spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeEditorialCine le-a dat drumul

Cine le-a dat drumul

Cătălin MORARU
redactor șef

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Spuneam cu ceva vreme în urmă, când scriam de pensionarii care iau țepe pe bandă rulantă, că avem pe străzi vreo 12.000 de oameni ieșiți din pușcărie. Statul nu are capacitatea de a-i urmări sau integra în societate, asta nu i-a interesat pe pesediști. Important a fost doar să îi scoată din pușcărie, cu detaliile nu s-au mai complicat.
Conform specialiștilor în domeniu, rata de recidivă este de 60-70%. Adică, în mare, peste două treimi din cei eliberați se reîntorc în penitenciare în câteva luni. Nu doar cei cu recursul compensatoriu ies mai repede din pușcărie. Mai sunt și cei cu eliberare condiționată, deci înainte de termen. Li se aprobă aproape la toți. Drept pentru care românii s-au pomenit cu un val de tâlhării și violență. Au apărut și imaginile cu crime, bătăi, tâlhării însoțite de violență extremă. Protagoniștii erau mai toți proaspăt eliberați din închisoare, iar pesediștii care luptă să-și scoată neamurile și prietenii de la mititica s-au pomenit în ofsaid. Că pensionarul votant de PSD care e furat de unul eliberat de guvernul lui Dragnea se revoltă. Și nici nu prea mai votează Dragnea, chiar dacă se laudă ăla că îi mărește pensia.
Așa că au început să caute vinovați. Mai întâi UE, că ne amendează pentru condițiile din pușcării. Și apoi Cioloș, care pe lângă că e fiul lui Soros a dat și ordonanța cu recursul compensatoriu, guvernul PSD numai o aplică.
În cele ce urmează o să descriu tehnica măiastră prin care pesediștii își duc de nas electoratul neinformat. Într-adevăr, recursul compensatoriu a apărut în timpul guvernului Cioloș. Dar pesediștii au luat respectivul act legislativ, l-au modificat și l-au mai promulgat o dată în timpul guvernului Grindeanu. Să vedem modificările pentru eliberarea din penitenciare:
Guvernul Cioloș /Guvernul PSD
– 3 zile scăzute lunar/ 6 zile lunar
– sub 3 mp spațiu individual/ sub 4 mp
– condiții improprii în cameră/condiții improprii în clădire
– analiză individuală pe caz/eliberare la grămadă
Rezultatul? După proiectul guvernului Cioloș ar fi ieșit 1.700 de deținuți. La guvernul PSD au ieșit deja peste 11.000 (și încă mai urmează).
Și telenovela nu se termină aici. După ce au apărut public actele cu modificările la actul normativ și semnătura premierului de atunci, Sorin Grindeanu, pe ele, pesediștii s-au sucit. Da, au zis ei, așa este, au ieșit mai mulți, dar de vină e Iohannis. Și protestatarii din piață, din februarie anul trecut, când cu ordonanța 13, aia dată pentru Dragnea. Că, spun trompetele PSD, dacă rămânea ordonanța 13, ieșeau numai hoții și corupții (că pentru pesediști corupții nu sunt hoți, doar au greșit un pic). Adică nu ieșea toată lumea la grămadă ca acum. Dar pentru că românii au manifestat atunci, împreună cu președintele neamț, au retras ordonanța. De aia românii sunt furați, bătuți și omorâți acuma, din cauza protestatarilor.
Nu că au întors-o frumos din condei inocenții ăștia din PSD, care nu au nici o vină niciodată? Adică vinovați pentru că acum oamenii sunt omorâți, bătuți și furați pe stradă sunt cei care au manifestat, tot în stradă, tocmai împotriva hoților.
Bineînțeles nu am auzit și nici nu vom auzi de bani serioși investiți în sistemul penitenciar din România. De schimbarea clădirilor părăsite ale armatei în penitenciare de minimă siguranță, de exemplu, cum am mai scris noi. Pentru că ar dispărea motivația de a scoate oameni din pușcării.
E procedeul numit foametea din Sudan. Nu cu multă vreme în urmă, jumate de glob trimitea alimente în Sudan. Șefii sudanezi confiscau alimentele, dar dădeau foarte puțin flămânzilor, ca să poată televiziunile filma copii scheletici și să mai vină alte ajutoare. A durat o vreme până s-a prins comunitatea internațională și a insistat să împartă oamenii lor alimentele trimise, nu sudanezii, iar flagelul a dispărut în câțiva ani. Sudanezilor li s-a permis din nou să împartă ei ajutoare acum vreo doi ani. Rezultatul? La începutul anului 2017 s-a declarat stare de foamete în Sudanul de sud.
Cam la același tablou ne uităm acum. Oamenii trimiși acasă din pușcării nu știu să facă mai nimic, nu au bani, nu prea îi angajează nimeni. Dar trebuie scoși din pușcării, că ne amendează UE. Tot de aia corupții nu mai intră la pușcărie, că nu mai are rost. Dacă îi prinde cineva, dau banii înapoi, plătesc ceva penalități acolo și gata. Au încercat, nu le-a ieșit, asta e.
Dar, dincolo de propaganda PSD, trebuie să știm cine a deschis porțile pușcăriilor. Și mai important, ar trebui să știm dacă au de gând să facă ceva vizavi de situația asta. Dar am așa, o senzație, că nu au.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
-2.1 ° C
0.6 °
-2.3 °
90 %
2.6kmh
93 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...