Ciprian MITOCEANU
scriitor
Demascarea lui Matteo Politi, pretinsul medic care avea doar opt clase, a stârnit o reacţie în lanţ, astfel că în ultima vreme s-au tot demascat medici falşi (printre care şi un stomatolog fugit de la stână), profesori şi poliţişti falşi. Tăvălugul dezvăluirilor, odată pornit, e cam greu de oprit. Şi, la drept vorbind, nici nu ar trebui să se oprească; până la urmă e firesc ca impostorii să fie demascaţi. Într-o societate în care nu poţi să faci nimic dacă nu ai la bază studii de specialitate şi eventual o droaie de atestate, iată că şi-au găsit loc o mulţime de impostori. Cum a fost posibil? Corupţia e singura explicaţie de bun simţ.
Omul cinstit, care studiază ani de zile pentru a practica o profesie, este presat de autorităţile competente să prezinte tot felul de adeverinţe, astfel că de multe ori se lasă păgubaş şi se îndreaptă spre alte orizonturi. În schimb, impostorii se bucură de sprijinul autorităţilor ai căror ochi sunt vigilenţi doar cu cei care nu dau dreptul. În rest… Dai banul, primeşti drept de liberă practică. Ce dacă ai opt clase?
Bâlbele Sorinei Pintea, care a ţinut să precizeze că în spitalele de stat nu există medici falşi, nu au convins pe nimeni. La scurt timp au fost identificaţi şi în sistemul public de sănătate indivizi care profesau ca „specialişti” pe baza unor diplome false sau a unor adeverinţe eliberate pe bază de şpagă.
Fenomenul profesioniştilor cu diplome false e mult mai amplu decât îndrăznim să credem. După Revoluţie a înflorit o adevărată industrie de produs diplome de bacalaureat sau facultate. Era perioada de glorie a fenomenului, în condiţiile în care falsificarea unei diplome nu presupunea cine ştie ce inginerie, iar gestionarea acestora era foarte dificilă în lipsa unui sistem informatizat. N-ar fi rău să se facă o verificare ceva mai amănunţită a diplomelor eliberate în ultimul deceniu al mileniului trecut; cam mulţi „profesionişti de valoare” ar fi puşi în situaţia de a da explicaţii jenante. Cât despre profesioniştii din politică, ce să mai vorbim… Acum vreo douăzeci de ani era la modă ca fruntaşii politici să se apuce de facultate la vâsta la care alţii făceau dosar de pensionare. Culmea e că, odată ce-i apuca pofta de studii, nu se opreau până nu-şi completau panoplia cu masterate şi diplome de doctorat.
Şi uite-aşa ajungem la o altă faţetă a fenomenului impostorilor. Mulţi îi blamează pe cei care şi-au făcut rost de diplome false, însă trec cu vederea faptul că facultăţile s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie şi au inundat România cu licenţiaţi care, într-un sistem de învăţământ sănătos, nu ar fi reuşit nici măcar să termine opt clase. Însă învăţământul din România este jenant de adaptabil. Într-o vreme, când media la bac nu conta la admiterea în facultate, majoritatea absolvenţilor de liceu se mulţumeau cu ceva mai mult de şase; examenul de admitere era cel care făcea diferenţa. Mai apoi, când media de la bacalaureat a devenit singurul criteriu pentru admiterea la facultate, notele de la examenul de maturitate au crescut de parcă ar fi luat steroizi. La cele mai multe dintre licee majoritatea candidaţilor aveau medii între nouă şi zece la bac, deşi în timpul şcolii de-abia treceau pragul de corigenţă. Desigur, nimeni nu s-a grăbit să afle cauza fenomenului; universităţile particulare aveau nevoie de banii viitorilor studenţi, nu de mintea lor. Iar boala a afectat şi învăţământul universitar de stat care, ameninţat cu dispariţia la modul cel mai propriu, a scăzut dramatic pretenţiile. Practic, s-a ajuns în situaţia în care cea mai dificilă întrebare la care trebuie să răspundă studentul este „Ai plătit taxa?”. Dacă răspunsul este afirmativ, absolvirea cu diplomă şi drepturile de rigoare este asigurată.
Practic, nu mai există mare diferenţă între impostorii cu diplome falsificate şi cei care au trecut prin liceu şi facultate ca raţa prin baltă. La liceu elevii sunt promovaţi pentru că intervine presiunea deloc neglijabilă a finanţării per elev. Dacă vrei să ai elevi, dacă vrei să ai clase şi implicit salariu şi loc de muncă, promovezi pe toată lumea indiferent de nivelul de cunoştinţe şi abilităţi. La facultate e şi mai lejer; dacă reuşeşti să pui mâna pe diploma de bac, te poţi înscrie la câte facultăţi vrei. De fapt la câte îţi permiţi să plăteşti taxa.
Piaţa muncii a fost invadată de tot felul de neaveniţi care nu ştiu pe ce lume trăiesc, dar sunt blindaţi cu diplome şi atestate. Şi nu e deloc întâmplător că sub ocârmuirea PSD a crescut enorm numărul năimiţilor la stat. În ciuda diplomelor, mulţi absolvenţi nu ştiu ce să facă; sunt total neajutoraţi când se confruntă cu realităţile sistemului privat. Aşa că la stat este cel mai bine, mai ales că au crescut salariile.
Ce diferenţă este între cei cu diplome şi adeverinţe falsificate şi cei care le-au obţinut cumpărându-le „cinstit” de la fabricile de licenţiaţi? Cei din urmă nu trebuie să tremure la gândul că cineva o să-i dea de gol. În rest, toţi sunt o apă şi-un pământ.
