Virgil COSMA
jurnalist
Este cert că vom avea referendum odată cu alegerile pentru Parlamentul European. Președinția a făcut aseară anunțul oficial în acest sens. La rândul său, PSD a și lansat, dar neoficial – cum îi este obiceiul, pentru a testa piața, strategia pentru a-l contracara: secții de vot diferite. De ce ar descuraja coaliția de guvernământ exprimarea opiniei populare asupra unei întrebări aparent banale și cu răspuns previzibil? Din două motive, ambele ușor de înțeles.
Primul este presupunerea că ar veni mult mai multă lume de vot și al doilea ar fi că, în caz de validare prin prezență suficientă, o exprimare masivă împotriva corupției le-ar diminua, măcar teoretic, avântul de a mai da ordonanțe anti-justiție. Aceste două enunțuri, traduse, ar însemna așa: „nu vrem să vină lumea la vot” și „lăsați-ne în pace cu anticorupția”. Ambele pot purta corolarul „nu ne pasă de reprezentarea europeană și nici de părerea voastră sau a străinilor în privința legilor justiției”. Cum nu le pasă nici de legislația în vigoare. Afişele electorale ale PSD, care au împânzit țara și internetul, încalcă legea privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, prin care sunt interzise afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat. Dar cică dacă nu scrie pe afiș “votați”, e bine. La fel de neclară e și legea pentru organizarea referendumului, ba trebuie în aceeași secție, ba nu trebuie, în funcție de cine citește.
Trăim într-o țară în care, de doi ani, sute de mii de oameni protestează, cerând ca infractorii dovediți ai puterii să lase justiția în pace. Numai că lumea a obosit să tot iasă în stradă fără ca marșurile, strigătele și pancartele lor să aibă urmări concrete. Am ajuns ca într-o familie în care femeia s-a obișnuit să fie bătută de bărbat. Trăim într-o țară în care, zi de zi, ne-am învățat că trebuie să ne păzim de cei care ne conduc la fel cum își păzesc gospodinele portofelul în piață. Că avem sau nu treabă în viață cu asta, am învățat să citim proiecte de legi, motivări ale CCR, decizii ale Avocatului Poporului, ne-am obișnuit să urmărim dezbateri din comisii parlamentare, OUG-uri, Monitor Oficial etc. Ne-am obișnuit să primim comunicări abuzive și evident nefondate de la ANAF, dăm din mâini și spunem că le vom rezolva cumva, într-o zi. Înjurăm guvernarea și mergem mai departe.
Exact asta vor și ei. De ce? Pentru că evitarea răspunderii penale și prezervarea puterii nu sunt singurele obiective ale acestei guvernări. Cel de-al treilea, la fel de important pentru exponenții ei, este înavuțirea personală pe repede înainte. Niciunul dintre ele nu poate fi îndeplinit fără mituirea unei mase minime de votanți, în numele căreia să poată manevra procentele electorale. Pentru asta trebuie bani, mulți bani. Ministerul Finanțelor tocmai s-a împrumutat acum două zile de alte trei miliarde de euro, prin lansarea unei noi serii de obligațiuni. În limbaj de lemn se numește „finanțarea deficitului bugetar, refinanțarea și rambursarea anticipată a datoriei publice”, în limbaj obișnuit înseamnă că bugetul gândit de ei și posibilitățile oferite de economia românească actuală nu permit cheltuielile haotice pe care acest guvern le face.
Conform bugetului aprobat pentru 2019, guvernul trebuie să se împrumute cu 70 de miliarde lei. Întrebat ce explicaţie are pentru faptul că dobânda la care s-a împrumutat România, de 4,65%, este mai mare decât cea de 4,29% la care se împrumută Grecia, ministrul Finanţelor a explicat că fiecare ţară are nivelul ei de rating. De ce al nostru a ajuns de la nivel de „risc mediu” la nivel de „junk” (gunoi) nu a știut să explice, ba chiar a spus că nu este adevărat. Cu cifrele care-l contrazic pe masă! Și cu deja obișnuitul discurs anti-occidental, comparabil cu al nemernicului care-și cheltuie banii pe chefuri și păcănele și apoi se plânge de lăcomia cămătarului de la care se împrumută. Niciun cuvânt despre pierderea încrederii pe piețele financiare ale lumii. Nici nu avea cum, această neîncredere este tocmai rezultatul proastei guvernări de la București, doar nu era să se plângă de propria-i nepricepere, ca să nu-i spun prostie.
Am început cu una și am continuat cu alta dar, din punctul meu de vedere, au legătură. Și încă una fundamentală, respectiv de cauzalitate. Deși alegerile pentru PE nu par a se referi la România, trebuie să învățăm ceea ce nu am reușit în cei 12 ani de când am fost admiși în UE: că tot ceea ce se întâmplă și decide la Bruxelles ne privește, ba chiar direct și personal, atâta vreme cât mai suntem membri. Că, deși privesc doar prezența noastră în PE, aceste alegeri lămuresc de fiecare dată și atitudinea întregii societăți, fiind un veritabil turnesol electoral pentru guvernarea internă. Prezența masivă la vot a electoratului ar putea duce la aflarea unui răspuns mai exact despre încotro vrem să mergem. Cu sau fără guvernarea care s-a dovedit a fi atât de bună încât să țara să fie trecută de la „risc mediu” la „gunoi”.
