Virgil COSMA
jurnalist
În cele șase luni ale președinției noastre, în anul în care România a condus pentru prima dată Europa Unită, avem cea mai slabă absorbție de fonduri europene din ultimii șapte ani. Nu am fost în stare să închidem niciunul dintre dosarele care ne privesc direct, ba – mai mult – ne-am ales cu altele noi. În traducere din „bruxelleză” asta (infrigement) înseamnă că, în baza tratatelor UE, Comisia poate iniția proceduri judiciare, numite proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, împotriva unui stat membru care nu aplică legislația UE. Astfel, Comisia poate introduce o acțiune la Curtea de Justiție care, în anumite cazuri, poate impune sancțiuni financiare. Ceea ce a și făcut.
Pe cine avem noi acolo? Pe Dăncilă. Plus miniștrii cabinetului ei, cei care măcar formal conduc lucrările pe comisii. Rezultatele sunt catastrofale, pentru noi. Pentru ei, restul europenilor, sunt bune, fiindcă acolo unde pierdem noi câștigă alții. Ăsta este guvernul lui „România merită mai mult” și al politicii în sistem dragniot: trișăm cât putem – prin raportări financiare false, prin neîndepliniri la normele convenite în tratatele pe care le-am semnat – și apoi urlăm că ne urmărește „statul paralel” (în această speță organismele UE) și pozăm în victime. Noi – Ei, o dihotomie inventată la București și care nu ar fi trebuit să existe în procesul de integrare. Și pe care o alimentăm în continuare, din interior. Între apa Uniunii și paiele rușilor, mergem spre sinucidere precum măgarul lui Buridan, făcând jocul celor care vor să destabilizeze Uniunea.
În aceeași logică, votul din 26 mai a fost unul de pedepsire, orientat spre interior și cu o mult prea vagă legătură cu reprezentarea europeană. Așadar, cine sunt europarlamentarii pe care România îi trimite la Bruxelles? Pe lista celor 32 se află doi jurnaliști asumat subiectivi, un fost președinte al României – caz unic, un medic de la urgențe – traseist notoriu, un preot suspendat de ai lui, un fost și un actual comisar european, cărora li se adaugă o sumă de sinecuriști complet străini de misiunea pe care o vor avea de îndeplinit acolo. Și prea puțini cunoscători ai mecanismelor care mișcă Uniunea. Asta am avut – asta am votat, veți spune. Ceea ce confirmă aserțiunea că listele au fost întocmite pe criteriile bătăliei dintre un grup infracțional și poporul român și nicidecum pe cele ale interesului nostru în așezarea continentală.
Politic, ei vor fi grupați în familii politice în care, cu rare excepții, nu ar avea ce să caute. PSD la socialiști, deși S&D sunt integriști, iar ai noștri euro-sceptici, PNL la PP, deși popularii sunt departe de doctrina liberală, fiind dominați de creștin-democrați, Alianța 2020 la ALDE, deși liberal democrații nu sunt tocmai susținătorii curentului ultra-progresist promovat de USR. În fine, dacă asperitățile doctrinare mai pot fi netezite din mers, în cele din urmă importanți sunt oamenii. Iar din acest punct de vedere, PSD vrea să impună în funcția de comisar european pe Rovana Plumb, cea al cărei fiu deținea un autoturism înmatriculat în Bulgaria (metodă de a evita taxa de mediu) în timp ce maică-sa era ministru al mediului.
Desigur, configurația finală va suferi modificări. Ponta și Cioloș este posibil să se retragă după ce vor fi realizat afilierea partidelor lor și împărțirea funcțiilor pe familii politice, Tudose de la Pro România nu vrea funcția, deci este posibil s-o capete Leancă, fostul premier basarabean, PSD ar vrea să scape de vreo două-trei persoane din listă, dar nu știe cum și nici nu prea mai poate, iar de la Băsescu, imprevizibil cum este, ne putem aștepta la orice. Cum social-media desface acum fiecare gest și orice vorbă scăpată de persoanele aflate în funcții publice (dar fără să poată să explice conjunctura sau să ofere motivațiile, acestea fiind apanajul exclusiv al mediei profesioniste) este de așteptat să ne prăvălim de râs sau să ieșim din nou în piețe, indignați, fiindcă persoanele implicate în reprezentarea noastră au dovedit deja că pot provoca astfel de reacții.
Aș putea fi acuzat de proces de intenție, dar nu este. Și iată de ce: România a pierdut rușinos competiția pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, care este cel mai puternic organism din sistemul Natiunilor Unite. Poziția respectivă a fost câștigată de Estonia, la o diferență uriașă de voturi față de România, care a obținut doar 58 de voturi, în timp ce Estonia a fost votată de 132 de țări. Principala cauză a eșecului o reprezintă poziția guvernului de la București în legătura cu mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Am pierdut instantaneu 50 de voturi, ale țărilor arabe sau cu majoritate musulmană, dar și susținerea țările din UE în momentul în care Dăncilă a anunțat mutarea ambasadei. Astea sunt consecințele reale ale nesăbuinței, neștiinței și ale confuziilor impardonabile în politica mondială.
Urmează bătălia, extrem de importantă pentru România, pentru Inițiativa celor trei mări – respectiv crearea unui coridor comercial între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră. Lansată de polonezi și croați, ea grupează 12 țări din Estul UE și urmărește dezvoltarea mai rapidă a întregii regiuni. Însă noi, dacă iar punem circul dâmbovițean înaintea intereselor mari ale țării, o vom rata cu brio și pe asta.
