George LAZĂR
director
Chemarea la urne a poporului pentru a decide într-o problemă sau alta este, fără îndoială, stadiul suprem al democrației. Unele popoare, cum ar fi elvețienii, recurg foarte des la astfel de consultări, iar rezultatul votului public este pus imediat în practică. Și britanicii au avut referendumul lor, în urma căruia au hotărât să părăsească Uniunea Europeană, iar guvernul lor s-a străduit, în ultimii doi ani, din răsputeri să găsească o cale cât mai puțin păguboasă. Desigur, deși tot mai mulți o cer insistent, nu s-a pus problema organizării unui alt referendum. Ce a hotărât poporul se pune în practică și gata, indiferent de consecințe.
Numai la noi în țară politicienii au interpretat că referendumul poate fi și „consultativ”, adică un soi de sondaj de opinie mult mai scump. Cum ar veni, votăm, iar parlamentul poate sau nu ține seama de rezultat. Evident, este o prostie, pentru că voința poporului, exprimată prin vot, trebuie respectată. La precedentul referendum convocat în urmă cu un deceniu de un președinte – despre Traian Băsescu este vorba – a ieșit foarte clar că dorința poporului este de a limita numărul parlamentarilor la cel mult 300. Consecința a fost că în mandatul următor au ieșit peste 600 de parlamentari. Și, nu trebuie să uităm, cu această șmecherie Băsescu a mai câștigat un mandat de președinte. În care ar fi putut să pună în practică ceea ce a dorit poporul, însă n-a avut nici cea mai mică intenție să o facă, mai ales că întrebarea parșivă, pusă pe buletinele de vot, propunea și trecerea la parlament unicameral, detaliu contrazis de articolul 61 al Constituției, unde scrie clar că parlamentul țării noastre este bicameral. Adică ar fi trebuit organizat un referendum pentru modificarea Constituției, ceea ce Băsescu nu a făcut.
La tertipul acesta vrea din toată inima să recurgă și Klaus Werner Iohannis, în speranța de a mai petrece încă cinci ani la palatul Cotroceni. Numai că momentul este cum nu se poate mai prost ales. Alegerile europarlamentare sunt considerate de cei mai mulți europeni și în special români drept o metodă fățișă de a-i pune cuiva Dumnezeu mâna în cap pentru câțiva ani, pe care să-i petreacă în huzur la Bruxelles și prin excursii de lux în întreaga lume, primind pentru treaba asta și un milion de euro. Prin urmare, interesul pentru aceste alegeri este, în cel mai bun caz, unul scăzut. Data trecută au venit la urne foarte puțin peste 30% dintre alegători. Dacă și luna viitoare s-ar menține acest scor la vot, ar fi la limita de validare a referendumului, presupunând că toți cei care votează pentru europarlamentare vor vota și pentru întrebarea lui Iohannis. Numai că, între timp, populația s-a împuținat, în primul rând ca urmare a migraţiei masive și, în al doilea rând, din cauza sporului natural devenit negativ. Este foarte puțin probabil ca diaspora să se mobilizeze masiv și de această dată, așa cum a făcut-o la alegerea actualului președinte. Mai este și chestiunea spinoasă a întrebării. Dacă președintele în funcție pune o întrebare de felul celei puse de Băsescu, neconstituțională, chiar dacă ar avea câștig de cauză, consultarea populară ar rămâne iar fără efect, deoarece ar trebui precedată de o alta, pentru modificarea constituției.
Chiar și așa, ceea ce lasă să se înțeleagă Iohannis că ar vrea să întrebe despre justiție și corupție pare sofisticat și complicat. Încrederea în justiție nu e la cote prea ridicate în zilele noastre, iar șpaga și corupția sunt înscrise profund în genomul poporului nostru, chiar dacă a strecura un plic cu bani în buzunarul unui medic, profesor sau agent de circulație nu e totuna cu a delapida zeci, iar uneori chiar sute de milioane de euro. Iar în condițiile în care Dragnea a dat șpagă pe față la un milion și jumătate de bugetari, la unii mărindu-le nemăsurat și nemeritat salariile, succesul adresării unor astfel de întrebări este foarte îndoielnic.
Dacă în schimb Iohannis ar alege o temă simplă și evidentă, care frizează și ea corupția instituționalizată în România, cum ar fi: „Sunteți de acord cu eliminarea pensiilor speciale și cu interzicerea cumulării, la bugetari, a pensiei cu salariul?”, ar avea o bună șansă de succes, mai ales că, pe lângă milioanele de vârstnici nevoiți să supraviețuiască din pensia minimă care s-ar prezenta bucuroși la vot, convinși că fac un act de dreptate socială, vor veni să-și exercite dreptul democratic și cei câteva zeci de mii de pensionari de lux, pentru a vota împotrivă, desigur. Nu c-ar ajuta la mare lucru, dar măcar ar afla politicienii în mod incontestabil părerea poporului, chiar dacă, din nou, vor alege s-o ignore.
