neagră impecabilă, completa natural distincția nesofisticată a „româncei”. Căci așa i s-a spus, pe de o parte cu fină și superioritate dar, pe de altă parte, cu acceptare a superiorității acestei națiuni care, printre scandaluri și „corruption”, din timp în timp, „dă pe spate” mapamondul cum făcu, de pildă, și Nadia Comăneci, dar și Ilie Năstase și Ducadam și, la urma urmei și Nicola Tesla, care continuă să tot cutremure valurile tehnicii mondiale, dând, de pildă, mai nou, și nume unui autoturism supercarifragilistic.
Una peste alta, darul făcut nouă de miraculoasa, tenacea, muncitoarea, modesta strălucitoarea copilă a venit exact la timp ca să mai însorească sufletul nostru național ofilit și obosit de atâta vrajbă oribilă, de noianul de reproșuri, amenințări cu sancțiuni, de antagonisme și huliganisme, de cenușă pusă în cap, cu sau fără vină, în timp ce partenerii isteți continuă să radă pădurile, să nu plătească impozite, să absoarbă specialiștii școliți gratis în universitățile noastre ș.a. Așa cum a dovedit-o marea festivitate de sărbătorire a celei întoarsă din luptă „cu scut”, victoria ei răsunătoare a avut darul de-a ne reda bucuria tot mereu vestejită și de-a reînfiripa mândria națională descurajată zi de zi de atâtea bine țintite lovituri.
Și nu cred că se cade să dau uitării, din exces de modestie, faptul că semnatara acestor rânduri a anticipat cu ani urmă acest reviriment sufletesc de mândrie națională. Și ca să dovedesc adevărul acelor afirmate, voi cita câteva rânduri dintr-un articol dedicat Simonei și publicat în anul 2014 (în ziar și carte) sub acest titlu: „O providenţială amazoană a sufletului nostru etnic”. Iată ce scriam de pe atunci despre semnificația victoriilor sale: „E un simbol naţional al speranţei rediviva că, odată şi odată, tot va afla lumea adevărata noastră valoare, că vom reuşi să ne-o regăsim; că toată faima proastă, în parte produsă de acei concetăţeni puşi pe rele care ne fac de râs în lume, parte ca efect al unei susţinute şi bine coordonate propagande a altora, faimă care ne apasă îndelung pe suflet şi ne umileşte chiar fără să conştientizăm, poate fi spulberată printr-un asemenea succes răsunător şi simbolic, o victorie în plan psihosocial de natură a ne încălzi sufletele ofilite de îndelunga deprimare.(…) Căci această copilă a devenit dintr-o dată mandatara întregii noastre mândrii naţionale, însetate de afirmare, de succes, de recunoaştere, de compensare morală, deci de reabilitare a suferindei imagini, aceea care, de mulţi ani sângerează de nedreapta defăimare; aceea care s-a simţit teribil de jignită de afirmaţia unui englez cum că nu şi-ar dori vecini români. Aşa se explică imensul interes al publicului românesc dovedind exact acest adevăr. Acela că avem o adevărată sete de bucurie, de veşti bune, că gata, nu mai vrem ştiri catastrofale pe ecrane şi pe primele pagini ale ziarelor, că avem o nevoie uriaşă de mândrie, de recunoaştere, de reabilitare în faţa lumii. (…) Acestea toate le-a dobândit pentru sufletul nostru etnic, de multă vreme bolnav de lungoare, această providenţială amazoană care a făcut mai mult de atât: a redeschis izvorul speranţei colective ce părea tot mai firav și pierdut”.
Dea Domnul ca acest semn să prorocească începutul unor vremi cu adevărat îmbucurătoare!
