George LAZĂR
director
La Urban Serv și Nova Apaserv nu s-a prezentat nimeni, în ciuda numeroaselor anunțuri, pentru a ocupa posturile rămase vacante. Nu e de mirare. Mai toate firmele din Botoșani au aceeași problemă. În plus, oferta nu este deloc generoasă. Adică salariul minim și munca brută, de multe ori sâmbăta și duminica, care nu sunt deloc tentante. La polul opus, în aceste companii se află directorii cu lefuri de cel puțin zece ori mai mari decât ale muncitorilor, însă, dacă aceștia ar performa, ar fi ridicol să ne agățăm de acest argument, pentru că, chiar dacă respectivele salarii ar fi integral împărțite angajaților, creșterile ar fi nesemnificative, de ordinul prețului a două pachete de țigări, poate.
Cu strângere de inimă aștept în ziua rânduită în care se adună gunoiul ca mașina și lucrătorii Urban Serv să vină la poartă pentru a-l ridica. Până acum au venit fără greș, indiferent dacă erau sărbători și restul concetățenilor lor chefuiau, și și-au făcut treaba. La fel și cei de la regia de apă, aleargă peste tot ca să repare avariile rețelei străvechi și doar parțial înlocuite, fără să țină seama de anotimp sau de faptul că afară este zi sau noapte. Acești oameni care, ca noi toți, au vecini ce lucrează în sistemul bugetar pe salarii la care ei nici nu visează, sunt plătiți doar cu o fracție din ceea ce primesc omologii lor de la electricitate sau gaz metan care fac cam același gen de activitate. Nu știu însă cât o să mai țină. Mulți meseriași preferă să plece în alte zări. Pe cei care se pensionează nu-i mai înlocuiește nimeni. Cei rămași sunt tot mai munciți și la fel de prost plătiți.
Dar fără ei orașul, așa cum îl știm, practic și-ar înceta existența, căzând în evul mediu. Gunoaiele ar fi poate arse pe străzi, iar apa, nepotabilă și foarte poluată, ar fi scoasă cu găleți din puțuri. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă și canalizarea și stațiile de epurare nu ar fi funcționale!
Însă și aceste societăți comerciale au fost atinse de spectrul distructiv al politicului. Funcțiile de conducere, singurele ademenitoare ca remunerație, au fost împărțite după criterii de partid, în total dispreț pentru cei care fac toată treaba, iar decalajul dintre cele două categorii de salariați, cei prost plătiți și cei bine plătiți, a devenit insurmontabil. Un șef, ca să-și păstreze leafa și privilegiile, niciodată nu va îndrăzni să țină partea celor munciți și să ceară majorarea salariilor mici. Culmea este că și șefii șefilor, adică cei care au făcut aranjamentele, depind la fel ca noi toți de salubritate și furnizarea apei, însă se încăpățânează să ducă o politică de cadre inconștientă, punând persoane prea puțin pregătite ca să conducă astfel de companii de importanță vitală.
Pe de altă parte, populismul ieftin afectează grav performanțele acestor două firme, una a Primăriei Municipiului Botoșani, cealaltă a Consiliului Județean.
Nu este nimic mai simplu decât, consilier fiind, să propui, iar colegii să te susțină fără rezerve, înghețarea sau chiar micșorarea prețului la colectarea gunoiului. Economia făcută pentru populație este ridicolă, cum a fost ultima micșorare pe tarif, de 2 lei de persoană lunar, adică nici măcar prețul unei pâini ieftine. Dar dacă în loc să scadă, prețul ar fi fost crescut cu 2 lei, banii cu pricina ar fi permis salarii omenești pentru cei ce-și frâng spinarea ca să adune gunoiul orașului. Același efect ar fi trebuit să-l aibă și o majorare treptată a prețului apei, iar în acest fel poate s-ar mai fi găsit muncitori dornici să pună umărul pentru ca noi toți să avem lichidul vital la robinete dar, după ce recent le-a dăruit un milion de euro ca să-și plătească datoriile, fără de care furnizarea apei ar fi încetat, Consiliul Județean a găsit numai banii cu care a crescut nemăsurat lefurile funcționarilor proprii, an de an.
Mai nou, în loc de încredințare directă, se dorește scoaterea la licitație a serviciului public de salubrizare. Sunt și voi fi ultimul care să mă împotrivesc privatizării, însă ea nu trebuie făcută cu orice preț. Avem exemplul gropii de gunoi de la Stăuceni, care aparține de Consiliul Județean, operată de o firmă din Suceava. Printre șicanele făcute de respectiva companie s-a numărat refuzul îndârjit de a prelua gunoiul în weekend, motiv întemeiat de nemulțumire pentru orășenii asediați de mirosuri, ce s-a vrut un punct marcat de șefii PSD la adresa primarului Flutur, din păcate lipsit de puterea de a dispune altfel sau, mai nou, refuzul și mai îndârjit și mai de neînțeles de a prelua deșeurile vegetale, care riscă să inunde parcurile, cimitirele, străzile și curțile botoșănenilor. La care, dacă mai adăugăm șicanele permanente făcute Urban Serv, care ar dori să predea selectiv gunoaiele, nu putem decât să ajungem la concluzia că sucevenii încearcă și preluarea activității de salubrizare, mai întâi în municipiu, iar apoi în restul județului. Umblă chiar zvonul că unul dintre directorii Urban Serv ar fi bătut deja palma cu firma privată și chiar face tot ce poate pentru a grăbi procesul de dezintegrare a firmei primăriei. Cu toate că așa ceva este împotriva firii, deoarece orice monopol trebuie păstrat de către oraș, județ sau țară, dar cine știe, poate așa se scrie istoria și a sosit vremea ca mamuți, plini de datorii și incapabili să se reformeze, precum Urban Serv și Nova Apaserv, să dispară. Cu acest prilej vor dispărea și achizițiile suspecte de mită, cheltuielile fără rost, consiliul de administrație uns politic și șefii, numiți tot politic, care vor fi înlocuiți cu specialiști adevărați. Pentru partea privată e frumos să pui mâna pe un monopol, cam cum e cel al tutunului. E visul oricărui patron, să încaseze tot ceea ce facturează. Chiar și împotriva regulilor, care sunt făcute doar pentru a fi încălcate, poate să scumpească oricând și cu cât vrea, pentru că beneficiarii vor geme și vor plăti. Singurii care doar vor geme sunt tot pălmașii. Pentru ei nu se va schimba nimic. Atât cât vor mai fi.