Ciprian MITOCEANU
scriitor
Pe meleagurile mioritice istoria are o evoluţie ciclică. Fac românii ce fac şi se întorc de unde au plecat. Cu aproape trezeci de ani în urmă trăitorii pe aceste meleaguri se declarau liberi de comunism şi pregătiţi să înceapă o nouă viaţă, însă evenimentele care au urmat au demonstrat taman contrariul şi dependenţa necondiţionată de năravurile comuniste.
Astfel, în perioada de început a anilor ’90 era considerat perfect acceptabil ca jurnaliştii ce vorbeau despre modul în care eşalonul doi al PCR prelua puterea să fie bătuţi şi intimidaţi. Exact asta s-a întâmplat şi atunci când comuniştii ne-au invadat. La primele alegeri pretins libere românilor li s-a părut sfidător faptul că, alături de partidul lui Iliescu, pe listă apăreau şi alte opţiuni de vot. Şi din porniri cât se poate de patriotice i-au scărmănat şi scuipat pe reprezentanţii partidelor politice care făceau concurenţă adunăturii de comunişti. Atunci nu s-a prea vorbit despre subiect deoarece românii au admis că aşa ceva era absolut firesc. Cum să nu votezi cu trandafirul şi Iliescu? Înseamnă că eşti trădător şi – mai rău decât toate – comunist.
Mineriadele au fost privite cu indulgenţă. Doar minerii luptau contra duşmanilor patriei. Şi, printre altele, mai descopereau droguri la sediul PNŢ. Şi ceva arme, muniţie. Şi să nu uităm de maşinile de scris… Mai nou, propaganda a reuşit să acrediteze ideea că Mineriada Jandarmilor a fost un act de democraţie. Spumegă postacii şi jurnalişti afiliaţi (gen Bogdan Chirieac) de când s-a aflat că ONU va ancheta evenimentele din 10 august. Ce treabă are ONU cu noi? Să se ducă să ancheteze represiunea contra vestelor galbene. Noi suntem patrioţi şi ne iubim ţara; nu permitem amestecul în treburile interne. Sună cunoscut, nu? Cu vreo trei decenii în urmă şi Ceauşescu declara că nu permite aşa ceva.
Mecanismul de propagandă îşi face atât de eficient treaba încât românii au ajuns să deteste tot cea ce e străin – străinii care ne vând ţara – şi se cer afară din Uniunea Europeană, singurul organism care, deocamdată, ne poate scoate din bezna comunistă pe care refuzăm să o părăsim. Guvernanţii ne jecmănesc inventând noi taxe şi accize, dar românul se bucură că vor fi impozitate băncile. Asta deşi taxele respective tot din buzunarul amărâtului vor fi plătite.
Mai nou, propaganda a făcut un pas înapoi. Nu e genul de pas înapoi la care ne-am aştepta, nici pe departe. E genul de manevră care ne apropie, mai mult ca niciodată, de vremurile Odiosului împuşcat. Guvernul a discutat miercuri un memorandum privind publicarea unui „volum editorial” în care să laude realizările guvernării Dăncilă. Iniţiatorii proiectului? Toni Greblă, secretar general al Guvernului, şi Ion Ghizdeanu, mare şef la Strategie şi Prognoză.
Sună cam de Cascadorii râsului?! Care realizări măreţe? De unde şi până unde „realizări deosebite în domeniile prioritare”? Şi de ce un volum care să cinstească aceste pretinse realizări? Asta în condiţiile în care românilor nu le prea place să citească şi există o mulţime de specialişti în manipulări care-şi fac treaba la televiziunile de partid.
Ce-i drept, cartea va fi publicată în vreo cinci sute de exemplare, deci va deveni un soi de volum de colecţie, accesibil numai instituţiilor din administraţia publică locală şi centrală. Un pahar cu apă rece menit să-i îmbete pe cei care îşi fac veacul pe acolo. Şi, având în vedere ultimele numiri in funcţii cheie, putem trage concluzia că volumul va fi citit până se va toci. Faptul că publicarea cărţii se va face pe bani publici nici nu mai contează. Nu se ştie ce nume va purta respectiva maculatură, dar deja există unele sugestii.
Mai ţineţi minte acele vremuri când rafturile librăriilor şi bibliotecilor erau pline de operele necitite ale tovarăşului? Mai erau şi ceva opere dedicate activităţii şi personalităţii Marelui Cârmaci. Îşi aminteşte cineva de „Omagiu conducătorului iubit”?
Dacă nu le mai ţineţi minte, nu e nicio problemă. Asta pentru că avea perioadă revine. Fără doar şi poate, suntem mai aproape ca niciodată de decembrie ’89, doar că încă nu ne dăm seama. Mecanismul de îndoctrinare şi-a făcut bine treaba. În România nu se citeşte decât foarte puţin; baza culturii generale e furnizată de televiziunile de partid. Cei care fac opinie separată sunt dispreţuiţi şi ameninţaţi. Există judeţe fără nicio librărie. Cred că nu surprinde pe nimeni că în Teleorman nu poţi cumpăra cărţi de la o librărie fizică.
Industria editorială din România e la pământ, aşa că invazia de „omagii” pare inevitabilă. Când statul îşi propune să editeze o carte, atunci are să o facă.
„Omagiul” revine. Sau „Omagiile revine”, cum ar spune persoana căreia îi este dedicată posibila apariţie editorială. Foarte posibil tirajul va fi suplimentat pentru că va exista cerere. Cel puţin la nivel oficial. Dar cât timp totul se face pe banii alegătorilor, chiar că nu mai contează.
