Marius ILINCARU
jurnalist
Avocatul Poporului a apărut în România după 1990, la ideea liberalului Dan Amedeo Lăzărescu, care a dorit înfiinţarea unei instituţii noi după modelul ombudsmanului european, instituţie de origine suedeză şi care funcţionează de un sfert de mileniu. Ideea era ca Avocatul Poporului să fie o instituţie, să spunem, de ultimă instanţă, care să-i protejeze pe cetăţeni de abuzurile administraţiei de stat şi trebuia să fie principalul antidot împotriva birocraţiei.
Intenţii nobile, dar câte din ele au devenit realitate?
Aproape niciuna, Avocatul Poporului devenind o altă sinecură politică menită să facă jocul partidelor aflate la putere, în definitiv a celor care au numit şeful instituţiei. Exemplele sunt numeroase. Dacă vrei să ştii dacă guvernarea PSD-ALDE pregăteşte un nou asalt la statul de drept, te uiţi doar dacă Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, este în ţară sau e plecat pe undeva printr-un colţ de lume. De obicei, el nici nu-şi deleagă atribuţiile, astfel ca nimeni să nu poată contesta, de exemplu, ordonanţele simple sau de urgenţă ale Guvernului, la Curtea Constituţională, o altă instituţie politizată excesiv în interesul puterii. Dar asta nu mai e ceva nou, exemplele din ultimii ani au demonstrat că Avocatul Poporului este vândut puterii şi nici măcar presiunea străzii, de multe ori, nu-l determină să-şi pună în practică atribuţiile. Din păcate, situaţia pare a fi una generalizată în întreaga instituţie, chiar şi la reprezentanţii din teritoriu.
În urmă cu câteva zile, la Botoşani, a venit reprezentantul Avocatului Poporului de la Suceava pentru audienţe. Întâmplarea a făcut ca în momentul în care a descins în Prefectură să fiu într-o discuţie cu prefectul Dan Şlincu. Politicos, acesta a venit să-l salute pe cel care îl găzduia pe timpul audienţelor. Nimic ieşit din comun, doar că după schimbul de amabilităţi, reprezentatul Avocatului Poporului îl chestionează pe prefect despre situaţia câinilor maidanezi. Moment în care îţi vine să înnebuneşti pe loc, nu alta!
Pe el nu-l interesa nimic despre copiii instituţionalizaţi, despre bătrânii condamnaţi să-şi trăiască ultimele zile ale vieţii în sărăcie, despre abuzurile tot mai mari ale puterii, nimic din ceea ce, teoretic ar fi trebuit să fie în fişa postului său. Nu, îl interesau „câinii maidanezi”. Acei câini împuşcaţi la Pomârla pentru a nu răspândi pesta porcină africană. Acei câini sălbăticiţi care pun în pericol, în fiecare comună din judeţ, copii şi bătrâni neputincioşi.
După cazul morţii violente a lui Ionuţ Anghel, sfâşiat de maidanezi într-un parc bucureştean, nu credeam că se va mai ajunge la a se pune mai presus viaţa unui câine fără stăpân decât cea a unui copil sau bătrân.
Da, trebuie protejate şi animalele, dar mai întâi trebuie protejat omul, pentru că indiferent de ce am face, omul ar trebui să fie în centrul atenţiei sau al interesului nostru şi în special al autorităţilor. Cu atât mai mult al Avocatului Poporului, care ar trebui să redevină la ideea lui Dan Amedeo Lăzărescu în momentul în care acesta a propus introducerea acestei instituţiei fundamentale în Constituţia din 1990. Deci, Avocatul Poporului chiar ar trebui să fie ceea ce îi spune şi numele: un avocat de ultimă instanţă a populaţiei, chiar şi în raport cu instituţiile statului şi puterea politică.
