spot_img
marți, noiembrie 26, 2024
HomeEditorialSabotaţi de politicieni şi funcţionari

Sabotaţi de politicieni şi funcţionari

Marius ILINCARU

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

jurnalist

A trecut şi ziua de 5 iulie. Gata! Politicienii de la putere au răsuflat uşuraţi, pentru că, în loc de 2.000 de protestatari, în faţa Consiliului Judeţean (CJ), au ajuns maxim 200. Şi asta cu multă indulgenţă. Au zâmbit ironic şi au jubilat ca după o mare victorie. Probabil că ar fi ieşit şi în stradă să sărbătorească, precum după marile victorii ale echipei naţionale din era Hagi, dar decenţa impusă de funcţia pe care o ocupă vremelnic i-a împiedicat.

Eşecul protestului, din punct de vedere numeric, nu elimină cauza nemulţumirii oamenilor, a botoşănenilor, în general, şi nu-i face mai buni pe politicieni, nici pe cei de la putere şi nici pe cei din opoziţie.

Dar să analizăm situaţia şi din alte perspective.

Protestul a fost iniţiat de două persoane, Cristian Andrioaei şi Daniel Câşlariu. Primul, politician, al doilea, un nou reprezentant al societăţii civile.

Cristian Andrioaei este consilier local de Hlipiceni din partea Partidului Naţional Democrat. Singurul de fapt al acestui partid desprins din fostul PPDD al lui Dan Diaconescu, fostul otevist, care, acum cinci ani, i-a şi botezat un copil. Pe atunci, Andrioaei era în PPDD, la fel ca şi Liliana Mincă, actuala preşedintă ALDE Botoşani, cu care a rămas în relaţii foarte bune şi care-l etichetează pe Facebook la aproape orice ştire cu potenţial de imagine politică. Din ultimele acţiuni, e clar că Andrioaei, care a vrut să fie şi parlamentar, nu a renunţat la ambiţiile politice şi astfel toate acţiunile lui trebuie analizate şi din această perspectivă. Recunoaşterea din conferinţa de presă că nu ar spune nu unei candidaturi la CJ spune totul. Această declaraţie a aruncat în aer şi prezenţa oamenilor la miting, dar nu numai.

Daniel Câşlariu este o figură nouă apărută în spaţiu public. Un tânăr, cu o oarece carismă, cu un discurs bunicel, chiar dacă nu e dublat de o cultură politică şi nu numai. El îşi caută un drum în viaţă pe partea civică şi a crezut, probabil, că protestul pentru drumul strategic, îi va spori notorietatea. Naiv din fire, Câşlariu este prada perfectă pentru majoritatea partidelor, care într-un fel sau altul au încercat sau încearcă să-l atragă. Până acum i-a refuzat, iar acest lucru l-a decontat vineri, când Andrioaei a venit doar „pe persoană fizică” şi nu cu 200 de maşini, cum s-a întâmplat la protestul de la începutul lui aprilie. Mai trebuie spus că, atunci, politicieni (consilieri locali şi primari) din zona strategicului au pus bani la benzină. Acum, nu!

De ce? E greu de spus, pentru că îmbârligate sunt căile politicii.

Apoi, Andrioaei, a insistat, se pare că, la îndemnurile Lilianei Mincă, să se intre la discuţii cu Dorin Birta, vicepreşedintele CJ şi aliatul ei la guvernare. Câşlariu a refuzat sistematic, punând în faţă civismul. Poate că aici este şi explicaţia non-combat-ului, ca să nu spun blatului, de la protest.

Apoi, momentul protestului a fost prost ales. E vacanţă, când majoritatea „lasă tot şi fug la mare” şi nu vor să mai audă de drumuri, politică şi alte dintr-astea. Nu s-a suprapus nici măcar pe perioada în care se întorc românii din străinătate să-şi vadă rudele. Poate că, în august, s-ar fi putut baza măcar pe aceştia.

Acesta a fost un unghi, al doilea vizează atitudinea politicienilor şi a funcţionarilor de la CJ. Aşa cum spuneam, aceştia au zâmbit ironic la fâsâiala mitingului de care chiar s-au temut. Au fost aduşi jandarmi din toate colţurile judeţului, de nu mai încăpeau prin birourile din Palatul Administrativ şi împrejurimile acestuia. S-a pregătit evacuarea angajaţilor CJ-ului prin spate, dar nu a mai fost cazul.

Cel mai deranjant, este atitudinea funcţionarilor de rang înalt din instituţie. Nu voi lua apărarea politicienilor, au şi ei partea lor de vină şi încă una foarte mare. Acum doi, trei ani scriam şi criticam PSD că nu prioritizează nevoile botoşănenilor, că nu face nimic pentru drumul spre Iaşi şi că se laudă cu banii pentru drumurile judeţene. Culmea, nici aici nu s-a făcut mare lucru, drumul strategic fiind un exemplu, iar birocraţia a blocat sau întârziat proiectele prin PNDL. O mare parte de vină o au directorii din instituţie şi şefii de servicii, plătiţi pe bani grei şi care nu mişcă niciun pai. Ei nu-şi asumă nici o răspundere, iar nici o conducere a CJ de până acum, că a fost PDL, PNL, USL sau PSD, nu a avut ascendent asupra lor. Poziţia lor e mereu aceeaşi, chiar dacă nu e făcută public: „Noi nu suntem veniţi politic ca voi!” sau „Voi oricum plecaţi şi noi rămânem aici!”. Aşa s-a întâmplat şi vineri, când au refuzat să vină alături de vicepreşedintele CJ în faţa presei şi aşa vor face tot timpul, cât vor mai rămâne în funcţii dacă nu va veni în fruntea CJ un politician care să bată cu pumnul în masă şi să-i pună cu adevărat la treabă ori să-i schimbe.

Dacă până acum aveau scuza lefurilor mici, de vreo doi ani pleacă acasă lunar cu peste 1.500 de euro, aşa că poate a venit şi momentul, aşa cum remarca şi fostul conducător al CJ, Gheorghe Sorescu, să li se impună şi lor nişte performanţe de atins. Altminteri, nu se va schimba nimic în judeţ şi riscăm să rămânem un loc uitat de lume, fără de nici unele şi să ne bucurăm doar atunci când un rival eşuează. Tristă perspectivă!

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-2.2 ° C
-1.2 °
-2.3 °
92 %
2.2kmh
5 %
mar
4 °
mie
5 °
joi
8 °
vin
6 °
sâm
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...